Geografia reinventată, limbajul simbolic, cam cât să iau de bun ce spune şi ce vine după prânz

Ifiochia... Mizer... Sumalia...

Ifiochia e Etiopia. Sau, mă rog, fosta Etiopie... că de-acu’ numai Ifiochia o mai poate chema.
Din varii motive, acu’ ne jucăm cu joace geografice (părem a fi scăpat de ţăcăneala cu planetele...) în trei limbi. Una din aceste limbi e româna, şi unul din joacele geografice e, logic, subsemnata.




La plecare de la grădi, acum 2 zile, Muţunau îşi strigă una dintre colege, aşa, de „la revedere”:
- Luuliii! (n-o cheamă Luli, dar nu-mi mai aduc aminte momentan exact cum, şi nu asta e relevant)
Fetiţa se întoarce, zâmbind.
- Pipi-caca-pârţ!
Şi izbucnesc amândoi în râs, de parcă şi-ar fi spus bancul secolului. Luli nu se lasă mai prejos şi, conspirativ, îl strigă:
- Muţunaaau!
- Da! rânjeşte strigatul, la fel de conspirativ, cu gura până la urechi.
- Pipi-caca-pârţ!
Hohotele continuă în vreme ce tinerii cu verbul neconvenţional sunt direcţionaţi ferm spre maşini.

Într-o vreme erau alte slogane. La fel de ... ireverenţioase!





Într-o seară, în maşină, plictisit de-atâta stat în trafic (alesesem o rută neinspirată, soldată cu 45 de minute suplimentar petrecute pe drumuri...) Muţunau are una din crizele lui misterioase de nervi şi se-apucă de izbit cu picioarele în scaunele din faţă.
- Nu mai ai răbdare?
- Mhrhrhrh! se intensifică izbeala.
- Te simţi oprimat?
- Da!!! exclamă cu năduf împricinatul.
După o scurtă pauză, întreb:
- Auzi, da’ ce e aia oprimat?
- Nu ştiu.



În seara asta îl anunţ cu privire la o potenţială călătorie:
- ... şi, ştii, s-ar putea să mergem, uau, cu avionul!
- Nu! Eu nu vreau să merg cu avionul! Mie îmi place foarte mult cu planorul!
Nu mai apuc să zic nimic, concentrată la cele patrusute patru’j’de mii de gropi din străzile recent şi prost bordurizate ale oraşului. Pauză câteva minute.
- Mami, dar cum arată un planor?





Întrebare de mic dejun duminical (evident, performat acasă):
- Mami, ce vine după prânz?
- Cina.
- Nu. După prânz vine nota!