... şi episodul următor:

- Ţââţeee!
Tot el:
- Hă-hă-hă (cam prea prezidenţial pentru gusturile mele). Am spus din greşeală "ţâţe"!


Aşaaaa...
Ce ziceam de testosteron?

Tocmai am reparat (temporar...da' sper că ţine!) aparatul de aer condiţionat, care nu răce(a)şte decât când vrea muşchii dumisale. Eu-s de părere că are senzorul de temperatură defect, ăia mă pun să schimb freonul, traseul şi, eventual, aparatul.
Acuma stau şi-l scuip non-stop, anti-deochi.

Ce, cum l-am reparat?

Simplu. I-am tras una. (am dat cu pumnu' în unitatea externă).
Păcat că n-am certificat de alpinist utilitar. Făceam şi eu un ban cinstit, la vreme de caniculă.

... în care Mamiţuni umblă fleaura, şi pe deasupra se mai şi laudă cu asta

Nu stau grozav la capitolul planificare. Pe vremuri eram ceva mai pricepută, mais ou sont les neiges d’antan? Iaca, nu-son’-pliu, ca să parafrazez un clasic în viaţă.

Rezultatul este că-s mai mereu pe fugă, veşnic cu ochii pe ceas, rareori măcar vag odihnită şi/sau nehăituită de varii aspecte casnice de mai mare sau mai mică importanţă/urgenţă. În capul meu este (numai) un gigantic tabel al cărui unic dar copleşitor scop este să m-ajute să jonglez cu priorităţile (la mine funcţionează binişor faza cu reprezentarea vizuală). Generos fiind el (tabelul) apuc zilnic un număr de minute în care să fac chestii de dragul meu. (cum ar fi blogăreala).


Dar o zi numai a mea, cum am avut ieri, nu mi s-a mai întâmplat de mult. Fără presiuni, fără termene limită, cu plimbat şi pozat solitar, cumpărături & mâncat în oraş c-o prietenă (şi ea evadată, la insistenţele soţului, voluntar viteaz rămas acasă cu cele 2 fete ale lor).

Cum am senzaţia că nici n-am să mai pup curând, consemnez.

Iaca poze. Ratate, evident, da' lămuritoare.

Zoom digital dat aiurea la maxim:

Pe-aia cu căruciorul de supermarket trosnind de greutatea bulendrelor pe care urma să le probăm apoteotic am ratat-o.

Pe asta artistu’ nu ştie exact când a făcut-o!