Strigăt către copilul care nu'ş ce făcea în altă cameră:
- Muţunau, vino până-ncoace!
- De ce? zbiară înapoi, a răspuns, împricinatul.
Explic de ce, şi vine.
Şi mă gândesc că are perfectă dreptate să-ntrebe ce i se rezervă. De ce-l chemi. Ce are să vadă / să facă. Doar e dreptul lui.
Că, în cel mai pur sens al cuvintelor, e şi politicos, şi logic, să-i răspunzi. Pentru că oricum te ascultă şi vine.
Suntem pe drumul cel bun spre autonomia şi devenirea junelui ca persoană.
Drum care, între noi fie vorba, va fi ghebos pavat cu situaţii de genul:
- Vai, dar, ah, copilul dvs. mă interpelează, când îl pun să facă X, întreabă "de ce".
- Aşa, şi?
- ...
- Ce anume vă împiedică să-i răspundeţi?
Deşi, desigur, aş putea să le explic direct ălora că-i cred tăntălăi la faza asta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
3 comentarii:
Imi vine sa-l mananc pe Mutunau. Sper sa cresc si eu baiteleul meu la fel! Multumim pentru postari :), la noi in casa vorbim de Mutunau e parca ai fi un copil din parc pe care il cunoastem bine.
Numai sanatate si bucurii va dorim!
Ah, imi joaca feste tastatura la tel. Te rog iarta-ma pentru greselile din comentariul anterior.
Elena,
(canibal mic!)
multumim pentru aprecieri. Si pentru ca ne-ati facut musafiri la voi acasa!
Intorc urarile. Nu-ti bate capul pentru festele tastaturii!
Trimiteți un comentariu