Purcelul psihedelic, piraţii dezblehuieţi şi restaurarea (hm!) maimuţei

Acesta este purcelul psihedelic, noua Giocondă care ne-atârnă nouă, la loc de cinste, pe părete. Pe păretele destinat operelor căpoase, ca să zic aşa.
.

 

La origini era un mic set de 8 lei de la Casa Retro. (nu l-am luat de pe site, ci din magazin)

A fost distractiv de făcut şi e util la casa omului - mă bagă într-o criză de râs cu lacrimi de fiecare dată când mă uit la el.


Am mai făcut, între timp, şi o ditamai corabia.
Noi şi nişte musafiri în vizită la altcineva. (adic-am luat artefactu’ cu noi în vizită, că nu se mai putea altfel...)
Setul (hârtie pe spumă) e distractiv. Muţunau a desfăcut piesele din cartoanele iniţiale, şi tot ’mnealui a contribuit şi la re-lipirea hârtiei pe spumă (setul e distractiv, da’ groaznic de prost din punct de vedere calitativ. noroc că aproape orice poate fi transformat în ocazie de învăţare...)

Acu' avem acasă ditamai şantieru’ naval, cu piraţii aferenţi cu tot.

Şi, deşi e frig, piraţii nu se îmbracă, să fie clar, da? Nu, nu se îmbracă deloc cu vestuţele.

Deci acu’ n-o să se echipeze fix Muţunau, de vreme ce piraţii stau în tricou... (tot e bine că nu la bustu’ gol).
Nu le ies încălţările din picioare, că, desigur, ar fi stat şi desculţi.



Operaţiunea „restaurarea maimuţei” necesită un mic preambul.

La noi acasă şi nu numai, când Muţunau strică / varsă / dărâmă / murdăreşte / sparge te miri ce, pasul imediat următor e limitarea pagubelor. Dacă ai vărsat cana, primul pas e s-o pui frumos la loc sigur, ca să nu continue inundaţia.

Uneori primul pas nu mai are când sau la ce să se aplice, caz în care trecem la pasul doi: restaurare! (zisă şi remedierea consecinţelor).

Repari, strângi, speli, pui la loc, cureţi, lipeşti (de preferinţă nu cu tot cu degetele din dotare). Da, tu personal. Eu asist.

Pasul trei este să nu-mi sară mie ţandăra în timp ce asist. Să-i zicem.... conţinerea emoţiilor negative aferente restaurării!

Peste partea moralizatoare de obicei sar.
Mă doare la başcheţi de teoria chibritului cu cerut scuze şi promis că altădată-nu-mai-fac / am-să-fiu-mai-atent. Din ce văd eu, promisiunile nu strâng laptele de pe jos, şi mie nu mi-a trecut niciodată, dar absolut niciodată, nicio durere via scuze.

Nu mă ocup de gestionat indulgenţe sau de colecţionat promisiuni.
Explic, eventual, chestii pe marginea cărora are rost să fie copchilu’ informat - gen de ce nu băgăm ouă în cuptorul cu microunde şi cam ce s-ar întâmpla când bagi deştele-n priză - da’ cam aici se opresc discursurile post-dezastre.


Dar incidentul „Maimuţa” a dus la decizia de-a revizui procesul de mai sus, şi anume prin adăugarea unui pas suplimentar.

Restaurată, arăta cam aşa:

Iniţial, semănase ceva mai mult cu imaginea de pe cutie.

 Nu e clar de ce a ales Muţunau s-o distrugă (adică smulsese toate bucăţelele de spumă de pe suport...). Poate din cauza unor dubii estetice din categoria: o fi maimuţă....? o fi şoarec....?

Pozele sunt mişcate pen’că Marele Artist Fotograf Blackberry-st Mamiţuni se zguduia de hlizeală  în timp ce se străduia să imortalizeze pentru eternitate capostrofera muţunautică

Pasul patru:
muşcarea fermă (şi cel mai des inutilă) a buzelor şi mimarea unei figuri serioase şi preocupat-apreciative în scopul de a opri hohote homerice de râs.