Intoleranţe

Mă vede scriind la calculator, ştie ca am treabă, că-s în urmă cu multe teme pe care le aveam de predat, că-s chioară de somn şi, cu toate astea, vine răbufnit peste mine să-mi povestească lung şi dezlânat chestii la care apuc să răspund fie monosilabic, fie onomatopeic, fie punând întrebarea potrivită pentru replica de acum 5 minute.



Ştie că trebuie să plec, ca să nu întârzii, să nu prind ditamai vârful de trafic, şi cu toate astea se agaţă de mine cu dinţi şi gheare pe ultima sută de milimetri, inventând urgenţe. Ai merita să te fac poster, mă gândesc eu, ţi-am spus de atâtea ori că eu la ora asta trebuie să plec.



Nu mai ştie cum să se alinte, contemplându-şi răbufnirile. Pentru că tot ce i se întâmplă trebuie să genereze reverberaţii taifunice, pe care trebuie să i le gestionez eu.




Iar eu m-am săturat să pierd vremea aiurea, când am oricum mult prea multe de făcut şi-s cronic în urmă cu somnul. Suport greu chestii de-astea.


Ce? A înnebunit Mamiţuni?

Poate.
Doar că, atenţie la presupuneri, în niciuna din relatările de mai sus nu apare Muţunau.

În absolut toate, e vorba de adulţi cu care mă intersectez pe plan profesional. Adulţi, da. După proba vârstei din buletin. Da' mă tem că doar după aia.

Îi prefer pe cei capabili să vină la noi chiar dacă ne prind în zile-n care n-au pe unde să calce, şi să se bucure cu noi în plină scenografie inadmisibilă.

Cumva, ei şi primele 3 paragrafe sunt în lumi complet diferite.