Sfaturile lui Mamiţuni pentru un viitor tătic

(ca să ieşim din atmosfera postării anterioare...)

O femeie gravidă are întotdeauna dreptate.
Una lăuză are, oricât de puţin credibil ar părea, şi mai multă dreptate.
Auto-contrazicerile la interval de 3 minute fac parte din această abordare.
Obişnuieşte-te cu ideea.

Participă activ la perioada de sarcină - du-te la analize, la ecografii, etc, împreună cu viitoarea mamă. Ecografiile sunt chiar faine. Iar sarcina e... ei bine, un fel de perioadă de antrenament pentru ce urmează!

Învaţă să faci masaj. E extrem de util. Şi pentru viitoarea mamă, şi pentru liniştea ta sufletească. Şi pentru orele liniştite de somn...
Învaţă şi când să propui să faci masaj. Poate face diferenţa dintre o seară foarte plăcută şi o sesiune prelungită de certuri cât casa (şi cu strigături!) pe tema indiferenţei şi insensibilităţii masculine existente de când lumea.

Mergi la cursuri prenatale împreună cu co-autoarea.
Dacă ştii să schimbi bine pamperşi, şansele de a te vedea mai apoi cu unul plin între ochi scad considerabil.
Nu mai spun cât de apreciat vei fi de întregul popor pentru siguranţa cu care îţi ţii copilul în braţe...
(dacă te temi de ţinutul în braţe, fă rost de un sling; vei fi şi liniştit, şi super-cool!)

Vorbeşte cu progenitura din burtică. O să vezi, cât de curând, că reacţionează la vocea şi la atingerile tale.

Informează-te. Pe toate temele legate de sarcină şi naştere (oricât de fericit ai ajunge să fii că nu trebuie să treci tu prin asta). Iată, ca model, o serie de informaţii care îţi vor aduce puncte:
Cele mai bune sutiene pentru perioada de sarcină sunt cele de la Triumph.
Pentru alăptare, cele de la Mothercare. Astea, de oricine ar fi produse, tre’ să fie neapărat din bumbac!

Fă schimb de informaţii cu alţi (viitori) părinţi. Stai pe lângă părinţi cu copii mici şi observă-i. Învaţă cum şi de ce se fac lucrurile.

Află chestii despre alăptare. În special, despre cum să ajuţi mama să se calmeze şi despre cum se aşează bine copilul la sân. E realmente de mare ajutor, mai ales în prima lună.
Scopul e să ajungi să fii suporter de nădejde al alăptării exclusive până la 6 luni :)

Ţine cont de faptul că femeilor gravide le plac la nebunie complimentele. Piele luminoasă, păr frumos, ochi sclipitori...
Da’ nu exagera, că toate ne prindem. Şi, oricât am aprecia intenţia, vom vâna paranoic aluziile (chiar şi inexistente) şi vom ajunge să fim convinse c-ai vrut a spune, de fapt, exact contrariul complimentului...
Şi să nu te puie păcatu’ să faci (fie şi numa’n gând) vreun comentariu legat de greutatea doamnei. (Singura excepţie admisă este cazul în care ea arată în mod evident excepţional, din spate fotomodel, din faţă neaşteptat de simpatică posesoare de burtică!)

Dacă nu găteşti şi nici n-ai de gând să te apuci, recunoaşte deschis că era de mult momentul să ţii o cură de slăbire. (este cea mai bună metodă de a te apăra de atacul subit cu tigăi în cap).

Cu excepţia alimentelor de care numai tu te atingi, orice ai mânca, mai lasă o bucăţică. Sau anunţă că ai de gând să termini orezul cu lapte...

Fii foarte atent la ce dai pe goarnă. Hormonii de sarcină fac din cea mai rezonabilă fiinţă umană (şi asta nu ştiu dacă e chiar nevastă-ta!) o fiară cu gheare de tigru, dinţi de rechin şi lacrimi de crocodil. Cele mai benigne fraze din lume (pentru o ne-gravidă) pot ajunge să sune cataclismic - şi nu întotdeauna îţi dai seama pe loc. Apoi, ajungi să calci senin pe bombe neexplodate...

Bagă la cap (şi apoi apără poziţia) că mama decide. Mama copilului tău, nu mama ta sau mama ei. Dacă asculţi de instinct (iar mama e cea mai în măsură s-o facă, c-aşa e „construcţia”; aşa vine din standard, cu setările de bază, da?) şansele sunt să limitaţi dramatic numărul de belele în care să vă treziţi angrenaţi.

Ţine minte ce poate mânca şi ce nu graviduţa ta (chestie dificilă, pentru că preferinţele şi posibilităţile pot varia dramatic pe parcursul celor 40 de săptămâni...), ca să nu calci în străchini cu propuneri nepotrivite.

Pentru cazurile de hyperemesis gravidarum, încearcă să te fereşti (fizic!) de eventualele izbucniri ale stării. Exersează fentele. Mai ajută...

Las-o mai moale cu fumatul. Sau lasă-l de tot. Dacă în perioada sarcinii mai merge cum mai merge, pe urmă chiar nu-i cazul să stai mirosind a fum pe lângă copil...

Pune bani deoparte. Habar n-ai cât de bine or să vă prindă.
Nu strâmba din nas la lucrurile pe care le primiţi cadou. În cel mai rău caz, n-o să le folosiţi. Şi asta, deocamdată, nu ai de unde şti.

Sarcină şi naştere uşoară!
Bun venit în club.
Emoţie mai copleşitoare decât cea pe care o vei simţi când o să-ţi ţii prima dată copilul în braţe chiar nu există. Da, ăia de la etnobotanice mint.

...şi cam ce să mănânc...?

1. Cât eşti gravidă... mănânci ce poţi. (câteodată, şi cât poţi. deşi n-ar trebui - în sensul că nu e cazul să te îndopi)

Sursa

Povestea se învârte, după caz, în jurul poftelor /disgravidiei /greţurilor /arsurilor stomacale /gusturilor &preferinţelor modificate /variilor probleme intestinale. Fiecare cu povestea proprie.
Ideal ar fi fără pâine. Da, ideal.
Un sincer adio către conservanţi, coloranţi, aditivi (adică o să stai la supermarket ca la bibliotecă până te prinzi, citind şi răscitind etichete, ce poţi mânca fără grijă).
La capitolul lichide: aloooo, 2 litri de apă pe zi nu ajung! E nevoie de cel puţin 3, dacă nu chiar de 4!
Apa e unul din „ingredientele-cheie” pentru diviziunea celulară; având în vedere că pasagerul clandestin creşte şi tot creşte, iar tu tot ai de eliminat toxine, nu e aşa greu de dedus de ce riscul de deshidratare e mai ridicat...
Iei mătăluţă frumuşel la purtător una bucată sticloanţă de plastic de 0.5 sau 1 l pe care o reumpli periodic, peste zi. Uite-aşa împuşti doi iepuri - ţii socoteala şi îţi şi aduci aminte să (tot) bei.


2. După naştere, cât alăptezi, e posibil să-ţi vină să te tai cu lama (şi) pe teme alimentare.
„Nu mâncaţi fructe şi nici legume cu seminţe.” Alooooo, dacă nu m-a minţit pe mine, demult, botanica, cam toate fructele au seminţe!!! Şi nesimţitele alea de legume, la fel!
„Adică trebuie să curăţ seminţele şi să mănânc numai pulpa, nu?” Mi s-a răspuns că nu, e bine să le evit complet. Am înghiţit în sec. Eu una mi-s ierbivoră, mi se limitau dramatic opţiunile...

„Anumite proteine din laptele de vacă trec în laptele matern şi e posibil ca bebeluşul să nu le poată tolera.” Da. Aşa e. Cu precizarea că intoleranţa asta poate fi temporară. Se rezolvă trecând pe brânzeturi şi iaurt (nu ştiu exact de ce; presupun că fermentarea mai schimbă din datele iniţiale ale proteinelor cu pricina...), şi/sau lapte de capră (dacă îţi place gustul... ceea ce nu e tocmai controlabil...)

„Alimentaţi-vă bine, ca să daţi lapte mult/bun!” (în traducere, mâncaţi zdravăn. non-stop, dacă se poate!)
„Vă trebuie cel puţin cinci mese pe zi!” Sincer, eu cred ca se exagerează. 500 de calorii în plus nu înseamnă neapărat încă două mese. Şi nu văd de ce nu aş încerca să-mi ascult propria poftă de mâncare, numa’ pentru că o serie de doamne dolofane mă încurajează să mă îndop ca porcu’, poate-poate ajung cât ele şi intru în sfârşit în rându’ lumii.

„Ia cu pâine”. „De ce te temi să nu te îngraşi?” (da’ chiar? pentru că primesc numa’ porţii cu echivalentul a 6000 de calorii???)
Ca să nu intrăm în subiecte delicate legate de comentariile pe care le-am primit / emis, iată ce-am reţinut pozitiv cu privire la dieta mamei care alăptează:
Bei cel puţin 4 litri de apă - pentru că 750ml-1litru „pleacă” spre destinatarul lăpticului, ca parte din produsul finit.

Cu alimentaţia, faci cum simţi / crezi / ţi se pare potrivit şi comfortabil. Nu e, cu siguranţă, momentul pentru regim de slăbire. Dar trebuie să nu sari calul şi să mănânci echilibrat. Ia să vedem şi ce:
- dacă nu ai nici un „pitic” legat de mâncat carne, grătarele de pui cu salată verde sunt o opţiune minunată, care va ferici pe toată lumea, deşi, după mine, e cam prea monotonă;

- altfel, o sursă bună de proteine animale sunt lactatele, iar proteine vegetale se găsesc din plin în legume (năut, linte, soia, anghinare (de evitat însă, din cauza gustului amar...) broccoli, sfeclă roşie (foarte bună, e şi sursă de fier), castraveţi, vinete (eu le-am evitat), ceapă, ardei gras, salată verde (am mâncat cel puţin 3 hectare), ciuperci, cartofi, spanac, roşii (fie şi numai pulpa...), dovlecei, zucchini), cereale (orez, mai ales cel brun şi cel sălbatic, ovăz, quinoa, orz, germeni de grâu), fructe (mere, banane, cantalup, struguri, papaya, pere, ananas), nuci şi seminţe (migdale (excelente din toate punctele de vedere!), cashew, arahide (le-am evitat), seminţe de susan (la greu!), nuci.

- de inclus în meniu: oarece grăsimi - fie animale (unt, brânză grasă), fie vegetale (nucile şi seminţele mai sus menţionate, stafidele, uleiul de măsline) şi glucide (ciocolată albă cu cocos... bun, bun!! sau miere. mierea e interzisă pentru bebeluşi, pe temeri de botulism, dar nu şi pentru mame)

- de evitat: cofeina (dacă nu vrei istericale!), alimentele picante şi cele cu gust prea pregnant (de exemplu anghinarea...) şi/ sau cele prea „grele” pentru ficat (care munceşte, nu glumă, în perioada asta...), conservanţii, coloranţii, aditivii şi tooot neamuuul looor...


3. După înţărcare: în sfârşit, cura de slăbire! (nu credeam c-am să ajung să zic vreodată asta!)
Există o veste bună şi una proastă.
Vestea bună e că absolut oricine poate slăbi, dacă ţine cont de regulile potrivite.
Vestea proastă e că nu există dietă. Există stil de viaţă. Asta trebuie schimbat.
Visul secret al tuturor dolofanilor de pe planetă (inclusiv al meu) nu e să slăbească (asta e doar pretenţia); visul este să se poată îndopa oricât rămânând supli - fără să se îngraşe deloc; fără să-şi bată capul cu consecinţele răsfăţurilor alimentare...
Sanchi.
Nu se poate.

Iaca, în lipsa miracolelor periodic necesare, lista de şmecherii utile (să te şi poţi ţine de ele este o cu totul altă poveste) pentru noi, poporu’. Ordinea prezentării e aleatorie.

- jurnalul alimentar (notezi tot ce bagi în tine. nu trişa. ar fi ridicol!). aşa afli care ţi-s dezechilbrele (prea mult / concentrat excesiv pe o grupă de nutrienţi)

- adio sucuri. serios. bun venit apă, ceai. cafeaua e permisă.

- adio conservanţi, coloranţi, aditivi (adică n-o să stai mult la supermarket, că ştii deja ce să alegi!)

- excluderea zahărului din alimentaţie. într-o primă fază, din ce pregăteşti tu (de pildă în ceai, cafea, budinci, înlocuieşte cu miere dacă nu poţi omite complet), pe urmă, şi din ingredientele cumpărate.

- hidratarea: când te încearcă foamea, bea un pahar de apă înainte de a sări la masă. câteodată, mai ales în cazul persoanelor cu diete dezordonate, creierul confundă senzaţiile (e rezultatul unor studii, nu concluzia mea).

- managementul culinar - planifică (săptămânal) meniurile şi nu cumpăra alte ingrediente decât cele necesare - decât dacă-s fructe sau legume. atât. fără biscuiţi, chiscuiţi, cioco, chipsuri (huooooo!!!)

- evitarea tentaţiilor: cară-ţi mâncarea cu/la tine (fructe, punguţa cu migdale, sticluţa cu smoothie).

- substituirea: dacă pocneşti de foame/nervi, etc, măcar „fă-ţi plinul” cu chestii neregretabile. ronţăie morcovi. au meritul că taie/redefinesc pofta de dulce (au destule zaharuri cât să re-educe gustul). merele sunt o altă opţiune.
- rigurozitatea: nu fă excepţii. nu e cazul să ragi de foame, da’ nu-ţi fă concesii peste concesii... mai ales din cele pe care „omiţi” să le treci în jurnal.

- (un fel de) detoxifiere(a): exclude periodic din alimentaţie anumite substanţe/categorii, cum ar fi, de exemplu, glutenul şi amidonoasele, fie şi numai pentru 2 zile pe săptămână. adică: în loc de pâine, rondele de orez; fără cartofi; fără biscuiţi, prăjituri, etc...

- simplificarea: nu te stresa cu cântăritul. greutatea oricărui adult variază, pe parcursul unei singure zile, cu cel puţin 2 kilograme - are sens, dacă ne gândim fie şi numai la aportul de lichide!

- limitarea orară: încearcă să nu mai mănânci după ora 18.00 (pentru antrenament, prima săptămână, după ora 20.00)


Iată 3 reţete mega-simple (pentru că talentul meu culinar e cel mai bine rezumat de expresia „cum îţi fac eu un lapte fiert, nu-ţi face nimeni!”), potrivite pentru oricare din cele trei etape:

1.Smoothie de banane: se amestecă în blender 2 banane potrivite + 500ml lapte (de vacă, de capră sau de soia) + 2 cuburi de gheaţă + 1 vârf de cuţit de nucşoară (condiment „bun”, acceptat). E şi uşor laxativ.

2. Smoothie de migdale: peste juma’ de cană de migdale prăjite se toarnă lapte până se umple cana (migdalele pot fi cojite, decojite, nu contează; nici unde sunt prăjite, în tigaie de teflon sau de fontă (fără ulei!) sau la cuptor). Minunata cană se lasă peste noapte în frigider. (migdalele se vor îmbiba de lapte, devenind mai moi, uşor crocante).
Se pot amesteca în blender - da’ asta presupune o răbdare pe care eu n-am avut-o niciodată (m-am repezit sistematic să le ronţăi direct!).

3. Roşii cu mozzarella şi oregano: tăiate rondele, aranjate alternativ, stropite cu un pic de ulei de măsline şi presărate darnic cu oregano.

Am născut. Acu', ce fac?

Poi, dacă eşti Mamiţuni, analize de sânge şi o ecografie transfontanelară copilului (încă neporeclit Muţunau!), rugându-te la toţi sfinţii să n-aibă toxoplasmoză congenitală (via mamă cu versiunea cronică). N-are. Mulţumim tuturor sfinţilor pentru ajutor, şi doamnei doctor Jianu pentru rigurozitate.

De fapt, nu, mai întâi, imediat după naştere, te rogi timp de trei ore de tot personalul medical apărut prin salon să-ţi aducă bebeluşul. Pe urmă, alternativ, te pisiceşti & ameninţi că urli şi te urci pe pereţi. Pe urmă te potoleşti, că s-a făcut ziuă şi ţi-l aduce o asistentă, aşa că încerci să-l pui la sân, iar el, înfundat deja din greu cu glucoză, doarme nepăsător & blazat.

Pe urmă dai telefoane şi sms-uri să anunţi poporu’. Care, pentru că numa’ cu nicio zi (câteva ore) în urmă te văzuse ţopăind prin oraş, zice „ceeee??? tu faci mişto de noi???”, de parcă ar fi scris în toate ziarele că tu ai să te duci pân’ la Polu’ Nord să naşti, iar chestia asta cere timp, nu glumă, şi despărţiri pompoase, cu invitaţii formale, discursuri şi toasturi.

Pe urmă faci lista cu toate catrafusele care trebuie să-ţi fie aduse la spital - pen’că tu, fireşte, ai luat o grămadă de chestii, ditamai valizoiu’ (portocaliu, cu role!) numa’ nu chiar ce trebuia.
Pe urmă primeşti vizitatori care se miră cât de vioaie eşti (via Marele Duş de Endorfine care te va face, apoi, să pretinzi că pricepi într-o oarecare măsură anumite ceremonii şamanice).
Pe urmă te mută în alt salon.
Pe urmă primeşti alţi vizitatori...

Şi, la un moment dat, în toată sarabanda asta, undeva între atacul de panică făcut la ieşirea din spital şi a n-şpea zi de lipsă de somn, îţi pică fisa că e ceva permanent. Că ai o nouă slujbă full-time, din care nu îţi prea poţi da demisia, şi un şef mic, extrem de autoritar & de iritabil.

„Am citit tot ce se putea citi despre sarcină şi naştere. Dar despre perioada imediat următoare, n-am găsit mare lucru... oare de ce?”
Mamiţuni dixit: pentru că (printre altele):
- deşi e grea, uneori chiar mai grea decât naşterea, lăuzia trece relativ repede;
- în primele săptămâni după naştere (cel puţin la primul copil), nu ţii minte prea bine chiar tot ce se întâmplă, aşa că nu prea ai ce povesti... (în afară de eventuala depresie post-natală, de coşmaruri, de transpiraţiile intense, de izbucnirile ocazionale de orice fel, de la teamă paralizantă la furie absolută, şi la certurile furibunde cu toţi cei din jur, de care nu doreşti cine ştie ce să-ţi mai aduci aminte, dar’mite să le împărtăşeşti...);
- alăptarea (ori tentativele legate de ea...) îţi ocupă mai tot timpul;
- aprovizionarea cu catrafuse bebeluşeşti de maximă importanţă & urgenţă ocupă restu’;
- experienţele sunt extrem de diferite, în mult mai mare măsură decât cele din sarcină;
- oricât de greu ţi-ar fi, uiţi. crizele se estompează, treci peste o mulţime de lucruri... (deşi, pe loc, n-ai prea zice...)

Şi atunci, ce (ne) facem? Îngroşăm rândurile celor care se plâng că „nimeni nu-ţi spune nimic” (nimic=nimic realmente folositor), da’ tac ca peştele când încerci să afli la ce se referă? Ne ducem în extrema cealaltă şi bombardam poporul cu sfaturi nesolicitate şi nerelevante?
Ceva de genul. Sau nu.


Ce aş fi vrut eu să ştiu (suficient de bine cât să-mi dau seama că tre’ să şi pun, sistematic, în practică! zilnic!):

- că, atunci când ţi se spune că-n perioada de lăuzie nu e cazul să faci nimic, nici un efort, chiar asta înseamnă. Ni-mic!!

Sursa

Trebuie să stai liniştită. Oricât de greu ar părea.
Sau, altfel spus, că, indiferent câtă energie ţi se pare c-ai avea, vreme de câteva săptămâni nu te ocupi decât de tine şi de copil, ceea ce e oricum muncă 24 din 24 (până şi musafirii cei mai dragi pot ajunge să însemne un efort imposibil de susţinut; şi nu e cazul să te apuci să (re)devii Eroul Bucătar al Oalelor cu Ciorbă, chiar nu crapă nimeni dacă iei o pauză).
Recuperarea completă (atenţie, nu rapidă, că nu e concurs) = mai multă rezistenţă ulterioară. Şi, pe cuvânt, de rezistenţă vei avea mare nevoie!
Dormi.


- că, dacă îţi poţi permite o bonă (sau orice fel de ajutor peste zi), e mai mult decât indicat să-l/s-o chemi din prima zi; chiar dacă nu face mare lucru, n-ai senzaţia că se dărâmă casa dacă începe copilul să plângă cât eşti tu la duş; şi că e de preferat ca bona să nu facă parte din familie... prietenii ştiu de ce... (un pic de ton protocolar = puţină dezamorsare emoţională nu strică)
Ai vreme să te dai Hercule tot restu’ vieţii... nu te grăbi! Ocaziile realmente n-or să-ţi lipsească!

- că nu e cazul să pierzi în exces vremea cu spălarea minuţioasă a tuturor chestiilor. Hăinuţele căcăcioase pot fi clătite „din gros”, lăsate câteva ore (chiar şi peste noapte) în apă rece (fără alte soluţii) şi apoi băgate la maşină. Se curăţă. Pur şi simplu cumperi ceva mai multe, să ai de schimb cât jumate-s la uscat. Merită.

- că lăuzia merită sanctificată.
O femeie gravidă are întotdeauna dreptate. Una lăuză are mega-dreptate. Non-stop. Chiar dacă tace. Sau doar se strâmbă. Tot ce zice are valoare de lege. Sau aşa ar trebui... (motiv pentru care intră înaintea ta la consultaţii, deşi nu are programare; dar, spre deosebire de tine, încă autonomă şi ne-atârnată, ea are un urlător acasă ori în maşină)

- că vei intra în mari conflicte cu entităţile buniceşti. pe cele mai tembele teme din lume. pe toate. de la căciuliţe (de ce nu are şaptişpe pe cap? ui’ ce frig e, îs numa’ 23 de grade...), hăinuţe şi înfăşat până la alăptatul la ore exacte, completarea obligatorie (nu zău) cu lapte praf, diversificarea la 2 luni şi alte „reguli de aur” de mult uitate; şi că nu e cazul să te oftici; simpla ameninţare (oricât de nerealistă) cu interzicerea accesului la copil face minuni!

- că minunata carte roz a soţilor Căpraru este nesimţit de ne-editată, drept care trosneşte de contradicţii şi de aberaţii, şi că Dr. Spock e o alegere mult mai bună în materie;

- că proba suptului e de maximă caterincă; (rarisim e altfel decât inutilă & enervantă!)
O vreme, Bunica-l tot proptea pe Muţunau pe cântar, cu o perseverenţă demnă de 6/49; de cel puţin trei ori la fiecare „sesiune”; cântarul, evident, nu indica deloc corect; prin urmare, anunţată, la un moment dat, că „are 5200! şi-acum, 5210! nu, 5225!”, m-am trezit debitând: „Ştii ceva, ia mai ţine-l acolo, poate mai creşte!” După care m-am enervat & am dat cântarul, cadou. Şi-apoi, subit, ne-am liniştit.

- că, dacă-ţi faci griji în materie de greutate (a ta, nu a copilului), esenţialul nu e să slăbeşti (e aberant să ţii cură de slăbire când alăptezi), ci să nu iei în greutate. Pentru că pui pe tine mult mai uşor (mai ales că toată galaxia te înfundă cu mâncare), şi vei da jos mai mult & mai lent.
(cel puţin, dacă eşti Mamiţuni!)


În loc de post-scriptum: cu ce bagaj minim de haine & altele te duci la spital?

Tu: 2 cămăşi (sau bluze care se descheie în faţă), ca să ai cu ce te echipa comod; în aceeaşi ordine de idei, 2 sutiene pentru alăptat (cele de bumbac, de la Mothercare, sunt scumpe, da’ fac toţi banii; mai ales că le poţi spăla la 60 de grade...); 2 perechi de nădragi comozi (da, detest cămăşile de noapte; îmi place să le văd pe alţii, nu suport să le îmbrac); o juma’ de duzină de „chiloţi de lăuză” (= din cei cu fund, nu cu aţă-n cur, ca să nu se ia asistentele de tine; eu am purtat cu succes şi lycra, nu doar bumbac; da’ dacă transpiri intens, ia bumbac), papuci de casă, 1-2 prosoape, şosete (2 perechi; dacă e vreme rece), trusă de toaletă (pastă de dinţi, periuţă, săpun, de-astea).
În spitalele de stat din Ro îţi va mai trebui şi vată (minim 1 pachet). Şi, evident, e bine să ai bani mărunţi (celebrele bancnote de 5 RON...).
5-6 pungi mici de plastic sunt iar o idee bună (de pildă, să ai în ce pune rufele murdare).

Bebe: 30-40-50 de chiloţi absorbanţi (o să schimbi, în medie, vreo 10 pe zi, pentru început), 1-2 căciuliţe (nu-mi plac, dar, dacă e anotimp rece, sunt necesare, alături de şosete; nu pentru că n-ar fi cald în spital, ci ca să te scuteşti de comentarii &bătăi de cap...), 6-8 body-uri + pantalonaşii aferenţi; la body-uri, de preferat e să fie parte peste parte, din cele care se încheie pe lateral, cu capse; nu din cele care se trag peste cap, pentru e posibil ca, pentru început, să te înspăimânte operaţiunea, şi nici din cele cu un singur rând de capse, în faţa, direct pe piele, pentru că o să te temi că vei agăţa buricul. Un flacon de gel de duş / spumant pentru bebeluşi (Mustela şi Sanosan sunt excelente), o cremă protectoare pentru zona scutecului (Bepanthen sau cremă de gălbenele sau ulei Sanosan cu gălbenele), una reparatoare-protectoare (denumirile îmi aparţin, sunt inventate, nu le luaţi de bune; mă refer la crema aia albă, ne-emolientă, cu oxid de zinc) un prosopel pentru bebe şi / sau câteva scutece pătrate (de şters sau de pus sub copil, nu pentru înfăşat), o păturică (layette) în care o să-l înveleşti când plecaţi din spital.

(dacă-mi mai aduc aminte şi altele strict necesare, mai completez)