Mamituni imperatrix dixit (1)

Sa fie concediul post-natal 6 luni.
Dupa care, daca te-manca-n CV si vrei sa te intorci la job, sa poti alege sa lucrezi 4 ore, cu juma' de salariu, hai, sa nu rupem angajatoru-n doua; misto ar fi iei juma' de masina si juma' de telefon mobil, da' nu se poate, drept care votam ca "privilegiile" sa ramana integral neatinse; sau 6 ore (da' sa fie pe bune 6, nu 10), cu salariul integral.
Pana una-alta, tre' sa te intorci la maxim 4 luni (daca ai nascut in poarta intreprinderii, motiv pentru care nu ti-a trebuit prenatal) si poti face cerere sa lucrezi 6 ore. Cu plata nediminuata.
Fain e ca, acum, concediu de ingrijire a copilului poate solicita si tatal. Ceea ce, daca e pe bune, e foarte cul. Plus ca, evident, masura cu 85% din salariu mi se pare logica si de bun simt.

Pe urma: sa puna mana sa existe imediat si institutiile care sa iti poata prelua spre socializare si subita-imunizare copchilul. Adica un numar decent de crese cu conditii civilizate si gradinite care sa aiba si grupe pentru copii mai mici de doi ani, care au inca funduletele-n pampers si nu stiu sa manance de unii singuri (ceva imi spune ca doua saptamani de aruncat cu mancarea pe jos si-n nasul comesenilor de varste apropiate vor produce, in afara de multe pete, hohote de ras si oarece infometare initiala, o apetenta mai mare pentru utilizarea de tacamuri; ceva, plus niste povestiri legate de felul in care se procedeaza in tarile nordice).
Bine plasate, pe harta si pe numar de locuitori, nu la boscheti.... Nu-i spatiu? Pai sa fie.

(Undeva in sectorul5 e o gradinita -de stat- inghesuita, cu curte de 3 metri patrati, gard in gard cu nu stiu ce institutie relevanta pentru judetu' Ilfov, care aproape ca are mai mult spatiu in curte, si cu o biserica posesoare de hectar betonat ingradit - ca sa aiva loc ienoriasu' sa asculte slujba zbierata prin boxe. Gresit. Sa se intoarca pe dos, imediat)

Sa fie gradinitele frumoase, curate, colorate, cu curte cu pamant, nu placi de beton peste tot (ori, ca la toape, cu gazon artificial), cu groapa de nisip si jucarii, cu copaci in curte, cu un strat de flori, unul de legume si unul de capsuni, sa le poata vedea copiii, cu pisica si catel (blanzi si cu carnete de sanatate la zi!), cu programe educative si practice, cu ore de lucru manual, cu mancare gatita din ingrediente sanatoase (pe cine prind cu branza topita si mezeluri ii doresc de pe acum spitalizare placuta) cu educatoare si ingrijitoare inimoase si fara aerul ca-s ainstainu' pre-scolar, cam frustrat, de serviciu, care dicteaza fara drept de apel ca onor copchilu' tau e lovit iremediabil ori de adehasde, ca uite, azi a miscat in front, ori de autism, ca nu-i place sa spuna poezii si sa deseneze...

Pe urmatoarea urma: daca oricare din parinti alege sa lucreze cu norma diminuata (de 4 sau 6 ore) dupa ce copchilul din dotare a trecut de 2 ani, sa se poata. Si fara boturi puse, da? Cu fisa postului epurata de juma' sau, dupa caz, un sfert din responsabilitati si salariul diminuat in consecinta.

Nu ma bag sa estimez cam cati parinti ar alege varianta de norma diminuata pe termen lung. Nici ce hahaieli s-ar starni de la chibiti, de pe peluza ("pe vremea lu' mama nu era asa, si uite ca eu am iesit bine" 1.serios? 2.deeesiiiiguuur... 3. te credem, domnu' neanderthal. numa' nu mai respira spre noi, ca ne sufocam) de la angajatorii bosumflati ori de la colegii fara copii - sau, culmea, de la aia cu copii plantati la bunici/bona, intru nederanjare parentala.
Nu cred ca absolut toata lumea s-ar descurca cu juma' de venit ori cu trei sferturi... D'aia zic, masura optionala + crese si gradinite. Cu personal instruit si normal la cap... zau asa...

Ma intreb cum ar arata o societate in care incetatenirea (nu doar legiferarea) unei astfel de stari de lucruri, in beneficiul copiiilor (si implicit a societatii, imaginata cu salt-inainte-grupat pe distanta de 20-30 anisori), ar fi nu tolerata, ci considerata cat se poate de normala.
In care am intelege ca felul in care ne tratam acum copiii e echivalent cu ce ne asternem pentru cand om motai in balansoar, la pensie (daca om avea si vom prinde!)
Oarecum diferita de asta de-acum...

Pentru ca in prezent Romania, cu toate fasoanele si pretentiile tip "vai, noi romanii iubim copiii" este o tara extrem de neprietenoasa cu cei mici. Copiii par sa fie, in continuare, (oarecum victorian...) niste chestii mici care incurca adultii. Prelungirile si posesiunile lor. Subiect a nenumarate asteptari false. Dar nu fiinte de sine statatoare si, Doamne! cugetatoare.
Nu le toleram zburdalniciile de nici un fel. Smirna sa stea! Cum, un parinte se alearga cu copilul? Ori se joaca, pe strada, cu copilul??? La nebuni cu el. Inainte sa apuce sa se prinda si altii... Adica ar trebui sa-mi scot tigara din gura, sa-mi ridic burtanul de bere si/sau curul cat o valiza, cu greu continut de nadragi, sa-mi zgarii bunatate de pantofi de lac, sa le rup tocu' si sa alerg si eu dupa plodu-miu? Si cu Mar'cica/Ghita de la 3 cine mai sta de vorba? Pai si de demnitatea mea, de aeru' meu de mobila de angro, ce se alege? Nu, aparati-ma. Eliminati ... exceptia... In timp ce eu mai clefai o saorma.
Nu ne ridicam de pe scaunul din autobuz pentru a ajuta o mamica sa urce caruciorul. Nu le facem copiilor loc in preajma. Daca strica te miri ce? Dam ochii peste cap cand cate un bebe indrazneste sa chiuie (ce daca are sase luni si, eventual, e chiar super amuzant; ce e galagia asta, de asta imi arde, parca nu m-ar durea pe mine destul capul) si cand vreun parinte apare cu copilul in alte locuri decat la poarta gradinitei, in locurile de joaca special amenajate si in parc.

Nu le zambim, nu ne bucuram de ei daca nu sunt ai nostri proprii si personali. Si, trist, cateodata nici atunci...
Muraturile de toate varstele dau tonul.

Auzi, ia mars voi in borcane, unde va e locu'. Si de acolo, sub pamant, in beci. Promit ca va trezim la Craciun, sa-i tineti companie porcului. Ori, daca nu, va trimitem macar o carte postala.

Vreau ca tara asta sa se schimbe acum, imediat, instantaneu si iremediabil, in directia in care toata lumea, adolescenti, adulti, pensionari si animale de casa, sa aiba in sange politetea si respectul pentru copii.
Sa se vada, din felul in care se poarta, ca inteleg ca si de ce copiii chiar sunt daruri divine. Si ca saracim groaznic si ne pustiim daca nu-i tratam ca atare.

Sa stie tot boboru' sa vada lucrurile prin ochi de copil, si sa se poata bucura de lume asa cum o fac cei mici. Sa se tavaleasca prin iarba, cu drag. Sa inalte zmeie. Sa pandeasca vrabii si buburuze si fluturi si sa numere nori. Sa inhate pisica de mustati si cainele de coada.

Sa vad copaci plantati, nu taiati pentru marile proiecte imobiliare ale noilor faraoni; curat pe jos, pentru ca, nu stiu daca va e clar, dar v-ati abona perpetuu la tona de anti-depresive daca ar trebui sa vedeti zilnic, de la atat de mica distanta, atat de multe gunoaie si excremente de caine cate vad copii nostri, care n-au avantajul de-a pluti cu capul in ceata de probleme meschine care incepe de la 1.50 in sus; lumea mai calma si mai politicoasa ca aia mici au, eventual, sub 5 ani, de la restu' ne asteptam sa se controleze si sa nu faca crize; mai multe maini intinse spre ajutor si mai putine sprancene ridicate a falsa superioritate ca sa ascunda cumva vidul de educatie si de trairi din spate.

Si mai repede, da???