Homer, varianta dâmboviţeană

Bunica, mare cititor de Iliada:
- „Grecii de pe bastioane nu-si îngăduiau nicio clipă de răgaz... ”

Mamiţuni, vag-absent-butonatoare dar (din motive de frig, brr, aflată în raza sonoră a lecturii), plictisită de atâtea cânturi repetitiv-caftitoare:
- Cât să bea şi ei o bere, acolo!

- Şi să mănânce un mic! intervine, neaşteptat, Muţunau.


Hohote de râs.
- Păi, zice Muţunau, mici şi bere, nu?

Lămpi simultane în ochii muţunautici, mai ceva ca la înot sincron:
- De unde ştii tu de mici şi bere?
- Păi, când am fost cu V. şi cu S. şi cu H. la cetatea... Cetatea aia!

Alte hohote de râs.

Reiese că Muţunau beneficiase deja (cam acum 1 an...) de o altă interpretare liberă a istoriei - la cetatea dacică nu-ştim-care (aflată însă, sigur, la nu foarte mare distanţă de Sibiu), dacii sau romanii (sau şi, şi) fuseseră, de asemenea, prezentaţi ca meditând intens la mici & beri.
(’poi, dă, cine se aseamănă se adună...)

Se reia lectura homerică bunicească:
- „Deodată se auzi un strigăt: uitaţi-vă-n sus, pe cer!"

Apoi, acelaşi lector, deja ireparabil contagiat, adaugă:
- Pică mici şi bere!