Regresii şi dilemă

Ziceam că e amigdalită. Dar e posibil să fi fost scarlatină. Sau oareşce viroză-minune cu acţiune digestivă asezonată cu chestii respiratorii & ORL. Sau... da’ nu mai contează. (n-a mai fost timp de investigat riguros)
Adică da, ne-am distrat din plin.
Nu e clar dac-a trecut. Eu sper că da.

Musiu s-a-ntors, pentru vreo două zile, la a fi hrănit cu linguriţa (el mănâncă singur de mai bine de un an).
Eu m-am întors la perioada de urcat pe pereţi pe teme de nesomn (căci iar s-a trezit de 242.5 de ori pe noapte).
De data asta mi-am luat brusc concediu, conştientă că:
- n-are rost să mimez eroisme
- e-ntr-adevăr foarte nasol. (nu ştiu cum reacţionează restul lumii, dar eu, după o noapte de tocare măruntă, mi-s extrem de neprietenoasă, ca să nu zic că mă transform în diavolu’ tasmanian, varianta cu circumstanţe agravante. adică dacă mă consolează careva că aşa-s copiii, îşi riscă viaţa, căci impulsul meu de răspuns nu-i tocmai paşnic).

În plus, de fiecare dată când se îmbolnăveşte peste priceperile mele de doftoriceală, nu mai sunt bună de nimic.
Deci sper c-a trecut.


Dilema se referă la alegerea unei biciclete.
Să fie simplă, uşoară şi fără pedale, sau grea şi cu roţi ajutătoare?
Prima-mi pare o cheltuială nu neapărat utilă, la a doua-s de acord că (grea fiind) rupe genunchii omuleţului intens pedalator.
Una mică, uşoară, cu pedale demontabile, şi foarte-foarte ieftină, n-o fi existând?