Prima poveste şi prima minciună

Ambele spuse de Muţunau, desigur.
Povestea datează de vreo 6-7 luni (să-mi fie ruşine că habar n-am. să fi fost octombrie? hm...)
Un căpcăun locuia într-o frunză.

Este o poveste concisă. Cin’ nu s-a prins, ghinion.
Nu am putut obţine continuarea.
Cam dadaist.


Relatarea primei minciuni necesită oarece explicaţii preliminare.

Prima, că Muţunau, despre care spuneam c-a mai pierdut din legătura originară cu timpul circular, nu se oboseşte să facă distincţie între zile. Da, există luni, marţi, miercuri, şamd, sâmbăta şi duminica sunt zilele alea faine în care se stă acasă... dar ele n-au nicio legătură cu el, sunt convenţii externe vag deranjante pe care pretindem că le-am folosi. Da’s departe.

A doua e că-n zilele libere el se trezeşte primul. Logic. Caz în care prima dată ori merge-ntins la baie, ori inspectează el ştie ce (probabil jucăriile?), după care, a doua oară, vine să mă pupe pe frunte şi să se intereseze dacă mai dorm „un pic”, şi cam cât, aşa, cam câte minute?

Pe Sfânta Zi Liberă de 1 mai, post prima pupătură (a fost nevoie de mai multe ca să fiu resuscitată dintr-un somn... somn! dat fiind că-n ultimele 3 săptămâni am dormit, demolator, foarte puţin şi foarte prost), m-am trezit s-o fac pe şefa, ca urmare a cererii de mers imediat nu-ştiu-unde.

Aşa s-or naşte minciunile, ca urmare a acceselor de şefie.

Minciuna:
- Da’ te-ai spălat pe dinţi?
- Da.