Ora 6.
Mamiţuni se trezeşte, îi zâmbeşte (yoghin sau nu) soarelui proaspăt (sau nu prea) răsărit şi, post-spălat pe dinţi, îşi face (în sufragerie) ora de sport.
După care (pe la 7, aşea, post stretching) prestează la robot micul dejun, o storcătură de portocale şi, separat, una de legume-cu-altceva. (de exemplu morcovi+ţelină+mere, sau sfeclă (sucul de sfeclă roşie crudă e surprinzător de bun!), sau... nu mai ştiu, că doar cartea de smoothies & storcături proaspete e în bucătărie, iar eu nu).
După care (pe la 7, aşea, post stretching) prestează la robot micul dejun, o storcătură de portocale şi, separat, una de legume-cu-altceva. (de exemplu morcovi+ţelină+mere, sau sfeclă (sucul de sfeclă roşie crudă e surprinzător de bun!), sau... nu mai ştiu, că doar cartea de smoothies & storcături proaspete e în bucătărie, iar eu nu).
După care, duş, creme, chestii, ochi zâmbitori.
Iaca, s-a făcut de 7.30. Sau aşa ceva. Trezim copilul care, cooperant ca-ntotdeauna, se spală şi el pe dinţi, mănâncă un iaurt (sau bea lapte, etc), se lasă îmbrăcat fără niciun protest, fix la timp ca să ajungem la timp la grădiniţă. (adică pe la 8).
Chestie care lasă destul timp „adultei” s-ajungă un picuţ mai devreme la birou, cât să-şi bea cafeaua-n linişte, în vreme ce-o arde-un pic pe bloguri şi alte surse de informaţie relevantă.
Bliup-bliup-bliup, restul zilei lucrătoare decurge într-o ordine, o precizie şi-o eficienţă de nedescris. (drept care nu le descriu).
Pe la vreo 5 (17), Mamiţuni încalecă pe cal (respectiv pe ăia putere, nu destui, dacă e s-o dăm p-a’ dreaptă) şi-o zbugheşte la grădiniţă, de unde ia copilul şi-l duce acasă (sau, după caz, la cumpărături) şi (prin aceasta) la programu’ culturalo-artistico-sportiv al (restului) zilei. Un homeschooling, un un-schooling, câte puţin din toate.
Post-baie, Muţunau închină steagul pe la vreo 20.30, fix la timp pentru ca Mamiţuni să mai pedaleze o tură pe net, prin bibliotecă, pe bicicleta eliptică şi, respectiv, prin vasele din chiuvetă, înainte de a-şi perfecta somnul de frumuseţe.
De unde ştim noi că asta e SF?
Simplu. Elementar, mei draghe Watson. N-am zis nimic de locurile de parcare.
Varianta reală începe la Dumnezeu ştie ce oră cu (de obicei) oarece vocalize pe care nu le putem trece aici, pen’ că s’tem în post. Şi cu răcnetu’ iepuresc (pentru cine a văzut recent Alice în Ţara Minunilor la Ţăndărică) „am întââârziaaaaat!”
De terminat, se termină tot cam atunci/aşa.
Între aceste momente aleator orare se-nghesuie ghebos muuulte palme peste cap, chestii uitate, promisiuni nerespectate, telefoane nedate, rufe ne-ntinse, cărţi/materiale necitite.
Sau vacanţă.
Sau... nici eu nu mai ştiu ce.
Pen’ că Muţunau, despre care mă lăudam mai demult c-a sărit graţios peste faza cu anxietatea de separaţie, ori regresează, ori o descoperă abia acum.
Când se manifestă machiavelic distilat cu chestii de genul:
(aş vrea eu să zac precum doamna Lois, în timp ce el „performează”)
Să zicem că răcelile (amigdalitele/scarlatinele/etc) sunt de vină.
Da, povestea a re-re-re-venit. De-aia nu dorm.
Postări
4 comentarii:
ce ar fi sa incepi ziua, macar pana la 7 asa cum incepe si postarea ta? stiu ca mai vrei sa dormi si tu ca omu' (eu nu te pot incuraja dar depinde tare de fiece copil, ai mei si azi, dupa 11 ani jumate de cand au sosit la noi in brate, se trezesc prea de dimineata) dar poate niste sport si relaxare chiar te ar ajuta otara. mutunau e tare scump si baiat bun sac:)
sanatate, urasc si eu vremea asta, nu ma intereseaza daca vine direct vara, SA VINA ODATA! si felix e un pic ragusit, mama si sor'mea l au vazut sambata si mi au zis de vreo 7 ori 'felix e racit'. stii ceva, nici nu le am bagat in seama, ei, si ce-i cu asta? adica vreau sa zic ca daca ii ignor atent raceala, ea trece mai neobservata, din nou, sac:)
scuze de intrebare asa proasta: bunicile din dotare unde sunt?
trebuie sa le evidentiezi faptul ca ele sunt la virsta a 3a, ca mai au putin [de trait, dar sa nu le zici asta] de stat cu mutunau si trebuie sa profite. sa nu scape un minut din evolutia lui absolut unica.
aaa, unde zici ca sunt?
... poate vorbesc din nestiinta, sau din prea mult optimism, insa eu cred ca va veni si vremea ta. ;)... si nu cred ca mai ai prea mult pana acolo. Mai rezista putin!
MihaelaMaria,
ar fi!
Ca de-aia e-n plan!
Te-anunt cand imi si iese :)
Beleaua e ca, intre timp, suntem intr-un cerc vicios: eu obosita si cu nu destula rabdare, el, din ce in ce mai mare autor de boacane, si tot asa..
Sanatate lui Felix!
Din pacate, la noi numai portia mea de raceala poate fi tratata cu indiferenta - a dumnealui necesita multiple aspirari si nebulizari, la nasul - arteziana...
Vic,
intrebarea e pertinenta.
Raspunsul e: la casele lor. Unde au trebi care nu suporta amanare.
Deci da.
G.,
multumesc mult pentru incurajari.
Sa vina soarele si vine si schimbarea de tonus. Si, implicit, aia de ton.
Trimiteți un comentariu