- Când avea şase ani, tatăl meu a început să muncească în mină, mi-a spus R. 12 ore pe zi, treaba lui era să stea, pe întuneric, la primirea vagonetelor. Îmi spunea că în cele mai multe zile, peste el treceau şobolanii, fugind spre adâncul galeriei, unde aveau să găsească mâncare - resturile ori firimiturile rămase de la mineri. Nu primea lămpaş - ce rost avea, dacă se descurca pe întuneric?
La şase ani.
Se întâmpla acum vreo 80 de ani.
N-a trecut realmente chiar atât de mult timp, dacă stau să mă gândesc mai bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
10 comentarii:
Brrrrr .... :(
Sa stii ca astfel de povesti si intamplari ma fac pe mine sa ma repozitionez pozitiv fata de ceea ce am / fac. E stupid si copilaresc probabil, dar e sanatos, pentru ca functioneaza corect in finalitate - sa poti intelege ca greul ... e chiar greu, si ca, prin comparatie, noi ar trebui sa fim recunoscatori si sa ne straduim naibii mai mult, ca nu crapam (cum crapau altii, saracii, in alte vremuri).
La 10 ani era trimisa de catre parinti ucenica la o doamna croitoreasa, care se ocupa de instruirea fetelor tinere in tainele cusutului. La Bucuresti. Ucenicia era de fapt termenul cosmetizat si pudrat al cuvantului sluga. A dormit 6 ani intr-o magazie rece, iar noaptea peste ea treceau sobolanii. Si-a construit o cursa, i-a prins si i-a executat cu toporul. A crescut copiii doamnei, a gatit, a curatat. La 16 ani, dupa ce incheiase calvarul bucurestean, parintii au maritat-o cu un barbat mai mare cu 10 ani decat ea. La 17 ani avea un copil, la 21 trei.
Povestea incepea acum 84 de ani. Era bunica mea.
Alina zice bine, ar trebui sa fim recunoscatori. Ca avem masina de spalat, aspirator, scutece de unica folosinta si o gramada de lume care sa ne sustina. Ca la 10 ani nadajduiesc sa o vad inca pe Natalia ciufulind papusi, si nu retezand gaturi de sobolani.
Iarta-ma ca m-am intins, te citesc mereu cu o asa de mare placere incat mi se dezleaga si limba si amintirile.:)
cutremuratoare experientele. si cea de care scrii tu, si cea a bunicii lui MoniQ
Brrrr, parca ar fi o scena din Germinal
Alina,
traim alte vremuri.
Da' chiar atat de departe de resorturile care faceau posibila trimiterea copiilor de 6 ani in mina tot nu suntem.
MoniQ,
o femeie si jumatate, bunica ta!
Cu o viata deloc usoara, dimpotriva...
Da. La anumite varste (mici) copiii nostri ar trebui sa poata face altceva.
G.,
nu sunt atat de indepartate de noi pe cum am crede.
Asta ma inspaimanta.
Gabi,
scenele din Germinal au avut si ele modele in viata reala.
Unele or fi fost si cosmetizate - in sensul ca-n viata reala ar fi putut fi mai rau.
bebelusi si copii foarte mici, siliti sa cerseasca cu program prelungit! imi doresc ca doar eu sa fi avut nenorocul sa-i intalnesc aici, insa tare ma-ndoiesc..
pe timpuri, majoritatea copiilor de clasa de mijloc sau din mediul sarac, care nu erau sustinuti spre scolire, munceau ca ucenici prin diverse ateliere. literatura e plina de asemenea exemple. uneori, de fapt banuiesc ca rareori (!) ieseau si lucruri bune din asta (aci il am in minte pe brancusi elev in clasa a II-a a scolii din pestisani, e pedepsit aspru pentru ca scrijelise banca cu briceagul :); pleaca si se angajeaza ucenic la un negustor de butoaie. apoi prin birturi si boiangerii. si, de aici, arta..).
poate parea cumva deviat de subiect, dar mie tare imi suna din acelasi registru figura cu copiii din mediul rural care erau (unii inca sunt) siliti si ei la munci, trimisi ziua-ntreaga cu oile si vacile, fara drept de alternativa. daca erau mai multi copii intr-o familie, si de regula chiar erau, unul era trimis mai departe la scoli, insa cel putin unul ramanea ajutor pentru muncile gospodariei. chit ca voia sau nu. majoritatea erau atat de munciti, incat isi luau lumea in cap si fugeau de acasa nici ei nu stiau bine unde- aici iarasi literatura autobiografica abunda..
sau santajul sentimental ultim; 'fac un copil care sa-mi aduca un pahar cu apa la batranete'.. (stim foarte bine cam ce inseamna, in fapt, acel "pahar cu apa")
eu sunt curioasa cam cum privesc ochii oamenilor cu copilarii furate..
mie mi-e cam frica d'o chestie. parca nu mi se mai par asa de indepartate timpurile alea.
pe bune.
numa' ca acu' te lasa in birou si-ti da voie cu un hamburger. pana noaptea, asa.
Gratioasa,
nu stiu cum privesc ochii oamenilor cu copilarii furate. Nu stiu nici daca-si dadeau seama ca se putea si altfel.
Personajul din povestea relatata de mine nu mai traieste, ca sa-l intrebam.
Impricinatule,
hamburger si cafea.
Te temi, dar, ca nu cumva vremurile acelea sobolanesti sa nu fi trecut, de fapt?
Ooofff :(
Trimiteți un comentariu