Cum găteşte Mamiţuni - azi, azvârlitură de praz

Avertisment: postare  meteosensibilă (sub influenţa sezonului...)

Cum a dat soarele pe la 13.00, cum m-am mai înveselit niţel (în adâncul sufletului, trebuie c-oi fi un crocodil uriaş).
(pen’ că azi, desigur, am stat acasă, post noapte pe tavan. s-au dus ... în altă zi programările la dentist (eu), psiholog (el) şi (probabil) job. trebuie neapărat să câştig la loto, c-aşa nu se mai poate. toată treaba e, ca-n banc, să şi joc)

Drept care, în vreme ce Muţunau vărsa toate şampoanele din baie ca să se joace cu spumă (ştiu asta pentru că încă nu s-a şmecherit destul cât să le şi pună la loc) şi post refuz omletă, spanac, fulgi de porumb, iaurt şi alte patruj’ de feluri de mâncare dedicate domniei sale, m-am apucat să prepar de-acum faimoasa azvârlitură de praz.

Notă: eu-s un mare creator gastro. Gătesc numa’ chestii unicat. (Aproape) toate, după principiul ce mai e prin casă, repede, să nu expire. Pe lângă asta, pentru că pun suflet, nimeni nu ştie exact cât din alte ingrediente se mai află în strachină / cratiţă /etc.

Aşadar: se-nhaţă cele două tulpini de praz achiziţionate seral la preţ redus de la nu mai ştiu care magazinoi, se spală, se curăţă corespunzător de prima piele şi de talpă (ce de-a termeni tehnici!), se taie rondele late de vreun centimetru-doi, inclusiv partea verde deschis (aia mai fragedă), şi se azvârl în tigaie (cratiţă) dimpreună cu o oarecare doză de vin. Alb. Moscat otonel basarabean, de Bostavan (o poşircuţă degradată instant post-degustare la rang de vin de gătit pen’ că are mai degrabă gust de tablă zincată decât de muscat).
Şi cu: juma’ de plic de usturoi praf (c-atât mai aveam), un rest de uscătură sărată italienească perenă (nu i-am găsit termenul de garanţie; ştiu precis c-am cumpărat-o acum oarece ani de pe Coasta Amalfi) prezentată drept materie primă de sos de spaghetti, oarece mărar uscat (să tot fie vreo 2 linguriţe pline-ochi) şi ... cam atât.

Se dă la foc mic, timp în care se taie rondele patruj’ de măsline gigantice, cvasi-nesărate.

În timpul rondelatului, pe la măslina 26, cu ocazia mirosului caracteristic de numa-puţin ars venit dinspre aragaz, se mai azvârle în tigaie nişte vin.
Se taie şi măslina 40. Ne oprim aici pen’că între timp Muţunau zbiară indignat din baie că nu mai are şampon. Nici eu.
Apoi se desface o cutie de 400 de roşii în suc propriu. Evident, şi conţinutul ăsteia se azvărle în tigaie, unde se şi amestecă.

După un schimbat de Muţunau (dat jos echipamentul de jucat cu apă, echipat în pijama, certat zdravăn pe motiv de pocnit mamă proprie, „afectuos” & surprinzător de ferm, peste clavicula dreaptă, cu crosa de golf (mini set de plastic), încălzit & livrat lapte), se adaugă şi măslinele. Şi un rest de vin roşu (Cabernet Sauvignon de Tomai, bun, bun, dar nu’ş ce mi-a venit...).
Acestea fierb cu toatele acolo nu mai ştiu cât, dar toată povestea se încheie la fix o oră de când am scos prazu’ din pungă.

Ar fi fost chiar comestibil, dacă în loc de două tone de piper (alb, roşu, negru, cu lămâie) aş fi pus maxim una.

N-am făcut poze. Eram prea ocupată (între două runde de scos flăcări pe nas) să-mi bandajez deştul pe care l-am tăiat încercând să stâlcesc conserva de roşii întru o mai uşoară reciclare.

Costul estimat al tărăşeniei: 3 lei praz, 2 şi-un pic conserva de roşii, vreo 8 măslinele, nu mai ştiu cât vinul plus mirodeniile - din partea casei. Ar fi ajuns pentru 4 persoane nu prea lacome, dacă n-aş fi dat gata deja o porţie dublă.

Între timp, Muţunau, supus astăzi unei intense hidratări cu ceai concentrat de cătină şi măceşe, prin metoda „alerg după tine prin casă cu cana”, şi temporat aderent la mişcarea raw vegan (n-a vrut să mănânce decât nişte roşii-cireaşă- aşa, vreo juma’ de kil) a adormit de prânz...