Apreciez foarte mult oamenii care realmente muncesc. Care fac lucruri cu mâinile lor, direct, nemijlocit. Am o fascinaţie deplină pentru creatori - dar şi mai tare mă-nclin în faţa celor care repară.
Pentru că un lucru nou, dorit, te poate mulţumi pân' la extaz - dar tot nu se compară cu fericirea incredibilo-ţopăitoare trăită la returnarea unui obiect fost-stricat, proaspăt reparat.
Pentru că asta e, în ochii mei, valoare - munca precisă, dedicată, cu final clar, funcţional.
Şi pentru că, în era cretină a lui cumpără-strică-şi-aruncă (eventual pe unde se nimereşte) ca-să-cumperi-iar, reparatul e o sublimă declaraţie a propriilor convingeri.
(da, încă îmi mai remaiez ciorapii...! e drept că doar pe cei foarte dragi, strident coloraţi.)
Pe strada Henri Coandă, în centru, lângă hotelul Minerva, există un atelier de reparat aparate de fotografiat. Atelierul e la parterul unui bloc vechi, şi are geamul veşnic deschis. Înăuntru dai peste un tavan înalt (vorba vine...), peste multe aparate foto în diferite stadii de desfacere / reparaţie şi respectiv peste domnul reparator. Fie pe pervaz, fie pe-un taburet cu pernuţă, şade motanul.
Motanul este tigrat şi (de-asta, sau din alt motiv) veşnic somnolent.
Domnul reparator are un aer interbelic. Ar fi perfect asortat c-un telefon cu rotiţe şi, eventual, c-un patefon - pentru că e atât de politicos şi atent încât nu pare-a fi contemporan. (aparat foto vechi oricum are)
Pentru fiecare aparat foto în parte, reparaţia e dublată de un reportaj - muuulte fotografii, făcute pas cu pas, pe toată durata demontării.
Domnul reparator preia tot - compacte, DSLR-uri, noi, vechi, mici, mari - şi le diagnostichează - chestie care, dacă presupune demontare, poate costa în jur de 100 - 150 RON, în funcţie de complexitate. Dacă e pur vizuală, e gratis.
Reparaţiile mici, uşor de făcut cu ocazia demontării, pot întra în aceşti bani.
Piesele defecte sunt minuţios reparate, cu adaosuri de o ingeniozitate vecină cu sublimul, făcute chirurgical sub o lentilă gigantică. E prima opţiune - mult înainte de "înlocuim cu o componentă nouă".
Aparatul meu foto e acolo. Aştept telefonul de confirmare a finalizării reparaţiei. Dar n-am nicio îndoială că peste foarte puţin timp îl voi putea folosi din nou.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
7 comentarii:
Cred ca il stiu. :) Nu pe motan, pe domn. :))
As vrea sa intru atat de tare in povestea cu motanul incat nadajduiesc sa mi se strice aparatul cat mai curand (subconstientul meu, mai destept decat mine zice "Doamne fereste" si bate in lemn).
Exact asa cum spui, si eu simt la fel - am un respect infinit pentru oamenii care repara (normal si pentru cei care creeaza), mai ales ca aici e si mai vizibil, nu mai stiu cum e in Romania, dar in America de nord societatea e clar axata pe cumpara/foloseste/strica/arunca/cumpara din nou - cum foarte bine ai sintetizat. Si pe mine, care am crescut intr-o familie unde nimic nu se arunca, totul se folosea/repara/adapta etc, ma imbolnaveste atitudinea asta consumerista... De aia trebuie sa fiu atenta intotdeauna ce cumpar, pentru ca exista pericolul de a cumpara ceea ce noi numim peiorativ "chinezarisme", adica obiecte foarte ieftine de o calitate indoielnica si care poti sa le consideri "disposable" adica de unica folosinta, prefer sa cumpar lucruri de calitate, si daca mai scumpe, dar mai durabile - "suntem prea saraci sa cumparam lucruri ieftine" :-)))) Sunt extrem de mandra de mine cand observ diferenta intre copiii mei si ai altora, cand li se strica o jucarie, acolo se vede cel mai tare, ceilalti spun parintilor "mami, s-a stricat/rupt masina, imi iei alta?", ai mei vin la mine cu "mami, s-a stricat/rupt masina, mi-o repari?!" - normal ca se umfla pipota in mine cand realizez ca si lor li se pare normal sa nu aruncam lucrurile.
Mi-ai adus lacrimi in ochi povestind de domnul reparator, am cunoscut si eu cativa de genul asta si sunt niste oameni deosebiti, in urma carora va ramane intotdeauna ceva :-)
Intr-adevar ai reusit sa creionezi o atmosfera foarte frumoasa! Si comentariile de mai sus sunt faine!
Dar pe langa asta, m-ai facut curioasa sa vad o poza cu tine... in ciorapeii colorati :D
Alina,
e una din acele multe coincidente despre care ziceai tu ca ne leaga? :)
MoniQ,
dar poti pretinde ca s-a stricat :)
Sau te poti duce oricum, daca esti in zona, sa intrebi ceva,orice, despre aparatele foto.
Simona,
deci esti de-a noastra :)
Felicitari, e mare lucru sa reusesti sa-ti inveti copiii traitori in partea de nord a continentului cu pricina ca lucrurile se repara, nu se arunca!
Raluca,
multumesc! Stai sa vina aparatul foto, si pe urma apare si poza cu ciorapii. Nu garantez ca apare cu tot cu mine in ei... dar...
Aua, ce m-ai nimerit cu asta cu aparatul de fotografiat... In Baia Mare nu stii vreun atelier? :D
Ralu',
suna-l.
Am uitat sa spun ca pe biroul din atelier erau si unul sau doua aparate trimise prin curier. Poate functioneaza sistemul?
Trimiteți un comentariu