Cum am hotărât c-o să mergem să-notăm cu delfinii

Simplu.
Mergând la Delfinariul din Constanţa.

Pentru un adult, intrarea costă 50 de lei. La uşă, că-n total, în funcţie de tentaţii, vei plăti mai mult.

În schimbul acestui bănet primeşti o cartelă anodină pe care o înfigi în automatele de la intrare şi care-ţi va permite accesul la delfinariu, la planetariu, la observatorul astronomic (dar doar cât să intri, pentru că privitul prin telescop se taxează suplimentar!), la expoziţia de păsări şi în spaţiul microrezervaţiei.

Copiii sub 5 ani intră gratis - dar nu şi la planetariu. Sau, de fapt, hai, da, dacă promit să nu se sperie şi să nu chiţăie când se stinge complet lumina (?!!).


Nu mai departe de casa de bilete (sau, mai bine zis, de cartele) şăd lipite oarece afişe cu mesaje confuze - vezi povestea de mai sus referitoare la copiii sub 5 ani.

În rest, în incintă există un chioşc de suveniruri (dotat, pe cât am putut vedea de la 5 metri distanţă, cu delfini de pluş, roz şi bleu, şi oarece bibelouri bizare, tot cu delfini, dar, per total, insuficient de atrăgător cât să mă facă să şi intru) şi un soi de locantă (de fapt, o înşiruire de mese-teghea plus frigidere) cu apă, suc şi oarece cronţăieli la pungă. Înspre planetariu mai este şi un colţişor amenajat pe post de loc de joacă - două leagăne şi un agregat roşu cu o scară, două tobogane, o legănătoare cu trei anvelope legate cu lanţuri, şi (parcă) două bănci.

Niciun restaurant, niciun loc în care să bei civilizat vreo apă, vreo zeamă de fructe, ceva - nimic. Botu’ calului SRL.

Băncile sunt din cretacicul superior - ca, de altfel, cam juma’ de complex.

Expoziţia de păsări se prezintă (exceptând seminţele vizibil proaspăt puse) ca şi când ar fi fost recent recuperată de la unu’ care-o abandonase de ceva timp.
Cuştile sunt mici, înghesuite, murdare şi împuţite.
Am văzut pet-shop-uri în care papagalii Ara aveau mai mult loc...


Micro-rezervaţia e cam la fel. Dincolo de aerul dezolant al oricărui animal în captivitate, asta arăta oricum a puşcărie. Tot abandonată.

Cormoran:

Iepuri după gratii:

Poză cu degetu' autorului:  

Iepure evadat (probabil, singurul animal fericit de prin zonă)

Lebedele albe de-acolo sunt, pentru cine nu ştie, agresive şi ciupiutoare. Adică dacă te apropii de ele, vei fi cadorisit c-o ciupitură.

Acu’, tot pentru cine nu ştie, nu par să vadă prea bine (adică poţi fi muşcat de sacoşă) şi par uşor intimidabile. O poşetă fluturată ameninţător către ele te scapă de agresiuni!


Planetariul posedă aer condiţionat - dar nu vei fi lăsat să intri nici în hol decât cu maxim 15 minute înainte de reprezentaţie - şi, de altfel, nici n-ai avea unde sta. Pereţii sunt acoperiţi cu imagini frumoase - asta mai ţine ocupaţi copiii; în rest, nimic din ce-i acolo nu mi-a lăsat altă impresie decât că deranjez.
La intrare, arăţi (!!!) cartela magnetică.
Sau poate tantea de la intrare e neam cu Superman şi vede-n raze X.
Caz în care regret că n-am rugat-o să-mi spună şi mie cum stau c-un premolar sensibil.

Nu tu sisteme solare de vânzare. Nu tu cărţi. Nu tu planete gonflabile. Nu tu stele fosforescente. Nu tu trei cuie tematice.
În afară de două pliante, unul cu harta cerului (5 lei), şi unul cu planetele (5 lei), şi de ceva agendo-cărticică obscură (20 lei), nemic.

Ştiinţă pură, greu accesibilă, bre, inepture, turist aiurit cu prea-nalte aspiraţii de (în sensul ne-religios) neofit, care vii aici ca şi cum ar fi uşor să afli lucruri şi ne mai şi-ncurci, pe deasupra.


În sală, tantea care proiectează (nu mereu cu maximă atenţie) toată stelăraia nu acceptă niciun mârâit, dar’mite vreo întrebare, ceva, de la vreun copil două minute mai curios sau mai instruit. Nix. Zice ce are de zis şi gata.

Nimic de acolo nu e, realmente, pentru copii.
Nu e pentru nimeni.
E o expunere plictisită făcută-n doru’ lelii. O vomă de cuvinte automat decartate de omuleţi întorşi cu cheia. Sau poate cu arcul, nu m-am uitat atent.

O escrocherie care profită de faptul că, pentru copiii lipsiţi de alte alternative, ce se-oferă aici e, oricum, captivant.


La observatorul astronomic te duci, te uiţi pe-acolo, şi dacă vrei să şi priveşti prin telescop, plăteşti trei lei, în schimbul cărora te caţări pe scară şi te uiţi la o pată mică şi roşie (soarele, adică).

Singurul lucru pe care l-am apreciat realmente ca fiind rezonabil şi civilizat e că în schimbul ante-menţionaţilor trei lei primeşti un afiş care pe-o parte are sistemul solar şi p’ailaltă sistemul periodic al elementelor.


La Delfinariu lucrurile par să se prezinte mai bine. Bazinul e curat, vizibil bine întreţinut, iar delfinii şi foca Johnny sunt vioi.

Dar reprezentaţia durează sub 30 min (23, ca sa fiu mai exactă) şi depinde (logic) extrem de mult de cheful delfinilor.
Care, uneori, există, uneori, nu. (când am fost noi, era sesiunea de nu).

Copiii nu sunt lăsaţi nici măcar la final să se cocoaţe la mantinelă şi, iar, nu li se arată direct şi nu li se explică nimic. În afară de oferta de-a-ţi cumpăra poze cu tine, făcute de fotograful locului (sau prieten cu locul...) şi de un DVD cu delfinul Mark, din nou, nicio carte despre ori cu delfini, niciun pliant, nix.

Acvariul, care e sub umbrela aceleiaşi instituţii (Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii), are altă adresă.
La Delfinariu nu primeşti nicio hartă, nicio reducere de preţ pentru vizitarea ambelor locaţii şi nicio indicaţie cu privire la cum (şi, mai ales, de ce!) să ajungi şi la Acvariu.
(ştiu unde e Acvariul; ştiu şi cum s-ajunge, şi un’ se parchează; nu despre orientarea mea-n spaţiu e vorba, ci despre a Complexului... vizibil preocupat - doar că de altele, nu de cetăţenii plătitori!)


Na, şi uite-aşa am hotărât c-o să mergem să-notăm cu delfinii.

Acu’s în căutări de locaţii accesibile financiar...

Post-scriptum:
Cică s-ar putea înota cu delfinii în Algarve (Portugalia), în Malta şi în Turcia, precum şi-n alte locuri mai îndepărtate.

Şi cică lor, delfinilor, de fapt nu le place.


Eeee, dar cum universul poate fi un loc magic, iaca Muţunau a făcut baie c-un delfin chiar în seara asta.

Tot ziceam că facem băi colorate, via Tinti (via magazinele DM).

Aceste biloanţe colorate au înăuntru câte o capsulă. Onor capsula, care se topeşte-n apă, conţine câte un burete comprimat. Buretele e-n formă de lighioană. Azi, lighioana în chestiune a fost un delfin.

Nu pot să-l arăt, acu’ e-n pat cu Muţunau, doarme.