Realism românesc de sezon

- Ai auzit? Vor să facă vaccinurile obligatorii!
- Da?
- Da! Şi să facă părinţii închisoare dacă nu-s vaccinaţi copiii!

Mmm, interesant. Numa’ unu’? Amândoi? E prea mult loc liber prin pârnăi? Copilul ce face în timpul ăsta? Eu zic să-l închidem şi pe el. Eventual, îl confiscăm la scurt timp după naştere. Cum, asta se face deja?

- Mbine.
- Cum, nu zici nimic?
- Nu. Nu cred că-i cazul să m-agit.

Mi se pare idioată măsura?

Cu spume. E ridicol de neimplementabilă. Aproape c-aş vrea să ştiu care cap luminat n-a avut recent treabă şi s-a gândit să se bată autoritaro-important (şi autoflatant...) cu cărămida-n’ chept ca să vază UniuneaIeuropeană / OMeSe-ul cât muncim noi, eroii patriei.

Să văz şi eu cum arată unu' cu IQ-ul mumificat, nu de alta....
(da, sunt naşpa. omul o fi vreun simpatic şi vreun cult. n-are bunul simţ şi pragmatismul la el, dar di ce atâta grabă....)

Cuvântul obligatoriu e cel faţă de care mă declar iritată, mai ales în contextul în care implementarea poveştii ăsteia, vizibil sforăitor concepută, are cam tot atâtea şanse de succes ca interzicerea scuipatului pe jos. Sau ca impunerea obligativităţii lui, la o adică...
(dacă vrei să obţii nivele crescute de vaccinare, nu constrângerile prosteşti sunt cheia...)

De ce stau liniştită?
Simplu. Ca-n orice situaţie-n care statul are de prestat şi el în sprijinul unei idei / înţelegeri, nu se va întampla nimic. Că doar n-o să se sancţioneze pe el însuşi...

În plus, e mult mai distractiv să stai deoparte, ca baba pe şanţ, spărgând ielegant seminţe, şi să te uiţi cum îşi scot ochii varii onlineri, unu’ mai vajnic decât altul. Poţi învăţa profund şi structurat logica - uitându-te atent la absenţa ei din "dezbateri"...

- Ştiai? (referinţa e la acest articol).
- Nu.
- Şi atunci....?
- Păi trăiesc aici de ceva timp.