Experimente botanice şi marionete

Pe fugă, despre experimente botanice de la Ikea: se ia un ghiveci cu 3 zambile & un ghiveci cu 7 şi narcise şi un set de 3 pahare de hârtie pentru "plantat" melissa, oregano şi pătrunjel, pe care narcise & set nu reuşesc să le mai găsesc pe site.

Se mai ia una bucată pungă de 5l cu pământ de flori, plus oarece pahare de plastic de la perluţele de brânză cu smântână, prudent puse deoparte (că doar de-aia reciclez intens!).

Se transplantează fiecare floare în "ghiveciul" propriu, se pun seminţele din setu’ de pahare de hârtie în paharele corespunzătoare şi se pândesc zilnic.

Zambilele dau flori în 3-4 zile & miros demenţial.

Plantele aromatice au scos, după vreo săptămână, nişte fire rahitice.

Beton la setul de plante aromatice este că e format din 3 pahare, 3 pastile de „pământ” de flori deshidratat şi 3 seturi de seminţe. Când torni apă peste pastilele cu pricina, se umflă până umplu paharele (fiecare cu paharu' ei!). Magie curată.

Bucurie & ocupaţie garantată.



şi despre marionetele The Puppet Company, găsibile la Cărtureşti.

Horror de scumpe (84 sau 74 ron, în vreme ce-n UK sunt 11 lire bucata!) da’ superbe.

Caut (şi nu găsesc) vulpea.

Imagini nefotografiate dintr-un timp sărbătoresc amestecat

Faţa mea, la auzul unui „te iubesc!” rânjit, emis din senin de Muţunau pe 31 decembrie. (prima declaraţie spontană... de regulă are accese de iubire pe teme date)


Eu, înainte de plecarea la petrecere, încheindu-mă la rochia verde, care, miraculos, mă încăpea!


Tot înainte de plecare la petrecere, mutriţa lui Muţunau, subit uimit că are o mamă cu zece centimetri mai 'naltă.


Noi doi, de mână, bocănind pe trotuar, în drum spre cârciumă.


(Mai târziu, Muţunau, atât de îndrăgostit de mica lui cravată albastră purtată la petrecere, încât o poartă etern, şi peste pijama.)


La întoarcere, pantofii mamiţuneşti cu toc înalt, aruncaţi de-a valma, peste poşetă, pe scaunul din dreapta al maşinii.


Lumina albastră, iernatecă, a răsăritului de 1 ianuarie.


Soarele matinal, simţit ca un cadou cu dedicaţie, şi pe 1, şi pe 2. Senzaţia de primăvară, de înnoire, şi lumina ei vesel-aurie. 


Din capitolul "arheologie la mine acasă", câteva lucruri puse în ordine, pe raftul-cel-nou-de-la-Ikea. (ochi peste cap, tremurături, extaz domestic în toată regula. ui, de-acu' 'nainte chiar o să găsesc ce caut! cel puţin timp de trei zile, iuhuuu!)


Teancul de cărţi noi. (alt extaz, mai ales că le-am adus, şşşşt, pe furişşşş!)


Paharul cu vin roşu şi felia de tort, neterminate, rămase pe masă. (fotoliu-n odaie & etajeră n-avem)


Bun venit, 2012! Aş vrea să-mi placi mult (să te ador, da?) şi, la anu’ pe vremea asta, să-mi amintesc de tine cu drag.

Ce mai fac Muţunau şi Mamiţuni

Muţunau haleşte pipete.

Partea lipsă, desigur, e cea ronţăită de tânărul cercetător. Sau mestecător. Sau ambele.

- Da’ spune-mi şi mie, ce ţi-a venit de te-ai apucat s-o mănânci?
- Aşa t’ebuia!

În consecinţă, Mamiţuni haleşte calmante.
Din fericire, tratamentele iniţiale par să fi dat roade. (nu cele legate de calmante!) Ceea ce nu înseamnă că nu tre’ să stea toată lumea geană pe el în următoarele 2-3 săptămâni, de orice eventualitate...

În camera cu bile de la Ikea, Muţunau navighează precaut prin mormanele colorate şi, odată urcat sus, la tobogan, sare. Pe lângă. Nu chiar din prima, căci mai întâi a alunecat şi-a trebuit să se dea jos tot pe tobogan. Din a doua sau a treia, căci om avea lipsă multe la inventar, însă perseverenţa nu e printre ele.

Probabil ar fi indicat:
- să acceptăm realitatea şi să-l facem fachir
- să-i pregătim de ziua lui un tort corespunzător, cu cioburi, sârmă ghimpată, zeamă de cuie şi-un aruncător de flăcări (de ultimul nu s-a legat până acum, dar nu e nicio îndoială că va face-n curând progrese).

Acasă, Mamiţuni se trezeşte c-a lansat (involuntar) şi episodul de dezvăţare nocturnă de chiloţi absorbanţi - căci am uitat complet şi să mai cumpărăm alţii, şi să ne schimbăm seara de cei de pânză. Asta-n pofida (sau poate tocmai datorită ...) faptului că la grădinilă au aterizat de curând doi copii noi, mai mici, iar Muţunau a găsit de cuviinţă să regreseze (dar numai acasă!) şi să mureze constant canapeaua.

Pe blog, Mamiţuni scrie, cu geniul caracteristic din dotare, o postare minunată pe-o temă de mare actualitate. Apoi, între şapte mii de ferestre de net şi cam tot atâtea urlete muţunautice, din greşeală, o şterge / pierde. Fie-i întoarcerea în eter uşoară - că altă urare mai inspirată momentan n-avem. Postării, desigur.

Muţunau, escroc, a-nvăţat să urle la comandă (aia proprie) întru cerşeala supremă de atenţie. Mamiţuni, care nu-i exact surdă, s-a-nfăţişat prompt, c-un aer sictirit şi l-a informat pe Petrică-şi-Lupu-reîncărcatul, versiunea ţopăitoare de apartament, că procedează greşit umblând după felul acesta de atenţie şi că riscă multe (în special ignorare când i-e lumea mai dragă) dac-o ţine tot aşa. Muţunau a rânjit sardonic. Tema, pe moment aparent tranşată, s-a mutat de fapt iute între zonele de conflict deschise în prezent - deci o vom mai revedea...

Mamiţuni se gândeşte să se convertească la hinduism - poate-poate, dacă dă dovadă de suficientă devoţiune, capătă (fie şi temporar!) numărul suficient de mâini care-ar ajuta-o s-o scoată la capăt şi-n absenţa unor zile de lucru de 60 de ore.