respiro

simt prea puţine clipe de răgaz

mă adun, dimineaţa,
preţ de câteva clipe
mai dintr-un termos cu ceai verde
mai dintr-o cană de cafea
copios îndulcită
cu lapte condensat

sau, uneori,
în momentele involuntar-insomniace
de dinaintea alarmei
matinale

şi cam atât

apoi mă scufund
în caruselul goanei
zilnice
şi supraturate

e colorat şi zglobiu
uneori chiar
seamănă cu o acadea
mare şi rotundă
doar că
din el
nu mă mai văd
deloc
niciun pic

poţi şti
cam pe unde sunt
dacă-mi cauţi agenda
e un zmeu mare şi luminos
care mă indică
de parcă mi-ar fi baliză
de parcă i-aş fi ancoră
datoare, mereu
să mă tot scufund

ziua e o haină rigid croită
care mai lasă să scape râsete, pe la colţuri
da-n rest
se poartă de parcă
mi-ar fi armura
demult rămasă mică

nu vreau platoşă

nu vreau să mă apăr de nimic

nu fug de intemperii
(doar de aglomeraţie...
 şi de presiuni inutile)

nu vreau platoşă.
vreau să respir,
încet
domol
cald
în
ritmul
propriei mele inimi.