duminică, 7 septembrie 2014

Momente istorice cu transmis haine şi făcut obsesii muzicale


Familionul nostru extins are o mare tradiţie-n transmis haine (atât de veche şi de amplă, încât cred c-a devenit deja obligaţie. urmează să descoperim că ne-a intrat şi-n ADN).

De la mamă la fiu n-ai zice, totuşi, c-ai avea ce transmite - poate doar oarece încălţări sport mai bine păstrate... având în vedere şi vitezele diferite de creştere ale tălpoanţelor muţunautice. Poate şi oarece geci sport...

Ei bine, avem şi altele.

Cam acum vreo două luni, în disperare de cauză (a se citi toate tricourile se descoperiseră a fi profund murdare, inscripţionate atent cu meniul fiecărei zile...) am tras, din raftul meu, de un tricou alb, simplu, mic, cu mult elastan, rămas acolo de pe vremea când aveam dimensiuni care-mi permiteau să nu intru pe uşă doar pe cant, şi l-am arătat Muţunaului.

Al lui a rămas.


***

În materie de obsesii muzicale, e de menţionat că eu cânt fals. Cum însă mi-s printre ’ăi (nu foarte numeroşi) care aud muzical cât să se crispeze autentic la falseturile majore, dar de cântat, cântă tot prost, de obicei nu mă lansez vocal decât când e de gonit discret musafirii (la aniversări fac, cu succes şi entuziasm, play-back, când vine momentul sonor la-mulţi-ani-ic).

Muţunau, mândru moştenitor al mamei sale (pe craca ailaltă ar fi fost ceva voce...da’ se pare că nu s-a lipit) n-are însă instalată această auto-cenzură, drept care mi-a behăit zile-n şir (tot acum câteva luni) şansoanele dumisale preferate.
Pentru că nu n-ascult posturi de radio contemporane şi pentru că el cânta extrem de fals, m-am apucat de reconstituit versurile (treabă grea, că şi alea erau redate după ureche) pân’ am descoperit via google şi cu puţin noroc suplimentar (ceva fond sonor de mall) că una din opere aparţine Deep Central şi ailaltă lui Smiley. Cred.

 (Nu mulţumesc, pe această cale, cui o fi mediat ascultarea la grădiniţă a operelor; mă puteam lipsi)

Despre interesanta confiscare & adaptare a cântecului preferat, în episodul viitor.

2 comentarii:

Anonim spunea...

ha, cam in aceeasi zona ma situez si eu. intrucat la mine in cap melodia se aude cum trebuie, dar de iesit ma ingrozeste si pe mine, mi s-a comunicat ca ceva ureche muzicala ar exista, dar vocea....
ca chestie interesanta, singurele melodii/cantece pe care reusesc (mai bine zis reuseam) sa le reproduc astfel incat sa semene suficient de bine cu originalul incat sa nu ma sperii si sa poata fi recunoscute sunt alea invatate la ora de muzica din generala acum.......... sa nu mai spunem cati ani.
totusi in vara asta am profitat de situatie, cand in concediu la munte, singura, facand oaresce trasee, sub influenta unor oaresce experienta anterioare (acu' jdemii de ani am vazut un urs de la mare departare in zona statiunii cu pricina), mi-am dat seama ca parca mi-e teama ca o sa ma intalnesc cu ursul prin padure. intrucat stiam ca dl urs este o fiinta in genere timida si nu prea are ceva de impartit cu homo sapiens am decis sa cant ca sa-i dau de veste ca-s prin zona si sa ma ocoleasca. ocazie cu care am constatat ca:
1. nu mai stiu cap-coada niciun cantec. (abia am reusit sa scobesc din creierii cate 1-2 strofe din vreo 3 cantece; unul din ele fiind imnul national; si cand ma gandesc ca au fost vremuri cand stiam tot "desteapta-te romane" cu toate strofele, nu doar alea din imn....)
2. cant muult mai fals decat obisnuiam s-o fac. chestie care nu credeam ca e posibila.
ady

Mamiţuni spunea...

Ady,

falsetto-ul se poarta si la case mai mari:
https://www.youtube.com/watch?v=aCwH0U-IT2Y
:))