Mamiţuni recomandă: Să mâncăm, zic. Azi, de la Cofetăria Dorobanţi 140

Semnaţi aici că vă asumaţi, pe proprie răspundere, continuarea parcurgerii celor de mai jos:

Am un oareşcare grad de admiraţie estetică faţă de monumentele din marţipan şi/sau glazuri zaharisit-colorate - dar şansele ca eu să cumpăr şi/sau mănânc vreodată vreun tort cu sculpturi michimausice sau fulgermăcquinice sunt perfect egale cu posibilitatea ca tot eu să mă apuc să ronţăi intensiv statuile oraşului - eventual cu soclu cu tot.

Tehnic vorbind, mă-mpiedică oarece factori de natură hepato-biliară şi certitudinea absolută că de la respectivele substanţe şi de la aditivii de cofetărie mă aleg invariabil, cvasi-instantaneu, cu pete (relativ persistente) pe faţă.

Cum a fi leopard nu e chiar sportul meu favorit, m-am lăsat de mâncat peisaje şi am făcut oarece carieră drept tester de alimente - căci dacă nu apar efecte secundare (altele decât kilogramele-n plus) se cheamă că respectivele concocţii sunt chiar comestibile.

De la înălţimea acestei autorităţi îndelung încercate, recomand călduros (asta după ce-am drogat ariciul din portofel) cofetăria Dorobanţi 140.

Ca-ntr-un film pretins artistic, nu ştiu cum o cheamă pe cea care deţine cofetăria.
Nu mă împiedică nimic să aflu - cu excepţia ochilor mei prelinşi pe vitrină şi a efortului pronunţat de-a-mi ţine-ntrucâtva în frâu papilele gustative şi salivaţia excesivă, cu tente deja pavloviene. Aceste detalii tind să mă-mpiedice să vorbesc coerent să emit orice alte sunete decât cele suspect de asemănătoare cu schelălăielile canine.
Inutil de precizat că nici ea nu-mi ştie numele - ci doar figura.

 Din locul cu pricina se pot clefăi următoarele:

Tort cu mascarpone, frişcă & alune (sau fistic)

Tartă cu spanac (oţâr’ cam sărată pentru gustul meu...)

Varii combinaţiuni frişcos-zmeuristice:

Nefrişcos (cremos& biscuitos) zmeuristice

Varianta pentru iubitorii (indecişi) de fructe de pădure:

Simplu & bun

Cozonacii festivi:

Decorul locului:

Absolut toate pozele au fost extrase cu nesimţire şi fără permisiune de pe pagina de Facebook a locaţiei.

Lipsesc imaginile cu prăjitura care-mi place mie cel mai mult - atât de mult încât, ca recomandator serios ce mă aflu, nici n-am reţinut cum se numeşte - ci doar că e o chestie ciocolatos-nucos-morcovos-mascarponică. Miam-miam-miammmm...

Lipsesc şi imaginile cu interiorul, care mie-mi pare vag interbelic eclectic. Înăuntru nu e foarte mult loc, abia de-ncap 3 muşterii deodată, dar pentru mine tocmai ăsta-i farmecul.

Locul se află relativ aproape de Liceul Caragiale. E peste drum de Rovere Mobili şi chiar lângă una din cofetăriile Ana.

Atenţie, frontul la stradă e destul de mic.