Biciclistul de interior

Căutarea s-a terminat

(cel puţin, una din ele, prima de pe listă. aia lungă. de căutări.)
Avem cască.

Kiddy basic.
Desigur, nu vrea s-o poarte. Dar am 15 strategii în acest scop, una dintre ele trebuie să dea roade. S-ar putea să fie aia legată de, hm, mituirea cu ciocolată. Dar cauza e nobilă! (şi ciocolată nu pupă prea des. nu apucă. o mănânc eu cu prea mare viteză!)


Avem biclă. (încă neasamblată. mă ocup ’mediat... sper să-mi şi iasă, că-n magazin, la repetiţia generală, am avut oarece dificultăţi...)

B’Twin Run Ride.
Fără pedale. A fost, uf, un soi de cheltuială inutilă şi neamortizabilă, întru aprobarea căreia au tras greu în balanţă, simultan, greutatea scăzută a agregatului (care, astfel, nu va rupe nici genunchii muţunautici, nici şalele mamiţuneşti, căci ghiciţi cine va avea cinstea şi onoarea de-a fi mai des în contact cu ţoacla...), preţul relativ rezonabil şi (tre’ s-o recunoaştem) un zdram de nebunie temporară.


Avem şi set de înot/scufundări.

Tribord Caraibe 100 Junior.
Ei, aici zdramul de nebunie a virat, simultan, spre tonă şi spre permanenţă. Două destinaţii, nu-i aşa, pitoreşti.
Ce ziceam zilele trecute de cămaşa aia de forţă în culori drăguţe?
Din fericire, la Decathlon n-au.



Dar ce n-avem...?

N-avem, căci n-am reuşit să-l conving să stea la probat, şi fără, nu risc, cască de înot.
Nici de-asta:

(casca Dino - pe raft era versiunea portocalie, mai atrăgătoare şi, teoretic, mai bună, ca vizibilitate)

Nici de-asta:

(cască simplă)


N-avem (pen' căci n-avem nici unde-o pune-n casă, nici cum o căra, zilnic, până jos, cu tot cu biclă, nici curaj spre a o folosi) remorcă.

Pitoresc denumită, mai demult, troşcaletă.
(da’ poate nu se vinde şi-o iau la iarnă, la promoţie!)

În căutarea calmului pierdut

(era să scriu calului. dar n-avem.)

ridici din umeri la gândul că iar te-ai trezit târziu pentru că, sâc, te-ai trezit înaintea lui!
şi se dovedeşte bine dispus, şi cooperant, şi apuci să faci ghiozdanele înainte ca puşlămăluţa veselă să se dea jos din pat
şi, minunea minuniloooor! să se ceară la toaletă  (din proprie iniţiativă!)
unde chiar să şi facă un pipi
uraleeee!

drumul e liber pentru că deja e ora 10
la grădiniţă n-au apucat încă să mănânce gustarea
(deci o prinde)
toată lumea pare năucită de schimbarea de oră

pe drum pe birou, pe alt drum decât cel ocolit-dar-de-obicei-mai-liber
dai peste un tip care-arată pe jumătate a Vincent Perez, pe jumătate a Hugh Laurie şi pe jumătate a un actor american despre care nu mai ştii decât că l-ai văzut în rolul unui personaj fumător, belicos şi aparent relativ dement
un bărbat şi jumătate, ce mai
de fapt e un tip subţirel, de o vârstă incertă
şi ce te-atrage fix la el e, pe lângă silueta longilină, faptul că pare incredibil de relaxat

şi-ţi aduci aminte de o imagine de-astă primăvară (sau toamnă)
cu o siluetă subţire, cu pălăriuţă cu moţ, pe bicicletă
cărând pe portbagaj un ursuleţ
ce haios, copil atât de mare îşi mai duce după el ursuleţul?
dar (vezi când treci prin dreptul bicicletei) nu e copil
e mami
copilul e pe scaunul lui, între mamă şi ghidon
iar ursul alb (alb? parcă) şi foarte iubit pe portbagaj

şi când revii în prezent, ocolind la timp gropanul din faţă, îţi dai seama că totul e, din pricina luminii, foarte cinematic
sau are un aer de carte poştală
color
color pastel
nu sepia

peste alte câteva străduţe îţi zâmbeşte un puşti cu glugă
şi aer de cavaler medieval
sau de student
vizibil surprins de culoarea ta de păr
nouă
experimentală
creaţie proprie (involuntară, dar cine să le mai numere...)
vizibilă, precum zidul chinezesc, din Lună

oraşul ăsta n-ar fi chiar urât
dacă i-am lăsa clădirile să respire
şi copacii în viaţă
şi l-am scăpa de recoltele de gunoaie de pe terenurile virane încă neîmbâcsite vizibil şi manifest de cine ştie ce speranţe de bani grei făcuţi iute
şi tocaţi şi mai iute
& aiurea

e liber
ajung uluitor de repede la birou
uau, oare-am descoperit teleportarea?
sau vreun clivaj spaţiu-timp?

când e liber în trafic, pot să respir
diseară parc-ar merge o tartă cu zmeură
că tot ieşim în oraş să luăm lut pentru modelaj
(ultima găselniţă maternă....)

Regresii şi dilemă

Ziceam că e amigdalită. Dar e posibil să fi fost scarlatină. Sau oareşce viroză-minune cu acţiune digestivă asezonată cu chestii respiratorii & ORL. Sau... da’ nu mai contează. (n-a mai fost timp de investigat riguros)
Adică da, ne-am distrat din plin.
Nu e clar dac-a trecut. Eu sper că da.

Musiu s-a-ntors, pentru vreo două zile, la a fi hrănit cu linguriţa (el mănâncă singur de mai bine de un an).
Eu m-am întors la perioada de urcat pe pereţi pe teme de nesomn (căci iar s-a trezit de 242.5 de ori pe noapte).
De data asta mi-am luat brusc concediu, conştientă că:
- n-are rost să mimez eroisme
- e-ntr-adevăr foarte nasol. (nu ştiu cum reacţionează restul lumii, dar eu, după o noapte de tocare măruntă, mi-s extrem de neprietenoasă, ca să nu zic că mă transform în diavolu’ tasmanian, varianta cu circumstanţe agravante. adică dacă mă consolează careva că aşa-s copiii, îşi riscă viaţa, căci impulsul meu de răspuns nu-i tocmai paşnic).

În plus, de fiecare dată când se îmbolnăveşte peste priceperile mele de doftoriceală, nu mai sunt bună de nimic.
Deci sper c-a trecut.


Dilema se referă la alegerea unei biciclete.
Să fie simplă, uşoară şi fără pedale, sau grea şi cu roţi ajutătoare?
Prima-mi pare o cheltuială nu neapărat utilă, la a doua-s de acord că (grea fiind) rupe genunchii omuleţului intens pedalator.
Una mică, uşoară, cu pedale demontabile, şi foarte-foarte ieftină, n-o fi existând?

Taga. Ziggo. Troşcaletă.

Taga:



Zigo


Troşcaletă*:
* conform dictionarului general de motherese, capitolul "Limba mamiţunească", aria semantică a termenului generic de troşcaletă cuprinde toate vehiculele transportoare haioase, de dimensiuni mai mici, indiferent de tipul de tracţiune şi respectiv de numărul de roţi.