Joia trecută a fost drumul. Într-o maşină cu aer condiţionat plus un cetăţean urecheat din-când-în-când-tuşitor despre care credem că posedă, de ceva vreme, o oarece afecţiune respiratorie incomplet vindecată.
Aerul condiţionat în sine nu reprezintă neapărat un pericol (chit că filtrele necurăţate pot colcăi de Legionella şi alte „splendori”). Diferenţa mare de temperatură dintre interior şi exterior, relevantă la intrările şi ieşirile repetate din incinta aer-condiţionată, da. La fel, punerea în comun, frăţeşte, a tuturor minunilor, ştiute şi neştiute, din dotarea fiecărui pasager.
Vineri, un pic de tuse, care a continuat şi sâmbătă, cu toate siroapele naturiste administrate. În plus, domnul bălea de zor - un colţ uitat de măsea dădea să iasă - şi stătea non-stop cu mâinile, după caz mai mult sau mai puţin curate, în gură.
Duminică, dezastru: vomă, diaree, tot tacâmul digestiv. Nu mai aveam cu ce-l îmbrăca - toate (nu puţine!) se murdăriseră. Colac peste pupăză, nici traista cu medicamente (de fapt, ditamai dulapul) nu venise în excursie. Eram în posesia a trei-lulele-trei-surcele, nimic potrivit cu adevărat pentru taifunul prin care treceam. (dacă Muţunaul nu a mai fost de mult bolnav, deja expirase (şi aruncasem) jumătate din stoc).
Nu părea să reţină nimic în stomac, în pofida faptului că îi dădeam încet, cu siringa, câte doi mililitri - ceai de mentă, mucilagiu de orez, ceai de chimen, ceai de sunătoare - până ajungeam la 30-40ml de lichid. La maxim jumătate de oră de la finalul fiecărei sesiuni de siringit, cea mai mică schimbare de poziţie declanşa arteziene (faptul că dumnealui e şi acum aerofag n-a fost de natură s-ajute). Dacă n-aveam arteziene, aveam, după înc-o oră, scaune lichide.
Dar nu avea febră. Şi reuşea să doarmă.
Spre seară, fac rost de medicamente în cantităţile potrivite (în condiţiile-n care, pe o rază de 50km, toate farmaciile erau închise- deşi eu trăiam cu impresia că-n fiecare localitate mai mărişoară există serviciu de permanenţă).
Pe la 9 seara, post No-Spa, Smecta, Hidrasec, Ercefuryl & Linex Forte, cine-mi sărea într-un picior prin curte, scandând „maaaa-miiii”? Cam gălbior la faţă, ce-i drept, dar, fără îndoială, vioi.
Motiv pentru care, înşelată de aparenţe, ca şi de amintirea unui episod asemănător anterior, benign, de scurtă durată, decid să mă întorc la Bucaieti, via retur nocturn auto, că doar copilul s-a făcut bine.
De pe la 4-ncolo, am vizitat conştiincios toate benzinăriile din drum. Evident, nici vorbă de mers la servici de dimineaţă. Am reuşit să mă adun pe la vreo 3 după-amiază.
Între timp, sun să aflu ce-i cu Muţunau.
Cam arde, zice Bunica.
Fireşte, ca-n povestea cu Petrică şi lupul, decid să ignor, pentru că Bunica declară că arde chiar şi când copilul e uşor încălzit de somn. Şi, „logic” pentru cazuri de febră, îl înveleşte. Bunica a fost profă de fizică, da’ obiceiurile proaste sunt mai tari decât orice teorie a schimburilor calorice.
Aloo, când are febră îl dezvelim!!! Nu-l încotoşmănăm, ca să se înfierbânte şi mai tare!!!
(nu-ntrebaţi cât mi-a luat să eradichez, de-acu’ doi ani, sfânta căciuliţă, sau de câte ori pe an leşin la vederea echipamentelor blindate din dotarea lui fi-miu de fiecare dată când temperatura scade puţin sub 30 şi-i frig.)
Ei bine, era vorba de 39.5. În axilă. Dă-i cu împachetări reci şi cu şosete cu oţet (oricât de dezaprobat ar fi de medici, remediul pare să dea rezultate). Ceartă-te cu verişoara atotştiutoare care susţine că trebuie antibiotic, ca să-i scadă febra.
Şi cam cum o să-i scadă antibioticele febra?
Nu ştiu, aşa.
Terminaţi cu prostiile şi daţi-i Nurofen. (că la Panadol nu reacţiona)
Trupa e trimisă la doctor, care, evident, confirmă Nurofenul şi, tot evident, prescrie amoxicilină, pentru începutul de otită pe care-l suspecta la una dintre urechi. (pentru că, o vreme, n-am avut cu ce-i aspira secreţiile nazale, astea, conform obiceiului, au migrat spre urechi. de ce au intrat numai într-una, nu ştiu). Plus fenobarbital, pentru convulsii.
Evident că eu, dictatorial, dispun aspirat de nas & neadministrarea antibioticului. La intestine varză, antibiotic îmi mai lipsea, să-i raşcheteze şi puţina floră intestinală rămasă.
O „conving” pe Bunica (oarecum...) că, uite, deja ia un antibiotic, Ercefuryl!
Fenobarbitalul n-a fost, din fericire, necesar.
Marţi dimineaţa, când aflu că-mi pot lua subit liber restul săptămânii, nu mai avea febră - dar tot nu mânca. A trebuit să-i repet Bunicii de cinci milioane de ori că, atâta vreme cât bea şi reţine suficiente lichide, nu e o problemă că nu mănâncă 3 zile mâncare solidă.
Miercuri, ajung acolo.
Între timp, cade lată Bunica. Care refuză (e drept, cu jumătate de gură) pastilele şi sărurile de rehidratare pe care i le întind eu, la sosire. La primul răcnet, se conformează. După ce le înghite, îi explic cum funcţionează fiecare hap. Se uită de parc-ar urma s-o ia şi medicul satului, şi primarul (eventual, şi notarul) de urechi pen’c-a-ndrăznit să urmeze indicaţiile mele. (de altfel, verificate şi para-verificate, întrucât nu înghit şi nu recomand nimic înainte de-a mă răsinforma)
Joi dimineaţa, ajungem la spital, unde perfuzăm Bunica şi aşteptăm pediatrul vreme de 2 ore jumătate (oraş mic, medici în vacanţă, unu’ singur rămas să le facă pe toate).
Între timp, pe la 8, Muţunau (care la 4 dimineaţa părea să aibă 35 de grade în loc de 37) decide că e momentul să urce-n fugă toate scările şi să joace şotron pe holul secţiei de pediatrie.
Pediatrul îmi spune că temperatura aia nu există, e imposibilă, tre’ să fi fost termometrul defect, dar, cu ajutorul unui abeslang vechi de o mie de ani, din metal, la vederea căruia mi s-a făcut instantaneu rău, vede ce ne scăpase până atunci, o stomatită (care-a cedat rapid, după două badijonări cu glicerină boraxată).
Mai trec o mie de peripeţii, cu nervii adiacenţi.
Vineri, Muţunau acceptă zmeură, brânză şi fragi. (da, ştiu, fără fructe, da’ uite că pe astea nu le-a mai dat înapoi)
Sâmbătă (ieri), post retur urban, cine-mi bate furios cu linguriţa-n masă, urlând că vrea un pic ’mâtână?
(pe drum, tot bodogănise, fantazând că ajungem acasă şi mâ’căm mămă’igă cu b’âză şi ’mâtână!)
Sper c-a trecut şi că asta-i tot.
Se afișează postările cu eticheta Diaree. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diaree. Afișați toate postările
sâmbătă, 21 august 2010
joi, 7 ianuarie 2010
Medicale: diareea
Un subiect căcăcios.
Este, alături de pneumonie, cel mai mare ucigaş de copii. Pe plan mondial, unele surse o indică drept cauză a morţii (prin deshidratare) a 2.2 milioane de copii în fiecare an. UNICEF dă 1.5 milioane. În 2002, un studiu indicase 300.000. S-a susţinut apoi că numărul real ar fi fost, de fapt, de cel puţin 3 ori mai mare. Problema e că tot creşte.
Şi totuşi, nu e o boală. E un simptom al unei palete extrem de variate de afecţiuni, de la infecţii bacteriene şi virale, intoleranţe alimentare ori reacţii secundare la unele medicamente până la alte boli extrem de grave.
Definiţia de manual o descrie ca fiind anunţată de prezenţa a mai mult de 3 scaune lichide pe zi.
Simplificând un pic clasificările, diareea poate fi:
- infecţioasă - provocată de vreun virus (cel mai frecvent la copiii sub 5 ani e rotavirusul, dar lista e destul de lungă - include, de pildă, şi hepatita virală), vreo bacterie (Campylobacter, Salmonella, Shigella ori Escherichia coli) ori vreun parazit (varii amibe, giardii, criptosporidii); de regulă, e însoţită de febră şi fecalele miros mai intens şi mai nasol decât de obicei; e nevoie însă de analize, coprocultură şi antibiogramă, înainte de a se administra antibiotice!
- dată de hipermotilitatea intestinală, când mâncarea nu mai ajunge, practic, să fie complet digerată, pentru că nu apucă să stea destul în intestin; se vede, de obicei, cu ochiul liber, dar tot trebuie confirmată de medic! se tratează cu un inhibitor de motilitate (atenţie, medicamentele de adult sunt prea puternice pentru copii; trebuie forma specială, pediatrică!); ceaiurile calmante ajută şi ele.
- provocată de un dezechilibru al florei intestinale (disbacterioză): intestinul e populat, via laptele matern, de bacterii „prietenoase” (cum ar fi lacto şi bifido bacilii) ca şi de bacterii patogene (unele tulpini de Clostridium, etc), în proporţii bine stabilite, în aşa fel încât să se realizeze procesele necesare absorbţiei nutrienţilor şi respectiv excreţiei; antibioticele, de pildă, distrug acest echilibru; putem arăta cu degetul şi erupţiile dentare, din pricina pH-ului modificat al salivei!
Alăptarea e cu atât mai importantă tocmai pentru că populează corect (echilibrat) intestinele, de la bun început. Tocmai de aceea este neobişnuit ca bebeluşii alăptaţi exclusiv să sufere de diaree (atenţie, scaunele explozive nu sunt diaree!)
Se tratează cu probiotice. Lista potenţialelor opţiuni e lungă. Important este ca medicamentul să se poată administra copilului, pe grila de vârstă.
Ca idee, probioticele cu mai multe lanţuri de bacterii sunt mai bune decât cele cu unul singur. (tre’ să scrie pe cutie ce conţin)
- osmotică: intestinele nu reuşesc să absoarbă toată cantitatea de lichid ajunsă în ele.
Aici Smecta face minuni. Sau orezul fiert al dente. Sau amândouă. Ideea e ca un agent (aliment sau medicament) să înglobeze (să absoarbă) apa, reţinând-o mai mult timp în intestin.
Nasol este că pot fi prezente simultan combinaţii de tipuri de diaree!
Şi ce faci când e vorba de copilul/copiii din dotare?
N-o să stai niciodată să numeri scaunele lichide, o să sari în sus cam 5 metri de la primul, mai ales că se lasă cu iritaţii urâte!
Uitându-te la ea/el, ori direct în depozitele din chiloţi, n-ai cum să deduci corect şi complet de care din tipurile de diaree e vorba. Şi e important, pentru că se tratează diferit. De-aia e cazul să mergeţi la medic.
Regula e ca, în caz de diaree la bebeluş (caca ca pipi) să te duci imediat cu el la doctor. De la primul scaun lichid. Viteza cu care se deshidratează bebeluşii este îngrozitor de mare. De neimaginat. Nu aşteptaţi!
Dacă e vorba de un copil mai mare, atenţie la semnele următoare, care impun deplasarea urgentă la spital:
- sânge în fecale (melenă) sau puroi
- temperatură
- scaune lichide de mai mult de 24 de ore (chiar dacă nu consecutive!)
- simptome de deshidratare: sete (mai mult decât de obicei), urinări mai puţin frecvente (de exemplu nici un pipi timp de 3 ore), urină mai închisă la culoare (mai concentrată, semn că organismul se străduieşte să reţină apa), piele uscată, paloare, oboseală, apatie, ochi înfundaţi în orbite, gura şi limba uscate, iritabilitate, piele care nu-şi revine (nu se întinde) după ce e uşor pişcată.
Ce se poate face, ca metode de prim ajutor, până ajunge copilul la medic:
- musai, hidrataţi copilul; ceaiul de tei, cel de sunătoare şi/sau cel de mentă sunt opţiuni foarte bune; se fierbe apa, dacă e de la robinet, cel puţin 20 min; (la aia îmbuteliată e suficient un clocot)
- până la diagnostic şi tratament, pentru copiii alimentaţi mixt, repaus alimentar; excepţiile ar fi:
- laptele matern (care nu se exclude decât la indicaţia expresă a medicului, dacă şi mama zace lată de boală!),
-sărurile de rehidratare orală (dar nu le luaţi după ureche, trebuie să vă fi fost prescrise, sunt foarte importante vârsta şi greutatea copilului!)
- sucul de morcovi,
- mucilagiul de orez;
pentru cei alăptaţi exclusiv, cu mamă fără simptome, alăptarea nu se întrerupe!
- înveliţi cumva burtica bebeluşului. îl/o mai consolează...
Pregătiţi-vă să-i spuneţi doctorului ce a mâncat copilul în ultimele 24-48 de ore (cel puţin). Este posibil sa descoperiţi astfel sursa problemei!
Dacă prescrie antibiotic, rugaţi să vi se prescrie şi probiotic. Antibioticele „rad”, odată cu bacteriile, şi flora intestinala. Ieşi dintr-una, dai în alta...
Ar trebui, indiferent de tipul de diaree, să vi se prescrie şi săruri de rehidratare orală - indiferent că se indică un produs sau vă explică pediatrul cum să pregătiţi faimosul mucilagiu de orez.
Întrebaţi medicul în cât timp ar trebui să se observe îmbunătăţirea stării copilului! Ca idee, semnele de deshidratare ar trebui să dispară în cel mai scurt timp; tratamentele cu antibiotic şi cele cu inhibitor de motilitate intestinală dau rezultate mai rapide (şi par a fi „mai bune”) decât Smecta sau probioticele (unde poate dura şi 2-3 zile pâna la restabilirea completă).
Nu renunţaţi să hidrataţi bine copilul şi câteva zile după dispariţia simptomelor!
În România se folosesc în exces antisepticele: furazolidonul (care e potenţial hepatotoxic) şi chlorquinaldolul (Saprosan - potenţial neurotoxic...). Nu e de mirare, într-o ţară unde juma’ de populaţie nu are acces la apă curentă şi la canalizare... Sunt eficiente şi cu acţiune rapidă, nimic de zis, câtă vreme-s prescrise cum trebuie, dar nu-s lipsite de efecte secundare.
Întrebaţi medicul dacă există alternative la ele. Fraza magică este „şi dacă nu-l găsesc pe ăsta, ce să-i dau?”
Să nu vă mânce’ limba să daţi voi explicaţii medicale, mai ales dacă n-aveţi o relaţie strânsă cu specialistu’, c-atât vă trebe’! (se lasă cu spume la gură)
Cu ce trec iritaţiile de popou:
- creme cu dexpanthenol (Bepanthen)
- creme de gălbenele
- ulei Sanosan cu gălbenele (da, cel de dat după baie!)
- ulei de floarea soarelui fiert la bain-marie şi răcit
- creme cu oxid de zinc, ca barieră protectoare
- aer liber (fund gol)
- spălat cu apă caldă în loc de şters cu şerveţele umede
- schimbat des
- schimbat marca de chiloţi absorbanţi, eventual
- la copii mai mari, schimbat marca de chiloţi - se recomandă bumbac 100%, modele fără danteluţe, decoraţiuni, chestii. uneori copiii de mai irită de la materialele sintetice...
Toate deodată.
Vă doresc să nu aveţi nevoie de informaţiile de mai sus!
Este, alături de pneumonie, cel mai mare ucigaş de copii. Pe plan mondial, unele surse o indică drept cauză a morţii (prin deshidratare) a 2.2 milioane de copii în fiecare an. UNICEF dă 1.5 milioane. În 2002, un studiu indicase 300.000. S-a susţinut apoi că numărul real ar fi fost, de fapt, de cel puţin 3 ori mai mare. Problema e că tot creşte.
Şi totuşi, nu e o boală. E un simptom al unei palete extrem de variate de afecţiuni, de la infecţii bacteriene şi virale, intoleranţe alimentare ori reacţii secundare la unele medicamente până la alte boli extrem de grave.
Definiţia de manual o descrie ca fiind anunţată de prezenţa a mai mult de 3 scaune lichide pe zi.
Simplificând un pic clasificările, diareea poate fi:
- infecţioasă - provocată de vreun virus (cel mai frecvent la copiii sub 5 ani e rotavirusul, dar lista e destul de lungă - include, de pildă, şi hepatita virală), vreo bacterie (Campylobacter, Salmonella, Shigella ori Escherichia coli) ori vreun parazit (varii amibe, giardii, criptosporidii); de regulă, e însoţită de febră şi fecalele miros mai intens şi mai nasol decât de obicei; e nevoie însă de analize, coprocultură şi antibiogramă, înainte de a se administra antibiotice!
- dată de hipermotilitatea intestinală, când mâncarea nu mai ajunge, practic, să fie complet digerată, pentru că nu apucă să stea destul în intestin; se vede, de obicei, cu ochiul liber, dar tot trebuie confirmată de medic! se tratează cu un inhibitor de motilitate (atenţie, medicamentele de adult sunt prea puternice pentru copii; trebuie forma specială, pediatrică!); ceaiurile calmante ajută şi ele.
- provocată de un dezechilibru al florei intestinale (disbacterioză): intestinul e populat, via laptele matern, de bacterii „prietenoase” (cum ar fi lacto şi bifido bacilii) ca şi de bacterii patogene (unele tulpini de Clostridium, etc), în proporţii bine stabilite, în aşa fel încât să se realizeze procesele necesare absorbţiei nutrienţilor şi respectiv excreţiei; antibioticele, de pildă, distrug acest echilibru; putem arăta cu degetul şi erupţiile dentare, din pricina pH-ului modificat al salivei!
Alăptarea e cu atât mai importantă tocmai pentru că populează corect (echilibrat) intestinele, de la bun început. Tocmai de aceea este neobişnuit ca bebeluşii alăptaţi exclusiv să sufere de diaree (atenţie, scaunele explozive nu sunt diaree!)
Se tratează cu probiotice. Lista potenţialelor opţiuni e lungă. Important este ca medicamentul să se poată administra copilului, pe grila de vârstă.
Ca idee, probioticele cu mai multe lanţuri de bacterii sunt mai bune decât cele cu unul singur. (tre’ să scrie pe cutie ce conţin)
- osmotică: intestinele nu reuşesc să absoarbă toată cantitatea de lichid ajunsă în ele.
Aici Smecta face minuni. Sau orezul fiert al dente. Sau amândouă. Ideea e ca un agent (aliment sau medicament) să înglobeze (să absoarbă) apa, reţinând-o mai mult timp în intestin.
Nasol este că pot fi prezente simultan combinaţii de tipuri de diaree!
Şi ce faci când e vorba de copilul/copiii din dotare?
N-o să stai niciodată să numeri scaunele lichide, o să sari în sus cam 5 metri de la primul, mai ales că se lasă cu iritaţii urâte!
Uitându-te la ea/el, ori direct în depozitele din chiloţi, n-ai cum să deduci corect şi complet de care din tipurile de diaree e vorba. Şi e important, pentru că se tratează diferit. De-aia e cazul să mergeţi la medic.
Regula e ca, în caz de diaree la bebeluş (caca ca pipi) să te duci imediat cu el la doctor. De la primul scaun lichid. Viteza cu care se deshidratează bebeluşii este îngrozitor de mare. De neimaginat. Nu aşteptaţi!
Dacă e vorba de un copil mai mare, atenţie la semnele următoare, care impun deplasarea urgentă la spital:
- sânge în fecale (melenă) sau puroi
- temperatură
- scaune lichide de mai mult de 24 de ore (chiar dacă nu consecutive!)
- simptome de deshidratare: sete (mai mult decât de obicei), urinări mai puţin frecvente (de exemplu nici un pipi timp de 3 ore), urină mai închisă la culoare (mai concentrată, semn că organismul se străduieşte să reţină apa), piele uscată, paloare, oboseală, apatie, ochi înfundaţi în orbite, gura şi limba uscate, iritabilitate, piele care nu-şi revine (nu se întinde) după ce e uşor pişcată.
Ce se poate face, ca metode de prim ajutor, până ajunge copilul la medic:
- musai, hidrataţi copilul; ceaiul de tei, cel de sunătoare şi/sau cel de mentă sunt opţiuni foarte bune; se fierbe apa, dacă e de la robinet, cel puţin 20 min; (la aia îmbuteliată e suficient un clocot)
- până la diagnostic şi tratament, pentru copiii alimentaţi mixt, repaus alimentar; excepţiile ar fi:
- laptele matern (care nu se exclude decât la indicaţia expresă a medicului, dacă şi mama zace lată de boală!),
-sărurile de rehidratare orală (dar nu le luaţi după ureche, trebuie să vă fi fost prescrise, sunt foarte importante vârsta şi greutatea copilului!)
- sucul de morcovi,
- mucilagiul de orez;
pentru cei alăptaţi exclusiv, cu mamă fără simptome, alăptarea nu se întrerupe!
- înveliţi cumva burtica bebeluşului. îl/o mai consolează...
Pregătiţi-vă să-i spuneţi doctorului ce a mâncat copilul în ultimele 24-48 de ore (cel puţin). Este posibil sa descoperiţi astfel sursa problemei!
Dacă prescrie antibiotic, rugaţi să vi se prescrie şi probiotic. Antibioticele „rad”, odată cu bacteriile, şi flora intestinala. Ieşi dintr-una, dai în alta...
Ar trebui, indiferent de tipul de diaree, să vi se prescrie şi săruri de rehidratare orală - indiferent că se indică un produs sau vă explică pediatrul cum să pregătiţi faimosul mucilagiu de orez.
Întrebaţi medicul în cât timp ar trebui să se observe îmbunătăţirea stării copilului! Ca idee, semnele de deshidratare ar trebui să dispară în cel mai scurt timp; tratamentele cu antibiotic şi cele cu inhibitor de motilitate intestinală dau rezultate mai rapide (şi par a fi „mai bune”) decât Smecta sau probioticele (unde poate dura şi 2-3 zile pâna la restabilirea completă).
Nu renunţaţi să hidrataţi bine copilul şi câteva zile după dispariţia simptomelor!
În România se folosesc în exces antisepticele: furazolidonul (care e potenţial hepatotoxic) şi chlorquinaldolul (Saprosan - potenţial neurotoxic...). Nu e de mirare, într-o ţară unde juma’ de populaţie nu are acces la apă curentă şi la canalizare... Sunt eficiente şi cu acţiune rapidă, nimic de zis, câtă vreme-s prescrise cum trebuie, dar nu-s lipsite de efecte secundare.
Întrebaţi medicul dacă există alternative la ele. Fraza magică este „şi dacă nu-l găsesc pe ăsta, ce să-i dau?”
Să nu vă mânce’ limba să daţi voi explicaţii medicale, mai ales dacă n-aveţi o relaţie strânsă cu specialistu’, c-atât vă trebe’! (se lasă cu spume la gură)
Cu ce trec iritaţiile de popou:
- creme cu dexpanthenol (Bepanthen)
- creme de gălbenele
- ulei Sanosan cu gălbenele (da, cel de dat după baie!)
- ulei de floarea soarelui fiert la bain-marie şi răcit
- creme cu oxid de zinc, ca barieră protectoare
- aer liber (fund gol)
- spălat cu apă caldă în loc de şters cu şerveţele umede
- schimbat des
- schimbat marca de chiloţi absorbanţi, eventual
- la copii mai mari, schimbat marca de chiloţi - se recomandă bumbac 100%, modele fără danteluţe, decoraţiuni, chestii. uneori copiii de mai irită de la materialele sintetice...
Toate deodată.
Vă doresc să nu aveţi nevoie de informaţiile de mai sus!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
