Uimire şi visare

Uimire:
VBA4C???
4???
După de ore bune de travaliu, în condiţiile-n care încep contracţiile de duminică noaptea şi naşti marţi noaptea spre miercuri???
M-am lămurit că văd bine, că acolo scrie 4, da, naştere vaginală după patru (p-a-t-r-u) cezariene. Şi după 50 de ore de travaliu.

N-o să pretind că exemplul ăsta e vreun progres, sau că, gata, de acu' 'nainte toată lumea tre' să se ţină non-stop, de dimineaţă până seara, de ve-be-a-ce-uri. Nici că e mai mult decât o excepţie fericită. Ştiu cazuri pentru care, cu certitudine imbatabilă, VBAC ar fi însemnat moarte, din pricina desprinderii operaţiei anterioare. Una dintre situaţii nu e prezentă în online, în cealaltă e vorba de Gabi. Mi-e greu spre imposibil să le discut detaliile.

Riscurile se pot vedea aici.

Nu-i chiar simplu.

Doar că... experiment sau nu, iresponsabil sau nu, povestea naşterii lui Caleb e la foarte mare distanţă de obstetrica românească, unde-ţi iei tona de mustrări şi ochi daţi peste cap dacă-ţi mai trebe cumva al treilea copil după două cezariene. Ce VBAC, ai înnebunit?Ce-i prostia asta.
(între noi fie vorba, o sursă demnă de toată crezarea mi-a şoptit că regula-celor-maxim-două-cezariene vine de la un medic care, în perioada decreţeilor, a găsit un model acceptabil de a justifica întreruperile de sarcină. nu am cum verifica veridicitatea informaţiei, da' povestea are potenţial... )

Aici, Marina-siriviri povesteşte despre cum şi-a născut acasă fetiţa pe care, când au cântărit-o, au constatat că muta acul cântarului la 4700g...
(când am născut eu, la Municipal, tot poporu-n halat alb se crucea cu privire la o tânără doamnă care-şi născuse vaginal copilul număru' doi, în greutate de 4700g... o socoteau sărită de pe fix. ea le ignora, absolut majestuos)

Aici, mecanismul unei naşteri breech (prezentaţie pelvi(a)nă) via Lisa Barrett, o moaşă englezoaică, rezidentă acum în Australia. Postarea e cu poze. Pe unii i-ar putea oripila. Pe mine m-a lăsat profund uimită, în sensul bun al cuvântului.

Inconştienţă! ar tuna câţiva medici pe care-i ştiu. Huo! Vreţi să muriţi!
Vreo doi, delicat întrebaţi, poate ar recunoaşte că instrucţia nu-i serveşte pe deplin, că nu ar fi ştiut să abordeze aşa astfel de cazuri. Că mai e de studiat.
(notă: sursele în engleză vin via Rixa, cea în spaniolă, via Paula)

Stau şi mă-ntreb: nu cumva mai e muuuult şi bine de "descoperit” în materie de obstetrică? De trecut în manuale, adică... căci, uite, viaţa, tupeistă, are alt plan şi bate cartea...
Nu cumva ne punem întreaga încredere în oameni care, de fapt, ar trebui să ne mulţumească pentru ocazia de-a învăţa alături de noi?


Visare....
Visarea e mai simplă.
Eu, mai la munte, locuind în aer liber. Scăpată definitiv din gheara oraşului. Nu, nu mi-ar lipsi. Am zile în care nu ma pot duce nicăieri şi nu apuc să mă văd cu nimeni în afara sfântului-program-de-servici, care-mi pare (indiferent de domeniu) din ce în ce mai pârnaie. Deci nu pierd nimic.

Daaarrrr...
Încă n-am câştigat la loto. (poate pentru că n-am mai avut când juca? hm...)
Şi nu ştiu din ce aş putea trăi. (nu ştiu să-ntorc fânul. mă pricep, întrucâtva, la plivit, da-n rest mi-s, agriculturalmente, cvasi-incompetentă.)

Că dacă aflu...
Vă spun, că net e şi la munte!