În luptă cu timpul

Îmi place să planific.

(sursa)

Planificările nu mi se par restrictive (pentru că nu aşa le construiesc), ci mai degrabă ghiduri suportive - fiindcă mă ajută să spun „nu”. Ca să evit chestii pe care nu le pot duce şi de pe urma cărora, mai târziu, ajung să-mi pară rău.

Constat însă (via descoperit apa caldă) că ziua are numai 24 de ore. De cele mai multe ori, balamucite.

Am făcut mai demult o listă cu lucrurile de făcut pentru o săptămână „medie”. Categorii de tip „trebe” şi „vreau”, plus lebedele negre ale neprevăzutului profund perturbatoriu.
Descoperirea nasoală a fost că nici dacă stau în cap şi-n nas n-am cum să le îndes pe toate.
Răgetele de protest interior s-au intensificat la gândul că, pe vremuri, când eram mai tânără şi şpri(n)ţară, se putea. Eram capabilă de multe şi mari minuni (mă uit acu’ la chestiile făcute-n anumiţi ani; e uimitor de clar c-atunci aveam baterii noi. păcat că nu mai ştiu de un’ să le iau).
O fi venit acum nota de plată, da’ uite că nu pot să trag pe dreapta şi să stau calmă. Lucrurile vin peste mine, să le fac. (eu le plesnesc, ele, nu şi nu, c-avem treabă)

Deeeeci... de unde vine belicoşismul?

Poi.
Din nesomn. Sau neodihnă. Când eşti chior de somn, n-ai spor. N-ai cum.
Mostră: eu mi-s automat mai lentă şi infinit mai pămpălaucă la oboseală. mai ales cronică...
Efecte: întinderea excesivă şi inutilă pe ceas a multor activităţi. Uitarea şi/sau amânarea terminării altora. Vraişte.

Din varii ambiţii - de la perfecţionisme inutile pân’ la dorinţa de-aţi auzi, încurajator, propriile motoare turate.
Ce se întâmplă: Planifici aiurea. Beleaua începe s-apară când îndeşi în program multe chestii prost estimate.
Efecte: nu le termini. Şi nu e clar ce-i mai enervant: că nu-s gata, sau că lista trebuie reluată mâine?

Din omisiuni.
Uiţi chestii care nu uită să-şi reafirme (uneori brutal) importanţa.
Lista poate cuprinde exemple de la mers la dentist/piaţă până la făcut deconturi...
Efectele... Da. Se ştiu. (urlete pe fundal)

Din supraîncărcare reală, venită peste capul tău din motive independente de voinţa proprie.
De care poţi sau nu poţi scăpa. Uneori nu poţi, şi atunci e naşpa - cu atât mai mult dacă pe lista de „de făcut” sunt, vorba cântecului, chestii grele şi care nu suportă amânare.

Din capitolul „viaţa e plină de surprize, unele cam nasoale”.
Ca şi cum nu era destul că nu dormi suficient, planifici prost, ai pe cap mult mai multe decât poţi duce, drept care mai şi uiţi din ele, uneori îţi mai cad în poală fix lucruri cu eticheta „asta ne mai lipsea”.
Tocările intensive la cap şi întreruperile sistematice (de orice natură) îşi găsesc locul în acest gigantic hangar.
Nu mi-e clar unde se pierde mai mult timp: când te enervezi pe neprevăzute & pe apariţia lor? Sau când încerci să le rezolvi, sperând discret că, făcând asta, nu vei declanşa alte neprevăzute.



Şi, ca revers al medaliei, există un aspect al planificării care mă enervează teribil: re-evidenţierea faptului că timpul mi-e limitat, şi că lăcomia mea de citit/plimbat/făcut/dres va trebui să clănţăne-n gol, precum motanul Tom, când Jerry îi fură jambonul.

Nu mi se pare că pierd spontaneitate sau flexibilitate (că mă străduiesc să-i las loc), da’ gândul c-o să-mi ia 3 săptămâni să citesc o carte pe care altădată aş fi putut-o înapoia în 3 zile mă face să mă simt călcată de buldozer.

Soluţia?
N-avem.
Azi găsim la farmacie doar leucoplast.

(sursa)

Pe bucăţele scrie:

Realism
(cu tot somnul din lume, n-ai cum să le faci pe toate.)

Fals optimism
(se poate şi mai rău.)

Diplomaţie
(cum să te descurci elegant când atât de muncitul eşafodaj de calendarizări, planuri A, planuri B şi planuri C se duuuuuceeee...
sau când ai întârziat fie şi numai 5 minute)

Persen Forte
(când chiar rişti s-o iei razna de nervi)

Somn
(faptul c-arăţi de parcă te-ai fi machiat cu turbă nu e de prea mare ajutor în viaţa socială)

Chiuleşte
(ia o pauză. de orice fel. cât de mică. poate fi şi una pragmatică, de tip merg-pe-jos pân’ la chioşc)

Prioritizează
(care din toate chestiile pe care le am de făcut e cea mai cea mai cea, singura pe care merită cu adevărat s-o fac, aia făr’ de care viitorul arată cu adevărat sumbru?)

Nu te scuza
(rezolvă. scuzatul nu face decât să consume timp, dând la schimb încărcătură emoţională nasoală)

Ai propriul pas
(şi propriul ritm. nu poţi merge pe bolovani colţuroşi la fel cum ai face-o desculţă pe nisip fin. nu merge. nu cu alţii trebuie să ţii pasul)


... şi-ar mai fi câte ceva de spus pe tema asta.
Darrrr... ce să vezi, nu mai am timp.