Poveste de iubire

Ca toate poveştile de feliu, şi asta are un început magic.
Am ştiut că o să vină pe lume înainte de orice semn şi de orice test. (biiine, recunosc, era la mijloc, ca la multe dintre doamnele care se respectă, o oarece reminiscenţă de transă agavică... lucru care ar trebui să mă facă mai tolerantă cu viitoarele ieşiri adolescentine... dacă nu mă stafidesc complet la neuron între timp!)

Am programat prima ecografie (blind date, blind date, da’ până când?) la un pic peste 6 săptămâni de sarcină, ca să pot vedea cum îi bate inima (am avut din plin parte de teama iraţională c-o să pierd sarcina; am fost de părere că ecografiile liniştesc).
Medicul m-a văzut stresată (fusesem, de dimineaţă, la o altă ecografie - la o clinică de stat, la un medic nespecialist posesor de aparat din 1914; aveţi un chist pe ovar; şi nu văd nimic în sacul gestaţionar... ieşisem de-acolo verde la faţă).
A vorbit calm, a zâmbit tot timpul, şi-a mărit cât de mult a permis aparatul, de data asta performant, imaginea aceea. Tic-tic, tic-tic, tic-tic. O inimioară cât un vârf de ac, pulsând viguros într-un trup nu mai mare decât o boabă de fasole. Pulsând vehement. Aproape cu furie. Nu. Nu cu furie. Cu sete.

Sclipirea din ochii mei trebuie să fi fost unică. Am prins, pe loc, viaţă.
(evident, nu aveam nici un chist; aparatul cel vechi indicase aiurea)


Am ales să cred că l-aş fi simţit mişcând când sarcina avea 12 săptămâni şi eu stăteam nemişcată de mai bine de o oră, în linişte, citind. O fluturare (în semn de bun-găsit) şi atât.
E absolut irelevant dacă mi s-a părut sau nu (ecografiile arată că primele mişcări pot apărea de la 8-9 săptămâni). Nu mai departe de două săptămâni mai târziu, bătea atât de tare încât îl putea sesiza orice amator dornic să aştepte un minut cu mâna pe burta mea.

Nu pot spune c-am ştiut că-i băiat. (eram prea încântată de ideea c-o să am un copil ca să-mi mai pese de „variante”)
Bunicul, a doua zi după anunţ, m-a sunat să întrebe ce-i face ne-po-tul. El era sigur că e băiat!
Am putut confirma destul de devreme, după ecografia de 13 săptămâni.
- Uitaţi-vă, vedeţi? E băieţel.
Inutil de precizat că m-am holbat intens la ecran, fără să înteleg nimic. Doctoriţa, răbdătoare, mi-a arătat ce şi cum. Degeaba. Tot nu pricepeam. (ei, între timp, m-am convins)

Fireşte c-am avut şi parte de suspans (toxoplasmoza). De încercări (toxoplasmoza reactivată). De emoţii.
Ce-ar fi o poveste de iubire fără ele? (ăăă... ceva normal???)

Dar şi de mister.
Paranoică fiind, am anunţat că-s gravidă abia după săptămâna 16. Sau 17? Pe-acolo. Să fiu sigură că ies din perioada cu risc de avort spontan. (aveam o colegă care pierduse, la 12 săptămâni, o sarcină extrem de mult dorită şi muncită (=rezultat al tratamentelor); o căinase lumea încă 12 săptămâni, de ajunsese, săraca, să plângă zilnic... nu voiam să văd filmu’ ăsta)
Înainte de asta, n-au ştiut decât familia „directă” şi prietenii foarte apropiaţi.

Şi de armonie. În afară de cele mai sinistre arsuri gastro-esofagiene şi de tona luată în plus, aş zice (comparativ cu ce-am mai citit / văzut / auzit) c-am avut o sarcină absolut sublimă. Lăsând, retroactiv, paranoia la o parte...

Nu l-am născut. S-a născut. În toate înţelesurile posibile ale cuvântului... Eu doar l-am ajutat, pe ici, pe colo.


Mi l-au adus târziu... După mai bine de 3 ore, şi după ce ameninţasem suavo-răcnit că eu mă urc pe tavan şi urlu dacă nu mi se aduce nici acum bebeluşul. (aerul blajin-instabil de tip dă-mi ce-ţi cer, fă-mă să zâmbesc acum, e singura garanţie că n-o să-mi înfig instant dinţii în beregata mătăluţă avea să se dovedească a-mi fi de maxim folos în maternitate)
Când a venit, soarele deja răsărise.
El privea blazat, fără ţintă, prin ochii întredeschişi. Părea simultan foarte înţelept şi etern plictisit. Era pufulos şi blonduţ, strălucitor. M-am îndrăgostit pe loc. Iremediabil.
Fără să ştiu că domnul afişa, de fapt, privirea de „nu văd nimic, îmi bate soarele-n ochi”. Aceeaşi cu cea de acum, şi, sunt convinsă, absolut identică & la fel cu cea pe care o va prezenta şi la maturitate.

Una din multele fotografii intitulate cea mai dragă îl arată, la vreo 5 zile, dormind înmănuşat şi botos. Pare mult mai mare. Singurul lucru care denotă că e nou-născut e aerul absolut absorbit, întors spre înlăuntru, cu care doarme.

Acum, sunt zile în care mă uit lung şi mirat la el, mic omuleţ întreg, distinct, vioi, zvelt, capricios.
A cui eşti tu, minune mititică?
Că parcă nu îmi vine-a crede că al meu...

Cumva, îmi simte privirea, mi-o întoarce, lung şi intens, şi răspunde:
- Ma-ma!

Sfaturile lui Mamiţuni pentru un viitor tătic

(ca să ieşim din atmosfera postării anterioare...)

O femeie gravidă are întotdeauna dreptate.
Una lăuză are, oricât de puţin credibil ar părea, şi mai multă dreptate.
Auto-contrazicerile la interval de 3 minute fac parte din această abordare.
Obişnuieşte-te cu ideea.

Participă activ la perioada de sarcină - du-te la analize, la ecografii, etc, împreună cu viitoarea mamă. Ecografiile sunt chiar faine. Iar sarcina e... ei bine, un fel de perioadă de antrenament pentru ce urmează!

Învaţă să faci masaj. E extrem de util. Şi pentru viitoarea mamă, şi pentru liniştea ta sufletească. Şi pentru orele liniştite de somn...
Învaţă şi când să propui să faci masaj. Poate face diferenţa dintre o seară foarte plăcută şi o sesiune prelungită de certuri cât casa (şi cu strigături!) pe tema indiferenţei şi insensibilităţii masculine existente de când lumea.

Mergi la cursuri prenatale împreună cu co-autoarea.
Dacă ştii să schimbi bine pamperşi, şansele de a te vedea mai apoi cu unul plin între ochi scad considerabil.
Nu mai spun cât de apreciat vei fi de întregul popor pentru siguranţa cu care îţi ţii copilul în braţe...
(dacă te temi de ţinutul în braţe, fă rost de un sling; vei fi şi liniştit, şi super-cool!)

Vorbeşte cu progenitura din burtică. O să vezi, cât de curând, că reacţionează la vocea şi la atingerile tale.

Informează-te. Pe toate temele legate de sarcină şi naştere (oricât de fericit ai ajunge să fii că nu trebuie să treci tu prin asta). Iată, ca model, o serie de informaţii care îţi vor aduce puncte:
Cele mai bune sutiene pentru perioada de sarcină sunt cele de la Triumph.
Pentru alăptare, cele de la Mothercare. Astea, de oricine ar fi produse, tre’ să fie neapărat din bumbac!

Fă schimb de informaţii cu alţi (viitori) părinţi. Stai pe lângă părinţi cu copii mici şi observă-i. Învaţă cum şi de ce se fac lucrurile.

Află chestii despre alăptare. În special, despre cum să ajuţi mama să se calmeze şi despre cum se aşează bine copilul la sân. E realmente de mare ajutor, mai ales în prima lună.
Scopul e să ajungi să fii suporter de nădejde al alăptării exclusive până la 6 luni :)

Ţine cont de faptul că femeilor gravide le plac la nebunie complimentele. Piele luminoasă, păr frumos, ochi sclipitori...
Da’ nu exagera, că toate ne prindem. Şi, oricât am aprecia intenţia, vom vâna paranoic aluziile (chiar şi inexistente) şi vom ajunge să fim convinse c-ai vrut a spune, de fapt, exact contrariul complimentului...
Şi să nu te puie păcatu’ să faci (fie şi numa’n gând) vreun comentariu legat de greutatea doamnei. (Singura excepţie admisă este cazul în care ea arată în mod evident excepţional, din spate fotomodel, din faţă neaşteptat de simpatică posesoare de burtică!)

Dacă nu găteşti şi nici n-ai de gând să te apuci, recunoaşte deschis că era de mult momentul să ţii o cură de slăbire. (este cea mai bună metodă de a te apăra de atacul subit cu tigăi în cap).

Cu excepţia alimentelor de care numai tu te atingi, orice ai mânca, mai lasă o bucăţică. Sau anunţă că ai de gând să termini orezul cu lapte...

Fii foarte atent la ce dai pe goarnă. Hormonii de sarcină fac din cea mai rezonabilă fiinţă umană (şi asta nu ştiu dacă e chiar nevastă-ta!) o fiară cu gheare de tigru, dinţi de rechin şi lacrimi de crocodil. Cele mai benigne fraze din lume (pentru o ne-gravidă) pot ajunge să sune cataclismic - şi nu întotdeauna îţi dai seama pe loc. Apoi, ajungi să calci senin pe bombe neexplodate...

Bagă la cap (şi apoi apără poziţia) că mama decide. Mama copilului tău, nu mama ta sau mama ei. Dacă asculţi de instinct (iar mama e cea mai în măsură s-o facă, c-aşa e „construcţia”; aşa vine din standard, cu setările de bază, da?) şansele sunt să limitaţi dramatic numărul de belele în care să vă treziţi angrenaţi.

Ţine minte ce poate mânca şi ce nu graviduţa ta (chestie dificilă, pentru că preferinţele şi posibilităţile pot varia dramatic pe parcursul celor 40 de săptămâni...), ca să nu calci în străchini cu propuneri nepotrivite.

Pentru cazurile de hyperemesis gravidarum, încearcă să te fereşti (fizic!) de eventualele izbucniri ale stării. Exersează fentele. Mai ajută...

Las-o mai moale cu fumatul. Sau lasă-l de tot. Dacă în perioada sarcinii mai merge cum mai merge, pe urmă chiar nu-i cazul să stai mirosind a fum pe lângă copil...

Pune bani deoparte. Habar n-ai cât de bine or să vă prindă.
Nu strâmba din nas la lucrurile pe care le primiţi cadou. În cel mai rău caz, n-o să le folosiţi. Şi asta, deocamdată, nu ai de unde şti.

Sarcină şi naştere uşoară!
Bun venit în club.
Emoţie mai copleşitoare decât cea pe care o vei simţi când o să-ţi ţii prima dată copilul în braţe chiar nu există. Da, ăia de la etnobotanice mint.