Unde rămăsesem?

A, la momentul apoteotic al îndopării cu antibiotic.

Am făcut TOATE efectele secundare indicate în prospect (e drept că nu în forme la fel de intense) şi încă vreo câteva, pe care încă mă mai gândesc dacă să le declar, atât de stranii au fost.

Desigur, secundarele au trecut - care tratate cu indiferenţă, care cu 2 doze de granule homeopate.

De data asta n-am avut destulă răbdare din prima pentru homeopate - dar, avand în vedere experienţa prezentă, declar c-am schimbat definitiv foaia.



Mi-a mai ars de foarte puţine lucruri pe lângă acest captivant subiect. Nu eram ocupată să tuşesc decât de 3-4 ori pe minut (adică am avut 2 zile în care numai asta am făcut, am tuşit non-stop. inclusiv noaptea. când m-a lăsat tusea şi-am sperat că voi putea să dorm, mi s-a-nfundat nasul. Am mai dormit ziua, timp în care progenitura cea plictisită a compus chestii care-au dat vaste-nţelesuri noi noţiunii de curăţenie generală. Da, mă declar oficial o mamă rea, absent-adormită & neglijatoare. Bine că musiului nu i-a dat prin cap să descuie uşa şi s-o şteargă la vreo plimbare...)



În materie de răceală, susnumita progenitură a scăpat ceva mai ’eftin.

Doar că la două zile după liniştirea post-ultim acces de tuse a făcut altă formă de răceală. O luăm de la capăt.

Motiv să-mi amintesc (cu tot cu spumele aferente de nervi) ce an „superb” a fost 2011, cu Muţunau răcit non-stop din ianuarie până în noiembrie, cu două mici pauze în august şi respectiv septembrie.



Urăsc bolile. Au ajuns primele pe lista mea de antipatii - adică l-au detronat pe Morfeu, ceea ce e foarte mare lucru! (sunt convinsă că Morfeu e-acum în hiper-ventilaţie de-atâta respirat de uşurare).

Am hotărât să le desfiinţez. Încă mai cujet cum anume.





Cu ocazia măreţei duble îmbolnăviri, după două zile de declarat cu mândrie şoferului de la grădi, în loc de „Bună dimineaţa!” „Am făcut pipi în pat! De două ori! O dată seara şi a doua oară acum, de dimineaţă!” ne-am întors la purtat chiloţanii absorbanţi de noapte. Mă rog, el, nu eu. Eu doar îi „montez”.

Regresul e uşor suprinzător.



În ultima vreme, Muţunaul a continuat accelerat procesul de transformare într-un omuleţ cu propriile-i sisteme de referinţă („eu pe copiii mei n-o să-i pun niciodată să poarte şosete, să ştii!”). Poate chiar prea accelerat pentru gustu-i, de unde şi recursul la reasigurări.



Între 3 şi 3 ani şi jumătate am asistat la achiziţii peste achiziţii de tot felul. Schimbarea nu se compară însă cu cea survenită de la 3 ani şi jumătate încoace - sau, mai precis, de la 3 şi 8 luni încoace, timp în care lumea lui de preocupări şi percepţii a explodat exponenţial.

Mai nou, omuleţul are planuri, păreri, amintiri surprinătoare ca durată, perioadă şi precizie, ca să nu mai zic nimic de interpretările post-hoc, o agendă proprie suprinzător de structurată şi nişte fiţe la-mbrăcat, ceva de groază. Adio, vremi de luat haine pe gustu-mi, la reduceri!

Are mici găşti, prieteni, propriul să univers din ce în ce mai diferit de al nostru.

Şi e foarte interesat de beciuri şi de orice fel de pasaje - existente sau imaginare.



Lumea e deja un loc mic.

Şi capacitatea mea de-a furniza distracţie conform aşteptărilor, minusculă. Noroc că omu’ e-ngăduitor.



Din punct de vedere gastronomic, după ce-am construit doi pereţi la o anume pizzerie (ăia, nu pereţii, angajaţii! mai că nu sar în sus de bucurie când le intră Muţunau pe uşă, atât de tare s-au împrietenit), am mai construit încă unul la Nordsee, pe teme de creveţi. Am reuşit să deturnez atenţia spre creveţi preparaţi acasă (dat fiind că prăjelile Nordsee-ului nu mă inspiră-n mod deosebit...) şi recordul e de 2 pungi (cam 300g) mâncate într-o seară.

Adică, profitând de faptul că vorbeam la telefon, a înfulecat şi porţia mea. Nu, (în mod total suprinzător!) nu i s-a făcut rău. O fi ajutat faptul că-nainte se-nfundase şi c-un macaron gigantic de la Paul.



Pe aceeaşi notă, pot informa pe oricine că masa de Paşte este compusă din: oă, cozonac şi iepuraş.



Tot e bine că nu conţine şi marile specialităţi muţunautice numite ciorbă de interfon cu cuie care înţeapă şi nu-mai-ştiu-ce cu sos de fermoar. Bucătărie fusion, ţin-te bine, pân’ aici ţi-a fost. Marele bucătar-şef Muţunau vine cu noi reţete care vor face istorie.



Nu l-am putut covinge să-şi declare secretele, deci deocamdată aceste măreţe preparate nu-s oferite de nicio cârciumă - nici măcar de una cu circuit închis.



Am zis că-s iar în urmă cu somnul şi că m-aşteaptă oarece sute de kilometri de pedalat cu ocazia serbătorilor de Paşte?

Nu-i nimic. Mami, îmi iei cu noi cât de multe jucării poţi tu!