Viaţă versus fonfleuri

La o zi după naşterea lui Muţunau, am ajuns, în căutarea pompei electrice a maternităţii, să vizitez salonul de prematuri.


Ce n-am scris (deloc, cred) atunci, este că-n respectivul salon de prematuri erau şi doi copiluţi ale căror mame muriseră la naştere.


Asta mi-a venit mie prima dată în minte când am dat peste opera completă (de fapt, caricatura absolut jenantă....) cu privire la „rătăcirea de fiinţă”.


Şi faptul că pretinşilor/pretinselor port-drapele de valori (eventual mimat / taliban-creştine) nu le-ar strica, pe lângă scoaterile din cauză operat-arbitrare cu care-şi încep tentativele leşinate de diatribe, întâlnirea cu compasiunea.

Ca să poată alege în cunoştinţă de cauză cum şi dacă vorbesc, după aia, despre deviaţii şi despre familia monoparentală a unui prematur cât o lingură, a cărui mamă a murit dându-i viaţă.

De ce am adus vorba de prematuri

După definiţia de manual, prematurul este nou-născutul cu vârstă gestaţională mai mică de 37 săptămâni, cu greutatea mai mică de 2500g şi talia mai mică de 47cm. Copiii sub 2500g sunt consideraţi prematuri indiferent de vârsta gestaţională la care au venit pe lume, cauzele care disting între naşterea prematură şi întârzierile de creştere intrauterină nefiind încă bine delimitate.

De ce naşterea survine, uneori, înainte de vreme?
Medicii învaţă despre potenţiale cauze fetale (boli ereditare, malformaţii, etc) şi materne:
- mamă cu vârsta sub 20 ani ori peste 40 ani;
- mamă cu talie mică (sub l,56m) şi greutate mică (sub 45 kg);
- mamă cu istoric de infertilitate ori cu sarcini prea dese, la intervale prea mici de timp;
- mamă cu boli acute: gripă, pneumonie, hepatită; boli cronice: tuberculoză, boli renale sau cardiace; intoxicaţii cronice (tabagism, alcoolism, droguri)
- mamă cu tablou obstetric(al) încărcat (uter infantil, malformaţii, tumori, fibromatoză, incompetenţă cervicală, probleme placentare, bazin strâmt) şi/sau dezechilibre hormonale.

Nu le-am înşirat detaliat pe toate; sunt foarte multe. Mai sunt şi generic botezatele "cauze socio-economice": status socio-economic scăzut (a se citi malnutriţie), nivel redus de educaţie (asta ascunde referinţe la următoarele două aspecte... că diplomele de licenţă nu-s tocmai faimoase pentru c-ar garanta naşterile la termen); traumatisme fizice şi/sau psihice; efort excesiv; nerespectarea regulilor de igienă (adică infecţii...).

Sarcinile multiple (gemelare) duc, de cele mai multe ori, la prematuritate. Iar 30% din sarcinile premature sunt de etiologie necunoscută (neprecizată). (Şi mai) sec spus, nu li se cunosc cauzele.

Există mai multe clasificări ale prematurilor: sunt patru grade de prematuritate în funcţie de greutate (I: 2499-2000 g; II: 1999-1500 g; III: 1499-1000 g; IV: sub 1000 ) şi trei in funcţie de corelaţia dintre vârsta gestaţională şi greutatea la naştere (low birth weight, very low birth weight, extremely low birth weight. LBW, VLBW, ELBW.).

Şi kilometri de cărţi, atât strict medicale cât şi pentru publicul larg, despre prematuri.
Din ele şi din alte surse, ai parte de încurajări. Afli că şi personalităţi precum Cuvier, Victor Hugo, Newton, Voltaire, Lamartine, Rousseau, Churchill ori Bonaparte, şi copilul vecinei de la 6 sau unchi-to George au fost prematuri. Şi că, uite, le-a mers, lucrurile au ieşit bine.

Nici o carte din cele pe care le ştiu nu spune nimic despre sentimentul de hău absolut pe care-l încerci, oricine ai fi, în preajma unui copil prematur.

Ţi se vorbeşte despre numeroase deficienţe morfofuncţionale, detresă, cap mare (1/3 din talie), suturi dehiscente, faţă mică, triunghiulară, cu aspect senil, şi afli că, dacă perimetrul toracic al copilului tău prematur este sub 21cm, el este considerat neviabil.
De curbe ponderale. Prematurul îşi dublează greutatea la 2-3 luni, şi-o triplează la 6 iar la 1 an cântăreşte, de regulă, de 6 ori mai mult decât la naştere. (copiii născuţi la termen au la 1 an în jur de triplul greutăţii de la naştere).
De faptul că fetiţele-s mai luptătoare. Despre cât e de important ca prematurul să primească lapte matern, chiar dacă prin tub. Despre precauţie ca mod de viaţă.

Prea puţin sau nimic (probabil ca să nu te sperie şi mai tare) despre spaimele nerostite şi toate lacrimile înghiţite, atât de uşor de surprins la părinţii care se ţin disperat de mână lângă incubator, când îi întind un deget celui atât de mic, sau doar stau să-l privească.
Prea puţin despre montagne-russe-ul emoţional în care vei face intens şi neîntrerupt tumbe 3D cel puţin 2 ani de la naştere. (cartea spune că, după vârsta de 2 ani, copiii nu mai păstrează semnele prematurităţii, recuperează diferenţele de creştere şi sunt, cei mai mulţi, în limite normale; unii recuperează integral chiar de la 1 an).
Despre ambivalenţa cu care priveşti aparenta detaşare a medicilor.
Despre spaima cotropitoare care te apucă, indiferent de context, la auzul cuvântului retard.
Nimic despre faptul că-n primele 3 luni îi vei găsi foarte greu hăinuţe (noroc că mai au pe la C&A), că şi cel mai mic pampers aproape că-l /că o înghite, c-o s-o/sa-l îmbraci de la păpuşi, c-o să te întrebi în fiecare secundă dacă nu greşeşti iar cu ceva ori ce-ai fi putut face ca să...
Nimic despre deruta şi temerile cu care vei citi despre reperele de dezvoltare. Ori despre depersonalizarea impusă de faptul că tu şi mai ales copilul tău sunteţi "un caz". Sau o etichetă cu un număr de săptămâni şi altul de grame.
Nimic despre cât de greu îţi va fi să menţii echilibrul.
Nimic despre intensitatea cu care vei urmări neonatologii care-ţi îngrijesc şi supraveghează copilul, sperând să prinzi şi cel mai mic semn că "va fi bine".

Nimic despre faptul că, un timp, nu ai efectiv curaj să te bucuri de-adevăratelea.


Spre deosebire de alţi copii pe care îi cunoaştem îndeaproape, Muţunau nu a fost prematur. S-a născut după 38 săptămâni împlinite, cu 3400g si 49 cm.
În a treia zi după naştere, ca să mă ajute să mai îmblânzesc furia laptelui, o asistentă m-a trimis la pompa electrică a spitalului, aflată în salonul de prematuri. (Acelaşi salon în care, la un moment dat, doctoriţa Roxana Culcer avea să facă, din două incubatoare defecte, unul funcţional, dând cel puţin unui copil o şansă la viaţă.) Cât a durat tentativa de îmblânzire a celor două pietre de moară din sutienul meu, am schimbat priviri cu un băieţel vioi, cu ochi mari, recent venit pe lume, la 31 de săptămâni.

Era cât o lingură. Una din aceea de lemn cu care învârţi la creme şi sosuri.

Lucrurile astea mi-au venit în minte acum, după mai bine de 1 an, gândindu-mă cât de greu e uneori, la început, şi cu un copil născut la termen. Atunci, la întoarcerea în salon, cele văzute m-au ajutat să iau o hotărâre fără de care nu cred că m-aş fi descurcat până acum.

De asta am postat despre Fight for preemies.
Ar trebui să existe, şi la noi, feluri în care să putem ajuta mai mult.