"Bebeluşul meu e cel mai fericit"

Editura Curtea Veche, 2006, Col. Familia la Curtea Veche, Dr. Harvey Karp, "Bebeluşul meu e cel mai fericit"

Ei, Mamiţuni n-a descoperit cartea asta la vremea ei (adică înainte de venirea Muţunaului; a cumpărat-o, evident, la reduceri, la târgul de carte; ştiut fiind, de tot mapamondul, că Mamiţuni este o mare zgârcioabă), şi oricum nu băga nimeni mâna în foc c-ar fi urmat de-a fir a păr tot ce se îndrugă acolo.

Titlul e tembeluţ. În original, la fel. E "de la ei": "The happiest baby on the block: the new way to calm crying and help your baby sleep longer". (uuf. da' lung e!)

- Bună, ce faci, ce-ţi mai face bebeluşul?

- A, bine, minunat, e cel mai fericit din cartier.

Dar esenţialul merită relatat. Doftorul Karp e medic pediatru cu oarece (două?) decenii de practică la activ. Vine cu următoarele idei pe teme de plânsori/colici/nefericire bebeluşească (testate chiar de el):

- Sarcina are un trimestru lipsă la inventar: copiii se nasc cu trei luni prea devreme. Adică suntem canguri? se-întreabă Mamiţuni. Păi, cam da. Cică bebeluşii ar trebui să mai stea în burtică (burtan, în cazul lui Mamiţuni), să-şi mai dezvolte una-alta, să fie şi ei în stare s-o zbughească 'mediat, ca antilopele (ceea ce ar cam crea haos la maternitate...), dar, dac-ar face-o (=ar mai sta in utero), nu s-ar mai putea naşte, din motive de fizic masiv şi, mai ales, căpăţâni gigantice. Hm, parc-a mai fost vorba de asta undeva...

- Există un aşa-numit reflex de calmare/liniştire. Dr. Karp pune numele ăsta comportamentului zen (hă? Muţunau ante-partum avea zile în care părea aprig jucător de rugby) manifestat de făt în viaţa intrauterină - când micul pasager nu face crize de furie, nu-şi rupe cordonul ombilical, nu mâncă seminţe, nu scrie cu creioane pe păreţi. (deşi aud că unii gemeni au mai fost surprinşi, la ecografie, caftindu-se). De aici se trage concluzia că imitarea condiţiilor din uter îi linişteşte pe bebeluşi. Garantat.

- Există cinci trucuri - cinci paşi pentru a declanşa reflexul de liniştire: înfăşatul (împachetarea strânsă), aşezarea copilului pe o parte sau pe burtă, şşşăitul (un zgomot puternic şi neutru), legănatul şi suptul.

1. Înfăşatul. Datorită în special unor cursuri pre-natale, Mamiţuni avea în cap numai displazii de şold la auzul cuvântului "înfăşat". Brrr! Motiv de scandal materno-bunicesc. Dar priponirea mânuţelor are ca rezultat liniştirea - bebe nu se mai sperie de ele.
Concluzie: dacă Mamiţuni va mai comite vreun bebe, ace(a)sta va fi, în primele 3-4 luni, dacă se agită, periodic priponit(ă) într-un scutec creat special pentru partea de sus a corpului. Ca să n-avem frisoane legate de displazie... (deşi la aia se ajunge dacă legi picioarele, mai ales gleznele, prea strâns).

2. Aşezarea copilului pe o parte sau pe burtă. Da, ştim, pe burtă nu e bine, sindrom de moarte subită (Doamne-fereşte). Explicaţia: nu se mai activează de-aiurea (ca atunci când dorm pe spate) reflexul Moro (menit, se pare, în vechime, să avertizeze/să limiteze dezastrele în caz de scăpat din braţe. Uuuf...).
Lui Mamiţuni părându-i-se însă că, dacă Muţunau doarme pe spate, o să aibă capul plat-plat-plat, ca o tigaie, s-a optat oricum pentru somnul (supravegheat) pe burtă şi (nesupravegheat) pe o parte. Cu buiotă la burtică şi spinare, la nevoie. Dupa ce Muţunau a început să se poata fâţâi, oricum nu mai conta cum fusese aşezat iniţial, indiferent de numărul de perne-frână-stop folosite!
Concluzie: vot pentru. Pe doveditelea.

3. Şşşăitul. A fost automatism. A mers. Mai greu e să te dezbari de el...
În plus, acasă, Mutunau a stat din prima clipă într-un mediu pliiiiiin de zgomote. Radio, vorbit normal, vorbit tare, multe altele. N-a obiectat. Dimpotrivă!
Explicaţia este că, in utero, bebeluşii nu stau într-o tăcere absolută, pentru că aud binişor (de prin săptămâna 26?) şi au parte oricum de un nivel decibelic ridicat. Ia puneţi un stetoscop pe o burtă negravidă, la vreun sfert de oră după ce burta în chestiune a fost îndopată, fie şi moderat. Înăuntru e (mare) horă-n sat. Qed.
Concluzie: că bine zici.

4. Legănatul. Logic de ce.
Mamiţuni are şi acum frisoane (cu tremurături si păr ridicat pe ceafă) când aude de legănat. Din motive de disperare de cauză şi de comoditate a ajutoarelor, Bunică şi Mirelă, Muţunau a fost cvasi non-stop legănat pe picioare mult mai multă vreme decât ar fi fost vreodată cazul. Slavă cerului, la un moment dat s-a dat milităria jos din pod şi dumnealui se adoarme singur de luni bune. Pe muzică de specialitate, recunoaştem...
Concluzie: pe viitor, numai la marile sărbători ori în cazuri de forţă majoră. Cu frână bruscă la 4 luni, cel târziu.

5. Suptul. De sân, de degete, de suzetă.
Hm. I-auzi, brâu'. Suzetă??? Molfăieli nesfârsite, dinţi strâmbi, scuza că "i-am dat suzeta" (ce-i mai trebe atenţie)? Nu servirăm. Aia mai lipsea la sterilizat/pierdut/depozitat. E drept, dom' doftor, după ce te învaţă cum să faci copilul să accepte suzeta (??? deci, dacă ăla mic are minte şi nu vrea ţocăitoare, să nu te laşi, ţaţo! să te ţii tare!), îţi explică şi cum să-l dezveţi pe micul dependent de ea, tot pe la 3-4 luni. (despre lungile urlete inevitabile care vor acompania acest moment nu zice nimic)
Auzi, că parcă altă treabă n-am. Da' ce-ar fi să ne limităm la sân, pentru acest ultim pas?
(Or exista copii care nu pot fără suzetă. Muţunau nu e printre ei.)

Aşaaaa... Două dume sublime: Pagina 27: "Aceste cinci metode sunt extrem de eficiente, dar numai atunci când sunt executate precis. Când tehnica nu e corectă, nu au nici un efect." Precis!!! (Copiii, se ştie, sunt ca MIG-urile. Umbli cu ei numai după manual...)

Pagina 147: Înfăşatul în istorie. "Documentele atestă că Alexandru cel Mare, Iulius Cezar şi Iisus au fost înfăşaţi pe când erau bebeluşi." No binie... (Oprah n-o fi fost? Da' Abraham Lincoln?)

Concluziile/argumentele uşor forţate la o parte, tonul e, în general, echilibrat, şi abordările, de bun simţ. Si de ajutor.

Deci, aşadar, în concluzie: cartea merită măcar frunzărită.

Familia zoo

Păi, ia hai să ne numărăm. Alinieeeerea!

- Câinele Boxie?
- Huau... Prezent...
(cam nedemnă, aşa, postura...)

-Pisica Tina?
- Miammmm...
Alta la siestă.

- Pisica Negrilă?
- Io vin numa' cu mama, să trăiţi. Ceva mâncare mai este?

- Nas turtit, treci încoace!
- Mă cheamă Tipsy. Da? Stăpână nepoliticoasă!

- Şi oricum nu stau, tre' s-o prind p-aia.
Vânătoreasa (Tipsy):
Vânata (Negrilă) cu salvatoare abilităţi de alpinist:
Moment de cumpănire strategică a situaţiei:
Eforturi urmăritoare:

Reculegere demnă după cădere. Analiză şi evaluare.

- Mda... S-a dus.
-Mai bine mă duc după ăilalţi doi. Kituţ! Hoţomane! Unde sunteţi?

Între timp, savantul (matematician!) Muţunau-cel-burtos face, arhimedic, baie, indiferent la turnirurile pisiceşti.

Numa' indisciplină-n ograda asta.

Gaşca lui Papuc

- Taaaanti Nuuuuu!!! (voci în cor, în spatele porţii)
Cei mici de statură nu pot deschide singuri. Aşa că se anunţă prelung, politicoso-hăulit, în vizită. Sonerie la purtător!
De cele mai multe ori acolo e însă şi Mihăiţă, care ajunge la cârlig, iar chiotul iniţial se suprapune peste scârţăitul prelung al porţii, zdrăngănitul cârligului scăpat inevitabil pe jos şi zdupăielile trupei invadatoare. E gaşca! Ne onorează cu prezenţa de cel puţin 2 ori pe zi. Ritualul de intrare e respectat sistematic, zici ca au procedură. Dau buzna entuziaşti, şi, după câţiva paşi, încetinesc pentru orientare.
Sunt vecinii de la deal.

Mult timp, casa de mai sus de noi a fost nelocuită. Ultimul ocupant, moşu' Marcu, murise acum mai bine de 25 de ani. Din când în când, treceau pe-acolo nepoţii moşului, adolescenţi-problemă între 15-16 şi, probabil, 20-22 de ani. N-am ştiut niciodată exact care anume din cei şase, pentru că nu-i deosebeam. Erau toţi bruneţi, căpoşi, cu trăsături accentuate, sprâncene groase şi nasuri... ei bine... nu tocmai mici. Câteodată, se distrau stingându-ne lumina, direct de la tablou. (comutatorul era pe exterior)
Tot satul ştia că sunt răi, de nestăpânit, şi că ta'su', drept pedeapsă, îi mai ţinea legaţi în şură. Legaţi cu lanţul. Ceva îmi spune că nu se limita la a-i lega.
Unul din ei îi furase semicursiera lui văru-meu. Când bicicleta a fost finalmente descoperită în şura (podul?) hoţului, după nişte fân, era deja mult prea paradită ca să mai merite recuperată. Turul Romaniei pe biclă, pentru care se antrenase văru-meu, a rămas definitiv nefăcut.

Înainte de 89, părinţii, neoprotestanţi, primeau periodic pachete din America, de la fraţi, vindeau în sat parfumuri bulgăreşti de trandafir şi făceau "câţi copii o da Dumnezeu". Mama lor mergea să nască la oraş. Povestea zice că, sătul de naşterile grele şi multe ale femeii (cap mare, cum ziceam, transfuzii, şi altele...), medicul o întrebase:
- Da' câţi vrei să mai faci?
- Păi, câţi dă Dumnezeu.
- Ei lasă, că nu mai dă, îi legase Mengele trompele.

Într-un an, la ei mergeam după lapte. (Bunica nu ţinea vacă, ei, da.) Era departe, tuma' lângă gară. În drum, mă zgrepţănam prin copaci după alune de pădure, pe o costişă neîngrădită, fără să ştiu, o vreme, că e pământul lor. (nu că informaţia m-a(r) fi oprit...) Nuţu mă suprinsese de câteva ori, mă admonestase blajin, dar nu-i păsase foarte tare de cantităţile industriale colectate în multele-mi buzunare. Plecasem de fiecare dată cu prada.

Ei, acelaşi Nuţu a primit casa de mai sus de noi şi s-a mutat în ea după ce s-a însurat. Tot cu o neoprotestantă. Evident, a urmat festivalul "anul şi cârlanul". Spre deosebire de generaţia anterioară, cei mici de acum nu seamănă fizic aproape deloc unul cu celalalt.

Mihăiţă are 6 ani. Când era mic, nu prea vorbea, şi părea mereu mofluz. Poate că şi era. S-a mai schimbat, e vorbăreţ şi deschis, fooaaarte încântat să stea la taclale. Imită tonalităţile pe care vorbesc adulţii. De la el afli tot. Mai ales chestii pe care părinţii, poate, nu le-ar prea vrea comunicate. Se teme "de gheţari şi de rechini". Vrea să se facă pilot de elicopter. (A aflat de la Teo de ocupaţia asta.) Este cel căruia i se deleagă sistematic responsabilitatea de a-i supraveghea pe "cei mici". Când vin de la grădiniţă, ţinându-se de mână, el e cel care stă spre mijlocul străzii. De trei ani de zile.

Daniel are aproape 5 ani. Are oarece păreri proprii, câteodată suprinzător de elaborate. Ştie să argumenteze. El o să fie bucătar. Dacă discuţiile la care participă îl plictisesc sau îl stingheresc în vreun fel, lasă capul pe umărul stang, ridică un pic din umeri şi conchide finalizator "da' asta-i pacat..." De ce? "Aşa o zis taticu' "

Marcel, care, culmea! seamănă un pic cu Marcel Cerdan, boxerul lu' tante-ta Edith, (nas mare şi turtit, fizic robust) are vreo 3 ani. Nu prea participă la conversaţii şi poate fi găsit, de cele mai multe ori, cu un deget adânc înfiletat în susnumitul nas. Admonestat, îl extrage, jenat. Obisnuieşte să facă pipi în ogradă, indiferent unde, imediat ce îl apucă. Ar vrea să şutuiască, democratic, toate pisicile.

Ana, brunetă cu pielea albă, sprâncenată ca bunică-sa, are 1 an si 7 luni. Vorbăreaţă în particular, e destul de tăcută în vizite, şi nu se dezlipeşte de maică-sa. Nu vine când băieţii "se duc la Muţunau".

Şi la iarnă mai vine unul.
- Daniel, da' voi o să mai aveţi un bebe?
- Îhî! dă din cap împricinatul, sorbind concentrat din socată. N-a mai băut până acum. I s-a cerut să se hotărască dacă îi place şi, dacă, eventual, mai vrea. S-a dedicat temei primite, dar vine cu detalii. Mai naşte mamica unul.
- Da' când? când vine bebe?
- Păi... nu ştiu. Când îl aduce taticu' de la spital. (logic!)

Ana a declarat că ea nu pleacă din patul părinţilor (a fost mutată din pătuc cam de Paşte, când era foarte răcită şi nu putea nimeni să doarmă de plânsetele ei; de-atunci, le-a fost imposibil s-o reloce).
- Păi bine, dar bebe trebuie sa bea lapte de la mama!
- Să bea ca mine, din sticlussă, a decis, peltic, junioara.

În sat nu e apă curentă, se merge la fântână. Ei au însă masină de spalat - manuală. Chiar şi asa, mă gândesc cum de Rodica n-o ia razna. Poate c-o mai ia. Nuţu pleacă de obicei la muncă, pe unde poate, şi ea rămâne şi cu trupa, şi cu casa, şi cu făcutul mâncării, şi cu animalele. Câteodată lasă copiii în grija mătuşă-mii (celebra Tanti Nu') şi o zbugheste la soră-sa, care stă la un kilometru-doi mai încolo. Drept răsplată, Tanti Nu, care s-a invăţat la cafea mult după ce-a ieşit la pensie de la fabrica de cherestea, primeşte periodic cate o capacină.

Copiii par îngrijiţi, sănătoşi şi vioi, iar hăinuţele, deşi nu neapărat alocate fix pe mărimea potrivită (da' la cine sunt non-stop la fix...), li-s curate. Fireste că au picioarele şi mâinile pline de vânătăi, pentru că se aleargă non-stop şi se izbesc de toate cele, toată ziua. Când Marcel a căzut cu capul de scări, şi i-o curs sânge, i-o pus Madalina plasture, uite-aşa, în cruce. Nu poţi spune că-s obraznici - sunt curioşi şi băgăreţi, dar se potolesc imediat ce-i anunţi că n-au voie asta sau ailaltă sau că trebuie să se dea la o parte.
N-am întrebat, dar nu cred că iau bătaie. Seara, tata îi plimbă pe rând cu motocicleta.

Mihăiţă şi Daniel sunt buni prieteni cu Boxie. Marcel se mai fereşte de ea privind-o chiorâş, dar nu mai răcneşte apocaliptic când o vede.
Acum, nu intră in casă, dar iarna, evident, da. Şi iarna se mai uită la televizor, la desene. Ei nu au. e, desigur, pacat. Dar Deni, verişoara lor, a cărei mamă a fost la muncă în Olanda, are televizor. Deni se uită la desene şi mamica (Madalina-bandajatoarea) la filme.
- Păi şi la Deni nu e păcat?
Deni ridică din umeri. Trupa ridică din umeri. Daniel punctează:
- Ba da, e...
- Da' ce e aia păcat?
- ...

Daniel e preferatul lui Muţunau. Şi invers.
Iar Rodica e de vârsta mea.

Mamiţuni cea curioasă inspectează pe net. Iată unde te pot duce curiozitatea şi nesomnul: la confirmarea ideii că nu părinţii sunt neapărat de vină pentru temperamentul bebeluşilor. Deşi, dacă ţin morţiş...
Iată ce glăsuiesc nişte capete luminate, autoare, cel puţin aparent, de studii după regulile artei:

Easy baby or fussy – it may be out of Mom's control

Fri, Jul 17, 2009 (HealthDay News) -- Whether you have an easy baby or a fussy one may have nothing to do with your parenting skills because the combination of a certain gene and a particular pattern of brain activity may determine a child's temperament, a new study has found.

Canadian researchers examined the interaction between the DRD4 gene and activity in the frontal cortex of the brain to find out if it predicted children's temperament.

Previous studies have suggested that the longer version (allele) of the DRD4 gene is associated with increased sensory responsiveness, risk-seeking behavior and attention problems in children. It has also been determined that infants with more activity in the left frontal cortex are temperamentally "easy" and take little effort to calm down. On the other hand, children with more activity in the right frontal cortex are more easily distressed, more difficult to soothe, and are considered to have a "negative" temperament.

In this study, Louis Schmidt of McMaster University in Hamilton, Ontario, and colleagues measured brain activity in 9-month-old infants. When the children were 4 years old, their mothers completed questionnaires about their children's behavior, and DNA samples were taken from the children for analysis of the DRD4 gene.

The researchers found that children who had more left frontal cortex activity and had the long version of the DRD4 gene were more easily soothed at 48 months than those with the shorter version of the gene. Children with the long version of the gene and with more activity in the right frontal cortex were the least soothable and had more attention problems than the other children, according to the study.

The findings "suggest that it is possible that the DRD4 long allele plays different roles (for better and for worse) in child temperament," the researchers said. They added that the pattern of frontal cortex activity may influence how DRD4 affects a child's temperament.

The study appears online in the journal Psychological Science.-- Robert Preidt

Găsit pe http://www.babycenter.com/204_easy-baby-or-fussy-ndash-it-may-be-out-of-moms-control_10316480.bc?scid=momsbaby_20090721:2&pe=2UuNCqM.

Iaca poze

Mostră de manevre sticluţeşti:

S-o face parlamentar?

Sau... s-o ţine de hip-hop?



La dărâmat ne pricepem:

Ca şi la inspectat recolte ...

... ori clădiri:

Pe urmă ne dezbrăcăm şi plecăm. Pa!

Incisivul

Gata. Am intrat în rândul lumii. Avem 8 dinţani. Multaşteptatul incisiv nr. 8 a reuşit să apară, după nenumărate sforţări, sticlind în soare şi-n zâmbetul lui Muţunau.

Acu' sperăm că ne lasă şi deranjurile de burtică, şi mofturele, şi trezitul nocturn tip mitralieră (din oră în oră). Măcar până la urmatoarea erupţie...

În rest, Muţunau e foarte ocupat cu procuratul (la ora de somn de prânz, lăsat, conform obiceiului, să se zbânţuie şi să protesteze intens în pătuc până adoarme - ceea ce nu durează mult, deşi, pentru trimişii speciali la faţa locului, ar putea părea că - a fost găsit adormit, lângă sticla goală de lapte. care sticlă goală de lapte fusese pusă bine, responsabil, la cald, în gentuţa frigorifică. într-o nu ştiu caaare caaasa, sub o nu ştiu caaare maaasă... care gentuţă frigorifică se afla de asemenea în pătuc, domnule poliţist (adjectiv), la îndemâna, da' Bunica se jură că era cu fermoarul tras. mare mister mare. genitoarea procurorului se îndoieşte însă cu privire la fermoar. oricum, rămâne de notat că musiu a ştiut ce să caute şi unde. că doar n-o fi băut mâţa laptele... de manevrat corect sticluţa ştim c-o poate manevra, a fost demult şcolit intens în direcţia asta, şi-acum are şi forţă să ţină sticla mare, de 260ml. ia meri tu copile la frigider şi adă berea. da, da PET-ul de 2 litri!), şi Mamiţuni cu leşinatul la concerte. De pildă, la cel foarte prăfuit şi înghesuit al Madonnei.
Pardon, ne scuzaţi, îi e rău.
Păi sa stea acasă dacă îi e rău!

Păi da, da' fraiera n-a plătit abonamentu' la Enterprise şi nu-i mai mere teleportarea...

Noroc cu remorcherele Nănaşa (The God Mother) & Corina . Şi cu importantu' care perora indignat c-a fost rugat să-şi mişte preţiosul fizic doi milimetri mai încolo, că ne-a mai distras atenţia de la dezastru şi ne-a mai ridicat oţâr' tensiunea cea pe jos de tot prăbuşită. (pliummmm)
În rest, mare ţopăitoare doamna divă. Şi simpatici medicii şi asistentele de la SMURD/BGS. Le lua lor câte un sfert de oră să găsească, pe întuneric, în trusele medicale cât un dulap, tensiometrele care nu prea mergeau, da' erau de gaşcă. (Oamenii. Cu tensiometrele n-am încercat să ne împrietenim. Adică aparatelor nu le-am cerut cafele ca să ne crească la loc tensiunea.)
Să tot leşini la concertele la care asistă ei şi trusele lor.

Poreclele lui Muţunau

Da' doar nu credeaţi că e numai asta...
Zău aşa.

Să începem cu înaintea începutului. În demult uitate vremuri intra-uterine, era Pasagerul Clandestin. Mamiţuni abia anunţase la servici cum că, şi s-a tras rapid cu avionul (era sezonu'), în "delegaţie" la nu'ş ce mare meeting, sau training, sau ceva. Pen' că pe vremea aia, deşi sarcina era mărişoară (să tot fi fost 'fo 5 luni? da. de emoţie şi frisoane paranoice, Mamiţuni a zis că situaţia e gravidă hă-hă-hă-hă-hă, târzior), încă nu era foarte clar dacă viitoarea mămică e destul de dolofănuşcă, sau însărcinată (era şi, şi). La dus, pasagerul clandestin a dansat intens pe toată durata zborului. La întors, mai uşurel... Oricum, bilet n-a plătit.

Cam în prima săptămână dupa naştere, şi sub influenţa cadoului de la Ilinca, a devenit Banditul ţoc-ţoc. Cu vocativul Bandite ţoc-ţoc, dacă la asta vă gândeaţi.

A urmat, logic, Maimuţica Hu-hu-hu. O să-i spun lu' fiu-tău că l-ai făcut maimuţă când era mic!!! No binie. Ca şi cum n-ar fi clar (avem şi poze!), gândindu-ne din cine se trage...

P'ormă au venit, nu mai ştim exact in ce ordine, Ţuşcănelul, Bleaşcuţă (o combinaţie de la fleaşcă si... nu mai ştim ce...). Ţuşcănelul a facut mare carieră, s-a internaţionalizat, trecând prin Il zushcanello şi Răţuşcan din Răţuşcon. (cu accentul de rigoare, desigur...)
De top a fost (şi încă mai este) şi Iubirilă. Muţunau e, câteodată, extrem de lipicios.
Mutsinoke şi Muţunau au fost cam la pachet. Muţunau a avut şi forma Muţunaut, care ne permite să ghicim că tot din maimuţă se trage... combinată cu praf stelar de astronaut. Mutsinoke a avut pluralul "muţinochi" şi capacitatea de a eticheta lucrurile ca fiind muţinocheşti. Sau nu.

Tot Ilinca a stat, de data asta direct, la baza unei alte porecle. Volodea. Uite ce faţă de recuperator are! (Muţunau avea, pe vremea aceea, 3 luni). Volodea, zi Gazprom! Haraşo aşa. De-atunci dormim cu "Donul Liniştit" sub pernă. Liniştiţi. Sau, cum ziceam mai sus, nu.

Bunica îi spune(a) şi Scumpişorul. Scumpişorul Nostru. Cu faze de genul "al nostru era cel mai frumos din parc, ai văzut?" Lui Mamiţuni porecla asta (ca şi atitudinea/perspectiva...) i se părea... ei bine... scumpişoară...

La un moment dat, a devenit Băieţel. Băieţeeeeell!!! Ce faci acolo? Scoate degetele din priză!

Când a dat soarele mai bine, toate şepcile din lume au dat înapoi în fata evidenţei: părul lui Muţunau se decolora. Şi se tot decolora... până la alb. Nu, n-am scăpat copilul în Ace. Aşa e el - Suedez.

(va urma)

Deşurubarea mofturilor

Am descoperit că ştim să deşurubăm dopuri de PET-uri; fireşte, ştim să le şi băgam în gură după aia.
Ştim să roadem şi beţişoare de urechi.

Şi ştim, mai nou, să facem mofturi şi crizuţe. Cel puţin când suntem cu somnul nefăcut/neterminat, Hiroshima şi Nagasaki scrie pe tot ce e în jur. Răcnete apocaliptice, urlete, plânsori, dat cu fundu' de pământ, câteodată (din greşeală) şi cu capul (chestie pe care o regretăm imediat, fireşte, prin altă tură de răcnete), pentru fapte groaznice de tipul "tu iar n-ai bască".

Dă-mi. Nu e bine.
Nu-mi da. De ce nu-mi dai /mi-o iei???
Ia-mă în braţe. De ce nu te ridici imediat in picioare?
(în caz că te ridici) De ce suntem aşa de sus?
Vreau jos. De ce nu sunt sprijinit instantaneu?
Mi-e foame. De ce îmi daţi atâta mâncare?
Sete. Iar ceai? Poftim, apă. Apă??? Poate vrei lapte? Lapte??? La ora asta???
Mi-e sooooooomn. Hai la nani. Nu vreaaaaau în pătuuuuuc!!!

Muţunau, potoleşte-te, vârsta pentru crizuţe e 2 ani...
Ştiu, da'tre' să exersam.

Scoatem lămâia

După Marea Zbughire, vine şi Marea Mărşăluială.
Muţunau era suspectat, de ceva vreme, că e mult mai capabil să defileze autonom decat are el chef să demonstreze. Prea mulţi kilometri de ogor şi de prund, prea multe trepte şi pante urcate şi coborâte, prea mare viteza de croazieră. Toate astea, cu siguranţa deplină oferită de sprijinul unui singur deget matern/bunicesc.
Cum altfel aş putea s-o determin pe aiurilă de Mamiţuni să fie cu ochii pe mine? Suntem într-un loc nou, cu multe chestii care se mişcă (unele fac şi ga-ga). Dacă fac vreo ga-ga-gafă? Dacă, fără să vreau, mă trezesc implicat în vreo boacană? De ce să mi-o fur numai eu? Sunt minor! Şi mic, pe deasupra...
Şi apoi, lasă, că puţină mişcare nu strică. Mai ales că nu eu am insistat cu mersul în picioare... da?

Stirile pe scurt, iar

Cel mai bun premergător este un PET de 2 litri. Cu el în braţe, ţinut central, Muţunau defilează mai ceva ca la paradele de ziua naţională. Ca să nu mai spun că are nişte lăboanţe de tigru bengalez (pardon, mânuţe). E în stare să înşface şi să ridice ditamai sticlanu' cu numai o singură mână.

Şi acum calupul de ora 5:
Azi a fost ziua în care capul lui Muţunau a avut parte de oarece test-drive. În etape, serie nedorită. Nu planificăm s-o reluăm, dimpotrivă. După o primă căzătură din pat (el ştie să coboare, dar a alunecat...), a mai şters nişte căpăţâni de bibliotecă (dar alea nu se pun... erau suave, faţă de ce-a urmat), şi-a prins bostanul între uşile de la balcon (pe care le manevra tot el... şi, de obicei, o face bine, ştie când sa-şi extragă deştele, ca să rămână cu ele), a mai ras un cap de cantul usii, când se zbatea în bratele lu' Mamiţuni, insuficient bicepsate (dar ne apucăm să lucrăm la acest proiect...), şi, climax, a alunecat (iar!) pe covor (sau n-a păşit bine, că era şi somnoros, şi iritat), ocazie cu care s-a ales cu o sprânceană de boxer. Umflată, adică.
Deocamdată nu e urs panda. Sperăm să nu devină, mai ales că nu ţine compresele.

Veşti mai bune? Comunicăm.
- Cum fac gâştele?
- Ga. Ga-ga-gaaaaaaaaaaaaaaaa. Ga-ga. Da.
- Cine face cu-cuuuu-riiiiii-guuu?
Muţunau ridică respectuos o spranceană. O fi pentru personaj, sau apreciere a interpretării?
- Coco.

Şi aproape toate chestiile din jur se numesc, iar, ţeaaa-ţeaaa. Sau ţea-tea. Sau cam aşa ceva.

Azi, in oras, după provizii, un ţigănuş nu cu mult mai înalt ca Muţunau, posesor a două bancnote verzi, de 1 leu, a dorit să-i dăruiască una. I-am mulţumit şi l-am refuzat :))

De-ale primatelor

(la vreme de musafiri care preiau hăţurile căruţului, e vreme de postări multiple)

- Haide, maimuţă mică. Stai locului, să-ţi punem săndăluţele!
- Da' de ce îi spui "maimuţă"? întreabă Florentina.
- Păi, pentru că, în zodiacul chinezesc, el e în zodia asta, a maimuţei. Şi pentru că e sprintar, aşa, ca maimuţicile.
- Aha. Eu sunt în zodia pestilor, dă părul pe spate zâna.
Odată sandalele montate, se trece, evident, la coborârea şi răs-coborârea scărilor. Florentina insistă să participe, apucându-l de mâna dreaptă.
- Hai, încet, gorilă mică!

Vin vremuri de-alea

Intai, a zbughit-o Mamituni (zice ca a ajuns la timp).
- De la socata, i-am pus prea multa drojdie.
Episodul ar fi fost trecut cu vederea. In definitiv, Mamituni nu se agita pentru atata lucru si pretinde ca poate sa bea si zeama de cuie, tot ii trece.

Pe urma, Mutunau, dupa o noapte de decartat (saracutul...) s-a transformat in sconcs. Nu pentru ca i-ar fi crescut coada sau blana. Ci pentru ca onor chilotii dumisale imprastiau o mare mireasma, bomba biologica la drumul mare.
- Daca nu se strica la burta, as fi zis ca e de la caldura de ieri, de la drum.... Ce-a mancat copilul asta?
- Pai, ce mananca de obicei. Morcovi, orez, supa de pui, lapte...
Nu e de mirare ca Mamituni ajunge la concluzia paranormala ca e vorba de un atac energetic (las' ca apar imediat in astral si va arat eu voua atacuri, capete sparte si chele'n bat, mormaie pacifista).

- Ia hai sa sterilizam toate alea, legifereaza dictatoarea, ca poate toata povestea sta-n cauze alimentare.

Dupa amiaza, burtica s-a mai indreptat. Iar perseverenta indopatoare buniceasca a dat roade: o noua decartare!
- Trebuia sa-i fi dat numai jumatate de galbenus, si jumatate de pahar de orez... se caieste indopatoarea.
Asa ca Mutunau e trecut pe repaos alimentar asezonat cu ceai de menta.

- Uite ce mizerie a facut javra asta! (Intre timp, Matusa boscorodeste cainele deschis la culoare. Nici lui nu ii e tocmai bine.)

- Si lui Teo i-a fost rau azi noapte! (Alina, cu vesti de la deal).
Micul Urecheat s-a distrat, tot azi-noapte, tot cu arteziene.
- E sezonul, conchide Mamituni. (cei doi copii nu s-au vazut si, deci, n-au mancat aceeasi mancare in ultimele 3-4 zile)

- Si cainii de la deal sunt stricati la burta!
Asta e prea de tot. Conspiratie, si mai multe nu.
De-aia zic: vin vremuri de-alea.

Telecomanda de mami. Sssstttt!!!

Asta facem, mai nou. Sssttt-im.
Nu de alta, dar se impunea, racnetele Mutunautice ating recordul decibelic judetean - si vorbim de un judet care are aeroport!

In afara de asta, mai chitaim "isssshhhhiiiii" la Boxie, in scop de evacuare de pe gang. Urla autoritatea in noi.

Na, si pentru ca tot suntem in zona controlului, ce credeti, ne-am prins ce rost are telecomanda? Paiii... (tananam-tabadam-tananammmmmm.... mmmm....) daaaaaaaa!
Ea are rolul de a ne indeplini dorintele, prin comanda la distanta. Drept care se inhata obiectul magic cu ambele manute, se priveste concentrat, pe urma ne uitam atent la tinta, sa nu creada ca e asa, de capul ei, si sa pretinda apoi ca nu stie ce a lovit-o, si se apasa! Pliuf!
Nu se nimeresc exact butoanele, desi odata a reusit sa taie sonorul, si comeanda nu se tine neaparat cu tastele-n sus, dar nu asta e ideea.
Obectul nu se indreapta decat demonstrativ spre hardughia aia urlatoare de pe bufet. El tinteste spre Mamituni! (sa se miste odata incoace si sa ne ia in brate/de mana, da???)

Purcelul nu există

Cel puţin asta părea să indice privirea lui Muţunau, oarecum bulversat de combinaţia întuneric-de-coteţ cu negru-de-purcel. Vocalizele guiţătoare nu i-au fost autorului de mare ajutor - tot neremarcat a rămas. "Şterge-o de aici, imagine inexistentă. Incategorisibilule!", a zis Muţunau. Suveran, şi-a întors apoi Privirea şi Intreaga Atenţie spre pui. Mici... abia dacă le ieşiseră două-trei pene.
-Cum or să prindă ăştia iarna? a zis 'Cheş Mitică.

(Separat de faza cu puii, Mamiţuni s-a simţit, metafizic şi retroactiv, răzbunată. La o incertă vârstă preşcolară, s-a speriat îngrozitor de tare de un purcel negru, alb cu negru - ce fiară e aia? purceii sunt albi! mă rog, roz. cui îi pasă, tot în glod stau - şi a fugit de şi-a rupt picioarele şi plămânii până la cabană. Ca dovadă ca fiara era periculoasă, porcu' dreaq a fugit după ea. Credem şi azi că era un porc mafiot. Cu suflet de câine. De luptă sau de vânătoare. Brrrr!!!)

În schimb, gâştele fac "ga-ga-ga", chiar şi când sunt recunoscute prin gard.

Stirile pe scurt. Sau aproape.

Diminetile incep cu vizite de lucru pe olita. De data asta, sedem regulamentar, fara chiloti pe noi. De regula, ne plictisim inainte de momentul culminant, asa ca tot pampers... tot spalat... tot aia. Da' perseveram.

Azi am parcurs biped vreo 10 km. Tinut de mana, evident, caci nu se mai poate altfel, este strict interzis. Din astia 10 km, vreo 2 au fost de scari.

In seara asta am facut cunostinta cu stelele.

Mamituni bea ceai rusesc. Si isi doreste samovar. Unde ar mai incapea si ala, este cu totul alta poveste.

S-a terminat butelia. Maine mergem sa luam alta.

Razboiul pisicilor negre e in toi. Tipsy o rupe pe Negrila. Blana lunga e la putere. (sau... nasul turtit de persana?) Interesant e ca, in afara de vreun biped zbierator, nu intervine nimeni - nici Boxie, pe langa care se da de zor Negrila, si care ar mai avea oarece autoritate (nu neaparat pentru ca e caine; pentru ca e mai mare!) nici Tina (Tipsy si Tina par a fi incheiat un soi de pact, ca domnii aia, Ribentrop -pitecantrop si Molotov). Mai trist e ca Negrila, in afara de faptul ca s-a prezentat cu un ochi sangerand, sta foarte mult timp in ograda, la cafteala, ceea ce ar putea insemna ca i-au murit puii... (sau poate ca-s deja majori si au plecat cu bursa la studii pe cont propriu?). Oricum, indata face Tina altii.

La pet-shop, Mamituni a franat brusc (trjjjsjshhht!!!! asa au facut balerinii pe gresia de la mall) in fata unei aratari de 5 milioane. Aratarea era un soi de dispozitiv de fitness pentru mite. Cat gym, sau asa ceva. Parc de distractii, ce mai, cu scara oblica, platforme, 'nalt ca bradu', Mister-ul divaisurilor de mite.
Doar ca Mamituni, spre disperarea/indignarea buniceasca, nu il voia exact pentru mite....
(Oricum, arata mai interesant decat ala de la Imaginarium -doar ca e imbracat in sfoara si plus).

Hotia din carucior: la balta, in timp ce ne trageam cu mareata barca, iar Mamituni dadea de zor cu pietre-n zare ca s-o tina pe Boxie la distanta (animalul parsiv tulbura apa si impartea cozi ude peste ochi, barci, maini si picioare), ni s-au donat mere. Proaspat greblate din nu se stie ce livada. S-a luat cina pe yaht. Restu' de patru mere au fost depozitate regulamentar in cosul caruciorului si, tot regulamentar, ubliate acolo.
Oarece vreme mai tarziu, in timpul Marii Defilari Prin Ograda, episodul 2212, Mutunau a fost indemnat sa se sprijine gospodareste de carut, cat Mamituni, subtire ca o trestie ganditoare (ar vrea ea!), se straduia balerineste sa ajunga la sarma pe care atarnau bavete la uscat. Drept care domnul a purces instant la procurat: a vazut merele, s-a aplecat, a inhatat unul si s-a apucat, stand in yoi dachi, sa-l roada. Cu tot cu coaja. Dupa scuiparile, racnetele si descojirile de rigoare, domnului procuror i s-a inapoiat marul.

Maine e luni. Se reia operatiunea "electrocasnicele".

Cel mai cel copil din lume

Zi de vaccin.
(dand timpul inapoi cu vreo cateva saptamani, si apoi pe repede-nainte, se deruleaza chestii gen hexa sau penta? cum, nu se mai gaseste penta? chiar nicaieri? astia-s nebuni? si nici nu mai vine? inspectie pe net. telefoane. dat savant cu parerea. studiu de prospecte. pentaxim. termos. frigider. geanta frigorifica. frigider. nenumarate chestii congelate, impreuna la drum de noapte, cateva ore, cu pauza de, ati ghicit, frigider.)

Ne infiintam la cabinet. Strabatem in lung si-n lat locul, filiim (rasfoim) toate pliantele, ramanem indiferenti la racnetele unei printese roz-portocalii de 1 an si 11 luni, panicata de cum a aparut medicul in sala de asteptare. Chitaim cat incape. Mamituni se inverzeste la fata gandindu-se la racnetele care vor urma.

La consultatie, studiem medicul cat sa fim siguri ca si asta, asemenea intregului univers, ne adora, in timp ce Mamituni si Bunica fac manevre, cauta prin rucsac, servesc drept sprijin si fac conversatie cu dom'doctor. Vine faza cu intinsul pe masuta de consultatie.
"O sa planga" suspina bunica.
Mamituni, mai minutioasa, estimeaza "hai, ca pana se prinde care e treaba, juma' de vaccin e deja facut. pe urma... nu mai e asa mult".

Asistenta, medic, mama, bunica, toata lumea calare pe situatie.

Teapa. Dupa o mica strambatura emisa cam pe la jumatea procedurii, Mutunau, copilot rezistent, tace. Pe urma, reluam programul initial - v-am zis, chiote, racnete, pedalat pe jos.

Mamituni ramane cu o nelamurire: il are in brate pe Supermanul vaccinurilor, ori vaccinul a fost inoculat mesei de consultatie? (bulversant, nici aia n-a plans)

Sambata seara, pe furis

Mamituni, plecata fleaura pe coclauri, savureaza o sambata seara fara program. O zi fara program! Dupa alergaturi administrative si achizitii nesfarsite, stam pe net, citim o carte "cu priza" cum n-am mai prins de mult (Cornelia Funke, Inima de cerneala). Da, e pentru copii, si ce?

Maine, Mutunaul va fi din nou smotocit si jjj-it ghebos.

Dar azi... pfuf, ce parfum are ziua de azi... (pardon. seara.) :))

Mamituni imperatrix dixit (1)

Sa fie concediul post-natal 6 luni.
Dupa care, daca te-manca-n CV si vrei sa te intorci la job, sa poti alege sa lucrezi 4 ore, cu juma' de salariu, hai, sa nu rupem angajatoru-n doua; misto ar fi iei juma' de masina si juma' de telefon mobil, da' nu se poate, drept care votam ca "privilegiile" sa ramana integral neatinse; sau 6 ore (da' sa fie pe bune 6, nu 10), cu salariul integral.
Pana una-alta, tre' sa te intorci la maxim 4 luni (daca ai nascut in poarta intreprinderii, motiv pentru care nu ti-a trebuit prenatal) si poti face cerere sa lucrezi 6 ore. Cu plata nediminuata.
Fain e ca, acum, concediu de ingrijire a copilului poate solicita si tatal. Ceea ce, daca e pe bune, e foarte cul. Plus ca, evident, masura cu 85% din salariu mi se pare logica si de bun simt.

Pe urma: sa puna mana sa existe imediat si institutiile care sa iti poata prelua spre socializare si subita-imunizare copchilul. Adica un numar decent de crese cu conditii civilizate si gradinite care sa aiba si grupe pentru copii mai mici de doi ani, care au inca funduletele-n pampers si nu stiu sa manance de unii singuri (ceva imi spune ca doua saptamani de aruncat cu mancarea pe jos si-n nasul comesenilor de varste apropiate vor produce, in afara de multe pete, hohote de ras si oarece infometare initiala, o apetenta mai mare pentru utilizarea de tacamuri; ceva, plus niste povestiri legate de felul in care se procedeaza in tarile nordice).
Bine plasate, pe harta si pe numar de locuitori, nu la boscheti.... Nu-i spatiu? Pai sa fie.

(Undeva in sectorul5 e o gradinita -de stat- inghesuita, cu curte de 3 metri patrati, gard in gard cu nu stiu ce institutie relevanta pentru judetu' Ilfov, care aproape ca are mai mult spatiu in curte, si cu o biserica posesoare de hectar betonat ingradit - ca sa aiva loc ienoriasu' sa asculte slujba zbierata prin boxe. Gresit. Sa se intoarca pe dos, imediat)

Sa fie gradinitele frumoase, curate, colorate, cu curte cu pamant, nu placi de beton peste tot (ori, ca la toape, cu gazon artificial), cu groapa de nisip si jucarii, cu copaci in curte, cu un strat de flori, unul de legume si unul de capsuni, sa le poata vedea copiii, cu pisica si catel (blanzi si cu carnete de sanatate la zi!), cu programe educative si practice, cu ore de lucru manual, cu mancare gatita din ingrediente sanatoase (pe cine prind cu branza topita si mezeluri ii doresc de pe acum spitalizare placuta) cu educatoare si ingrijitoare inimoase si fara aerul ca-s ainstainu' pre-scolar, cam frustrat, de serviciu, care dicteaza fara drept de apel ca onor copchilu' tau e lovit iremediabil ori de adehasde, ca uite, azi a miscat in front, ori de autism, ca nu-i place sa spuna poezii si sa deseneze...

Pe urmatoarea urma: daca oricare din parinti alege sa lucreze cu norma diminuata (de 4 sau 6 ore) dupa ce copchilul din dotare a trecut de 2 ani, sa se poata. Si fara boturi puse, da? Cu fisa postului epurata de juma' sau, dupa caz, un sfert din responsabilitati si salariul diminuat in consecinta.

Nu ma bag sa estimez cam cati parinti ar alege varianta de norma diminuata pe termen lung. Nici ce hahaieli s-ar starni de la chibiti, de pe peluza ("pe vremea lu' mama nu era asa, si uite ca eu am iesit bine" 1.serios? 2.deeesiiiiguuur... 3. te credem, domnu' neanderthal. numa' nu mai respira spre noi, ca ne sufocam) de la angajatorii bosumflati ori de la colegii fara copii - sau, culmea, de la aia cu copii plantati la bunici/bona, intru nederanjare parentala.
Nu cred ca absolut toata lumea s-ar descurca cu juma' de venit ori cu trei sferturi... D'aia zic, masura optionala + crese si gradinite. Cu personal instruit si normal la cap... zau asa...

Ma intreb cum ar arata o societate in care incetatenirea (nu doar legiferarea) unei astfel de stari de lucruri, in beneficiul copiiilor (si implicit a societatii, imaginata cu salt-inainte-grupat pe distanta de 20-30 anisori), ar fi nu tolerata, ci considerata cat se poate de normala.
In care am intelege ca felul in care ne tratam acum copiii e echivalent cu ce ne asternem pentru cand om motai in balansoar, la pensie (daca om avea si vom prinde!)
Oarecum diferita de asta de-acum...

Pentru ca in prezent Romania, cu toate fasoanele si pretentiile tip "vai, noi romanii iubim copiii" este o tara extrem de neprietenoasa cu cei mici. Copiii par sa fie, in continuare, (oarecum victorian...) niste chestii mici care incurca adultii. Prelungirile si posesiunile lor. Subiect a nenumarate asteptari false. Dar nu fiinte de sine statatoare si, Doamne! cugetatoare.
Nu le toleram zburdalniciile de nici un fel. Smirna sa stea! Cum, un parinte se alearga cu copilul? Ori se joaca, pe strada, cu copilul??? La nebuni cu el. Inainte sa apuce sa se prinda si altii... Adica ar trebui sa-mi scot tigara din gura, sa-mi ridic burtanul de bere si/sau curul cat o valiza, cu greu continut de nadragi, sa-mi zgarii bunatate de pantofi de lac, sa le rup tocu' si sa alerg si eu dupa plodu-miu? Si cu Mar'cica/Ghita de la 3 cine mai sta de vorba? Pai si de demnitatea mea, de aeru' meu de mobila de angro, ce se alege? Nu, aparati-ma. Eliminati ... exceptia... In timp ce eu mai clefai o saorma.
Nu ne ridicam de pe scaunul din autobuz pentru a ajuta o mamica sa urce caruciorul. Nu le facem copiilor loc in preajma. Daca strica te miri ce? Dam ochii peste cap cand cate un bebe indrazneste sa chiuie (ce daca are sase luni si, eventual, e chiar super amuzant; ce e galagia asta, de asta imi arde, parca nu m-ar durea pe mine destul capul) si cand vreun parinte apare cu copilul in alte locuri decat la poarta gradinitei, in locurile de joaca special amenajate si in parc.

Nu le zambim, nu ne bucuram de ei daca nu sunt ai nostri proprii si personali. Si, trist, cateodata nici atunci...
Muraturile de toate varstele dau tonul.

Auzi, ia mars voi in borcane, unde va e locu'. Si de acolo, sub pamant, in beci. Promit ca va trezim la Craciun, sa-i tineti companie porcului. Ori, daca nu, va trimitem macar o carte postala.

Vreau ca tara asta sa se schimbe acum, imediat, instantaneu si iremediabil, in directia in care toata lumea, adolescenti, adulti, pensionari si animale de casa, sa aiba in sange politetea si respectul pentru copii.
Sa se vada, din felul in care se poarta, ca inteleg ca si de ce copiii chiar sunt daruri divine. Si ca saracim groaznic si ne pustiim daca nu-i tratam ca atare.

Sa stie tot boboru' sa vada lucrurile prin ochi de copil, si sa se poata bucura de lume asa cum o fac cei mici. Sa se tavaleasca prin iarba, cu drag. Sa inalte zmeie. Sa pandeasca vrabii si buburuze si fluturi si sa numere nori. Sa inhate pisica de mustati si cainele de coada.

Sa vad copaci plantati, nu taiati pentru marile proiecte imobiliare ale noilor faraoni; curat pe jos, pentru ca, nu stiu daca va e clar, dar v-ati abona perpetuu la tona de anti-depresive daca ar trebui sa vedeti zilnic, de la atat de mica distanta, atat de multe gunoaie si excremente de caine cate vad copii nostri, care n-au avantajul de-a pluti cu capul in ceata de probleme meschine care incepe de la 1.50 in sus; lumea mai calma si mai politicoasa ca aia mici au, eventual, sub 5 ani, de la restu' ne asteptam sa se controleze si sa nu faca crize; mai multe maini intinse spre ajutor si mai putine sprancene ridicate a falsa superioritate ca sa ascunda cumva vidul de educatie si de trairi din spate.

Si mai repede, da???

Dialoguri

- Mutunaaaau...?
- Dda. Gda. Dha. Iaaaaaaaaaaaaaa! Ja.

Poliglot, asta micu'.

Corsar

Alpinist!

Tinuta este de la o casa de moda care nu s-a deschis inca.

Pingu'

In martie, l-am primit pe Pingu'. De la Rares, Andreea si Cristi, printre muuuulte alte cadouri. (Multumim!)

Initial, ne-am inteles bine cu el.
Pe urma... nu stim exact ce s-a intamplat, dar, dupa o ocultare involuntara de vreo doua luni, timp in care a fost cazat dupa o cutie, Pingu', reintrat in gratii si revenit la vedere, a devenit inspaimantator. Terifiant. Sursa de rapida intoarcere 'napoi, fuga si ascundere dupa usa dulapului, sau, dupa caz, scancete si solicitari de consolare materna.
Asa, brusc-subit. Dar de durata, pentru c-a tinut ceva. Iar apogeul s-a inregistrat acum vreo doua saptamani...

Detectivul Mamituni a scos de la naftalina magnifier-ul si sapca de Sherlock, ajungand la concluzia ca intimidarea se bazeaza, cel mai probabil, pe principiul actiune-reactiune. (Un fel de karma la nivel de podea.) De ce? Simplu. Dupa cum se poate vedea, Pingu' e un hopa-mitica. Tu-l impingi, si el se duce, apoi vine si se izbeste inapoi de tine. Cum Mutunau ghionteste cam tare, riposta a fost pe masura.
Pai ce e asta? Cum se poate? Adica sa fim caftiti de jucarii? In propria casa?
Iata ca da. Si, in acest caz, cum /ce se face?
Se profita parsiv de aureola pinguineasca si se plaseaza jucaria, cu titlu de frana simbolica, in cadrul usii care da spre hol. (Mutunau are acces liber pe jos numai in dormitor si in sufragerie; in rest e teritoriu pisicesc, care se parcurge numai in lectica si-n brate). Smecheria tine o tura, doua. Dupa care, Mutunau, patruped explorator, trage adanc aer in piept, da putin funduletul inapoi, ca sa castige elan, si se lanseaza avantat intr-o cursa de-pinguin-ocolitoare, care-l conduce, cu succes, peste prag. Cam ca minerii la Costesti, acum cativa ani.
Pe urma, cu alta ocazie, Mutunau descopera, avant la lettre, notiunea de armistitiu: isi da seama ca, daca se joaca numai cu pedala de la bicicleta-de-apartament-cu-talpi, si-l lasa in pace pe Pingu', aflat la juma' de metru mai incolo, si Pingu' il lasa in pace pe el....

Buuuun, deci tupeu avem.... si dam dovada certa de actiuni premeditate... si capacitatea de a trage oarece concluzii... Da' ce te faci, ca-n continuare Mutunau se teme si ajunge sa tremure numai cand aude cuvantul "Piiinguuuu"?
Consiliere. Uite, mama, Pingu', cum il invartim noi, pune mana, hai la mama in brate, etc, etc, etc. Merge, si nu prea. In urmatoarea dimineata, vedem din nou o stanga-imprejur. Si-atuncea Mamituni, somnoroasa si hotarata, se propteste frumos jos, pe podea, si mi-ti incepe o bumbaceala cu Pingu', de crapau matele jucandu-se cu ei. Sau cam asa ceva. (Matele, evident, erau dupa usa, aici fiind importate numai in calitate de citat).
Mutunau e ingrijorat. Se uita lung. Daca ar putea vorbi, cu siguranta ar zice, prevenitor, "Maaaami, Piiinguuuu!". Mamituni e via imagine a nepasarii. Blazarea somnoroasa in carne, oase si pijama. Pingu' o incaseaza la greu, de la ghionturi pana la apucari ireverentioase de mot/moate si de aripi. Ba chiar a ametit, la un moment dat, de atata invartit in jurul propriei axe.
Mutunau, spectator neplatitor, nu-si mai incape in piele.
In urmatoarele doua-trei dimineti, Mutunau va putea fi observat deplasandu-se ceremonios spre usa (zona in care sade Pingu'), asezandu-se exact unde a stat Mamituni, in aceeasi pozitie, si cadorisindu-l experimental pe inculpat cu o serie prodigioada de ghionti.
Pe urma, pentru ca puterea absoluta corupe absolut, in foarte scurt timp Pingu' are s-o incurce de-a binelea. Va fi inhatat de mot (moate) si izbit si de podea, si de dulap, si de pereti, fara discriminare. Noroc ca jocul de-a atotputernicia mutuneasca nu tine chiar asa mult... si ca se pot institui si jocuri de identificare de aripi, cioc, obraji si ochi - in timpul carora Mutunau se opreste in contemplatie, inainte de a face o alegere informata.
Apoi, cadem iar la pace. Pentru o vreme, Mutunau nu-i mai acorda lui Pingu' decat asa, cate o caraba prietenoasa, din cand in cand... Ca doar v-am zis ca avem alte treburi, ne-am apucat de bipeduit...

Marea Zbughire

Spre deosebire de ieri, azi ne-am trezit decent. Pe la 10. Ne-am mai jucat, am mai făcut caţiva paşi... Somnul de după amiază a fost regulamentar, odihnitor. Trezirea, zambăreaţă.

Bunicul (candva cu stranse legături cu meteorologia) a decis că "Ninge. Sigur ninge". Asta in timp ce ţinea disperat de cratiţa in care se zbătea un viitor şerbet de afine, invartit fioros cu melesteul de către o Mamiţuni perseverentă, cu limba hotărat iţită-ntre dinţi, şi dotată colateral cu din ce in ce mai multe flictene pe deşte.

Pentru cei (uber-puţini!) cărora nu le-a picat incă fisa: bucătaria lui Mamiţuni este reputată printre arahnoide (şi nu numai!) pentru numărul record de panze de păianjen prezente, in straturi cuaternare tip mileu/cuvertură, pe aragaz (păianjenii sunt trimişi aici la training, să vadă că "aşa se ţese, băăă"; la frigider se mai umbla, acolo ţinem berea), şi pentru faptul că pe frontispiciu scrie mare (nu, nu "lasciate ogni speranza voi ch'entrate", asta e la uşa de la intrare; unde, pe interior, mai scrie şi Casa mea era curată săptămana trecută. Imi pare rău că n-ai văzut-o atunci) ci Cum iţi fac eu un lapte fiert nu iţi face nime'. Si... e pe bune! Să te ferească Dumnezeu de cartofii prăjiţi de Mamiţuni. De fapt, de orice prăjit sau condimentat de Mamiţuni (o palidă excepţie ar putea fi condimentele gata amestecate şi chestiile care se fac la microunde).
Pentru că producţiile mamiţunesti sunt ca la carte - la carte, la rubrica "Asa NU": pe o parte arse, pe-ailaltă, crude (sau chiar congelate, in funcţie de materia primă...) plus iuţi de-ţi sare pălăria! (Mamiţuni e mexicancă, la ea totul se amestecă bine cu mult piper şi ardei iute. Chiar şi ciocolata, şi uneori, cafeaua! In care oricum mai pune ea cardamom plus alte minuni)

Explicaţia?

Prăjelile sunt nesanatoase. Extrem de nesănătoase. Se recomandă mancarurile gătite la abur. Si vara, crudităţile. Iar capsaicina e foaaarte bună. Clar?

A, şi nu stiu dacă am spus, bărbaţii sunt cei mai buni bucătari. Mamiţuni nu intenţionează să le stea niciodată in cale, cand ei se indreaptă hotăraţi spre cratiţe! Dacă n-ai talent, n-ai, şi pace. Nu te bagi peste specialişti.

Dar, cum oricine are un punct slab, şi la Mamiţuni vorbim, in acest caz, de dulciuri, (faimosul dinte-dulce) iată că se mai păcatuieşte şi prin stat la cratiţă... de unde prognoza de mai sus.

Uimit peste poate de aceste excese culinare materne survenite, după ştirea sa, din senin, Muţunau a decis că situaţia a devenit ingrijorător de insuportabilă şi că tre' să se care. Urgent. Da' cam cat de departe poţi ajunge cand tu, patruped de frunte, mai tarai după tine şi un tigru mare (urat foc, ce e drept, dar cu blana scurtă, ca să n-avem ce inghiţi)? Unde e dispozitivul maini libere?
Drept care Muţunau a inceput, brusc, să meargă. (pană acum, nu inţelegeam complet exprimările tip "la x luni, a intins-o / a pornit!", din relatările altor mame; mi se părea că prea vorbesc in termeni de pe locuri-fiţi gata-start, ca la atletism; occidentalizaţi subit, ne raportam la bălăbănelile anglo-saxone, carele ne bagă in cap cum că pan' la 24 de luni, toddler scrie pe copchil; in plus, nimic din deplasările anterioare nu ne făcea să sperăm că o să se producă, aşa curand, Marea Zbughire)

Ametiţi de euforie, imediat după momentul de aplauze, urale, medalieri şi strangeri de maini am decis că e momentul să proptim Muţunaul pe oală, la primul semnal cum-că...

A mers.
De maine incepem cursurile intensive de chineză mandarină.

Ar fi putut fi o zi proasta

Dimineata la 7, Mamituni-cea-chioara-de-somn nu a putut pregati la timp (adica instantaneu) laptele. Au trecut mai mult de doua racnete si trei mormaieli pana s-a prezentat, inadmisibil de impleticita, cu sticluta. Ceea ce i-a dat lui Mutunau suficient timp cat sa ia contact cu lumea inconjuratoare, si sa-si puna la punct strategia. Ca sa nu se alarmeze persoana nepieptanata, sprijinit-prabusita de/peste patuc, si sa nu cumva sa se descurajeze in a mai livra lapte la urmatoarele ocazii, Mutunau a decis sa profite eficient de toate oportunitatile care se prezinta, respectandu-si prioritatile si punctele cheie de pe agenda. Asa ca a inceput prin a sorbi catinel laptele, cu ochii suficient de inchisi cat Incompetenta-Sa maternela sa creada ca, gata, scapa! Laptele se bea si Mutunaul se intoarce la sforait.

Aiurea.

Pana la lasatul ultimei lingurite de lapte in biberon (ca de obicei...), totul a fost conform rutinei. Mai putin faza cu ochii intredeschisi - de obicei, micul dejun se ia prin somn. Da' asta numai daca are cine sa ti-l livreze la timp... (Ah, cata lipsa de respect pentru deadline-uri!). Ceea ce a adormit si mai tare vigilenta materna, oricum nu foarte-n floare. Dupa stuchirea biberonului au urmat, intr-o zburdalnica succesiune, impecabil coregrafiata (Mutunau mai asculta din cand in cand pasaje din Spargatorul de Nuci) ranjetul larg, de multe aventuri prevestitor, semnul indubitabil ca domnul a sfarsit cu somnul, intoarcerea rapida pe burtica, pozitia ridicat-patrupeda, inhatarea barei patucului, pozitia ridicat-bipeda, si insfacarea hotarata a lui Mamituni, de tipul "Hai, ridica-ma odata". V-am zis ca era somnoroasa, da? Evident ca n-a avut timp sa zica nici pas.

Ei, si de-aici a inceput sirul de "ba mai dormi"-"ba nu mai dorm", prelungit toata ziulica. Dupa o prima runda de topaiala nu tocmai bine dispusa prin casa, au urmat inca 2 ore de somn, tot nesatisfacator, inca o runda de topaiala (toate topaielile sunt insotite de mesele de rigoare), o alta tentativa de adormire, de dupa-amiaza, si mai dramatica, soldata cu mofturele si racnete Mutunautice de neuitat... era clar ca azi nu a fost o zi buna.

Nici o nadejde pentru plimbarea de seara. Adica, are loc, da' nu ne asteptam la nimic de la ea.

(lucrurile cele mai bune cica asa vin, cand ai incetat sa le mai astepti)

La intoarcere, inspirat ori de deplasarile biped-sprijinite comise in parc, ori de alergarea dupa o masinuta teleghidata, apartinand, evident, altcuiva, Mutunau a binevoit sa parcurga, singurel, nesprijinit, juma' de sufragerie... (bonus, pe langa aia 10km parcursi in siguranta, cu sustinerea asigurata de un deget matern...).

Mamituni, escroaca, a supralicitat, si a oferit recompensa - sub forma de jjjj! (Pentru necunoscatori, jjjj reprezinta un soi de leganare mai hotarata, cand Mutunau, tinut in brate, se arunca pe spate, si Parcul-de-distractii-Mamituni il prinde si il mai coboara un pic). Asa ca Mutunau a adunat vreo 4 jjjj-uri, si la contorul de biped s-au mai adaugat niste pasi...

Plus ca s-a batut recordul - 6 sau 7 pasi! Ceea ce ne arata ca Mutunaul este perfect pregatit sa mearga, si deloc dispus s-o faca nerecompensat.

Lumea trebuie sa devina, de indata, un loc mai interesant!