De sezon

Circulând motorizat, trecem pe lângă o Toyota Hilux plină cu .... ceapă.
Verde. Ceapa. Hilux-ul era gri.
Mai precis, legături de ceapă verde frumos aranjate, prinse, până puţin deasupra bulbilor, în pungi de plastic.
Muţunau, din postura de vag exclus din rândul lumii:
- Mami! Vreau să cărăm şi noi cea... roşii, ceva, acolo!



Muţunau:
- Cine a făcut planetele?
- Te referi la cele din sistemul nostru solar? (cu sensul de: din cel de pe tavan, de-acasă?)
- Da.
- Chinezii.



Pen’ că inovaţie scrie pe noi, pornind de la cânticelul cu „Ţăranul e pe câmp”, lălăim în duet chestii gen:
„Ţăranul e sub pat
ţăranul e sub pat
şi toţi vecinii lui se-ntreabă
- Ce l-a apucat?”
Suplimentul de azi a venit când Muţunau, privindu-se, la baie, în Oglinda Noastră Uriaşă (noooo, nu suntem narcisişti, deloc!), a elaborat suplimentar:
- Ţăranu’ e-n oglindă!




În rest, suntem în pline sesiuni de răcnete pe teme de oboseală accentuată (prezentă-n toate direcţiile...) şi de refuzat toalete. Dacă miros cumva urât (a se citi: fie şi a aer închis..., nu, nu, nu !!!

Noroc că-i şi plin sezon de halit zmeură.
Ceea ce, alături de gândul că viiiiineeeee sfârşiiiiituuuu’ de săptăăăămââânăă! ne binedispune.
Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră, stimaţi telespectatori!

Poveste fără sfârşit

Lipsa de timp îmi va (tot) mânca zilele.

Mi-ar trebui zile de vreo 32 de ore. Cum ar fi? 10 la muncă, vreo 2 pe drum, 2 de intrare / ieşire din casă, 8 de somn, 3 de gospodăreală, ca să am timp de gătit proaspăt, 1 de sport (acasă!), vreo 4 de joacă muţunautică, 1 de blog şi 1 de privit sec în gol.
A se constata că n-am zis nimic nicăieri de băut beri şi văzut filme. De de-astea m-am lăsat de mult.


Până atunci, mă gândesc că poate săptămâna asta apuc să mă trezesc mai devreme, ca să ajungem la timp la grădinilă, ca să ajung apoi ceva mai la vreme la muncă, pentru ca să pot pleca pe urma un pic mai din vreme, pentru ca odată ajunsă acasă să nu mai simt că-mi cade cerul în cap la vederea listei vizibile şi invizibile cu "de făcut"...
(Treaba asta cu gânditu' durează deja de ceva timp, & degeaba!)

Din capitolul descoperit apa rece:

Înţărcarea se produce nu când nu mai alăptezi, ci când sare şi biberonu' din schemă. Ceea ce, în timp, diferă zdravăn ca durată. Ca efort, eu regret şi acum că n-am numărat din timp cam câte sticle de lapte tre' să clătesc în fiecare noapte, în loc să-l fi lăsat pe ţâţă.

Antrenamentul oliţesc nu se termină nici măcar când noaptea se petrece fără chiloţii absorbanţi (muuult după momentele în care începe copilul să manifeste continenţă, se cere la toaletă, nu mai sunt accidente peste zi).
Antrenamentul oliţesc se poate declara încheiat când, eventual, copchilul din dotare poate folosi singur o toaletă publică - la mall, la şcoală, oriunde - fără mari dezastre. Şi nici atunci.

Copilăria e, de fapt, mult mai scurtă, dacă te uiţi la pretenţii, şi mult mai lungă, dacă te uiţi la abilităţi.

Mergând pe varianta de viaţă reală, cu copilărie lungă (spre interminabilă...): de ce ne-om stresa între timp?

Ce mai fac Muţunau şi Mamiţuni

Muţunau haleşte pipete.

Partea lipsă, desigur, e cea ronţăită de tânărul cercetător. Sau mestecător. Sau ambele.

- Da’ spune-mi şi mie, ce ţi-a venit de te-ai apucat s-o mănânci?
- Aşa t’ebuia!

În consecinţă, Mamiţuni haleşte calmante.
Din fericire, tratamentele iniţiale par să fi dat roade. (nu cele legate de calmante!) Ceea ce nu înseamnă că nu tre’ să stea toată lumea geană pe el în următoarele 2-3 săptămâni, de orice eventualitate...

În camera cu bile de la Ikea, Muţunau navighează precaut prin mormanele colorate şi, odată urcat sus, la tobogan, sare. Pe lângă. Nu chiar din prima, căci mai întâi a alunecat şi-a trebuit să se dea jos tot pe tobogan. Din a doua sau a treia, căci om avea lipsă multe la inventar, însă perseverenţa nu e printre ele.

Probabil ar fi indicat:
- să acceptăm realitatea şi să-l facem fachir
- să-i pregătim de ziua lui un tort corespunzător, cu cioburi, sârmă ghimpată, zeamă de cuie şi-un aruncător de flăcări (de ultimul nu s-a legat până acum, dar nu e nicio îndoială că va face-n curând progrese).

Acasă, Mamiţuni se trezeşte c-a lansat (involuntar) şi episodul de dezvăţare nocturnă de chiloţi absorbanţi - căci am uitat complet şi să mai cumpărăm alţii, şi să ne schimbăm seara de cei de pânză. Asta-n pofida (sau poate tocmai datorită ...) faptului că la grădinilă au aterizat de curând doi copii noi, mai mici, iar Muţunau a găsit de cuviinţă să regreseze (dar numai acasă!) şi să mureze constant canapeaua.

Pe blog, Mamiţuni scrie, cu geniul caracteristic din dotare, o postare minunată pe-o temă de mare actualitate. Apoi, între şapte mii de ferestre de net şi cam tot atâtea urlete muţunautice, din greşeală, o şterge / pierde. Fie-i întoarcerea în eter uşoară - că altă urare mai inspirată momentan n-avem. Postării, desigur.

Muţunau, escroc, a-nvăţat să urle la comandă (aia proprie) întru cerşeala supremă de atenţie. Mamiţuni, care nu-i exact surdă, s-a-nfăţişat prompt, c-un aer sictirit şi l-a informat pe Petrică-şi-Lupu-reîncărcatul, versiunea ţopăitoare de apartament, că procedează greşit umblând după felul acesta de atenţie şi că riscă multe (în special ignorare când i-e lumea mai dragă) dac-o ţine tot aşa. Muţunau a rânjit sardonic. Tema, pe moment aparent tranşată, s-a mutat de fapt iute între zonele de conflict deschise în prezent - deci o vom mai revedea...

Mamiţuni se gândeşte să se convertească la hinduism - poate-poate, dacă dă dovadă de suficientă devoţiune, capătă (fie şi temporar!) numărul suficient de mâini care-ar ajuta-o s-o scoată la capăt şi-n absenţa unor zile de lucru de 60 de ore.

Discuţii la vreme de stat pe oliţă

- Mami, tu nu ai puţă?
- Nu, nu am.
- Da’ de ce nu ai?
- Tu de ce crezi că nu am?
- Pent’u că eşti fată.
(asta vine post multe corecturi vocabularo-gramaticale, unele soldate cu exprimări "hiper-corecte" de tipul „nu, mami, nu spune stai comod; tu stai comoadă!”)

- Şi...? întreb eu, încercând să-nchid frumos subiectul.
- Si fetele nu au puţă. Numai băieţii au.
- Da. Fetele au altceva.
(n-am găsit încă, din păcate, un termen rezonabil pentru copil, care să nu mă zgârie la urechi, cum o face pitorescul „păsărică”. ce-ar fi să adopt identificarea haioasă dată de un alt copil, care, post-pândit prin gaura cheii la grădiniţă, decretase că a aflat pe unde fac pipi fetele, şi anume pe la liniuţă?)

- Da’ băieţii de ce au puţă?
- Pentru că aşa se nasc, dotaţi cu puţă.
- Daaa... uite ce puţă u’âtă am!

Suprim un mare hohot de râs şi-ntreb:
- Cum ai ajuns la concluzia asta?
- Hâ?
- De ce spui că e urâtă?
- Pent’u că, uite, nu v’ea să fac pipi!

Varii dialoguri, pe căprării

„În oglindă”, reintepretate:
- Mami, tu eşti bună?
(interogata mustăceşte)
- La ce te referi?
- Nu, nu eşti bună!
- OK... cum ai ajuns la concluzia asta?
- Pent’u că m-am supă’at pe tine!
- Ce anume te-a supărat?
- M-am supă’at pe tine pent’u c-ai fugit!
(cu juma’ de oră înainte, taman ce fusese placat rugby-eşte înainte să-şi continue sprinturile trecând de pe trotuar în stradă...)

Din categoria „Dumnezeu ştie despre ce e vorba”:
- Eu voiam o maimuţă din aia ma’ie, ca’ie nu cânta în gie’mană.
- Aha.
- Pent’u că nu avea bate’iie!

Limba muţunautică loveşte din nou:
- Ce face ventinaleto’ul?
- Ventilatorul? (noroc că uneori îşi indică obiectele de interes...)
- Nuuu, ven-ti-na-le-to-ul!!!

Alegerea profesională (momentană, riguros cântărită)

ar putea indica meteorologia...:
- Uite, (arată spre nori) vine fu’tunu’!

(...sau nu)

Corecturi:
- Ce faci, mânuţă mică?
- (indignat) Eu sunt Muţunau. Nu sunt mânuţă mică!

Alegeri:
- Ce vrei să mănânci?
- Punem pe masă muuuulte felu’i de mânca’ie!


Evadări din pat. Cotidian-serale. Picătura chinezească reîncărcată, în buclă.
Prima rundă:
- Maaaaamiii, v’ei să vii încoaaaaceeee!
(pus pe oliţă)
- Nuuu faaac caca!
- Mai stai şi aşteaptă, poate-ţi vine. Ştii, după aia poţi veni în sufragerie, să ne uităm la Twinkle-twinkle!
După 3 minute, un salt şi-un răcnet:
- Uiteeeee! Am făcut caca! Şi piiiipiiiii! Huuu’ieiiii! (hurray...)

A doua rundă:
- Maaaami, mai v’eau lapte!
Se livrează. Însoţit de speranţe, desigur, deşarte.

A treia rundă:
- Uite, m-am încălţat! (desigur, invers, dar cine să le mai numere...)

A patra rundă:
- Mmmm...am venit!
Bine c-am omis să-mi iau permis de port-armă. A patra rundă marchează momentu-n care-mi vine (sistematic) să mă-mpuşc.

A cincea rundă, deja vag chior de somn:
- Maaamiii...
(mami deja e zen, sorbind din sake. căci după a patra rundă, în lipsă de arme de foc, a încălzit chestii. lapte şi sake)

Reuşite şi nu încă

Pe la vreo 9-10 luni, aveam un soi de prieten imaginar numit Pau-Pau.
Adică Bau-Bau. Adică întuneric. Da’ era prieten cu noi, unul bun (mergeam mereu împreună să-l vizităm, cu excepţia situaţiilor în care numai Mami dădea o fugă scurtă până la Pau-Pau, în căutarea vreunui obiect pierdut) şi nu era nicio problemă să ne mai întâlnim, pe ici, pe colo, cu el.
Chestie care, aparent, ne-a scutit de spaimele legate de întuneric.


Mai recent, am transformat bumbăcelile iubitoare (da’ zdravene!) în Bau!!! şi respectiv Gâdi-Gâdi!!!
Adică, în loc să fii pocnit "afectuos" peste ce parte a corpului se nimereşte (inspiraţia scatoalcelor este, indubitabil, Alba-ca-Zăpada, versiunea Disney), eşti anunţat paşnic, cu anticipaţie, că trebuie să te sperii. Mimatul convingător atrage după sine ţopăieli, răcnete de entuziasm şi hohote de râs, urmate de nu mai puţin pitorescul ecou:
- Vaaai, ce m-am spe’iat!
Gâdi-Gâdi!!! e cam din acelaşi registru.


Am mai substituit noi unele şi altele, da’ la capitolele oliţă şi mers la culcare ni s-a, deocamdată, înfundat.

Omuleţul refuză cu obstinaţie să utilizeze toaleta. Dat fiind că e iarnă, că volumul producţiilor dumisale este semnificativ şi nu tocmai orar-predictibil, că încă nu e în stare să se scoată singur din tot harnaşamentul din dotare, tema a rămas în suspensie. Nu ne agităm. Cel puţin nu dincolo de „anunţă-ne şi pe noi când trebuie să-ţi schimbi chiloţeii”.
(eu cred sincer că aia cu „vaaaai, dar tu erai curat(ă) de la 1 an” e o mare dovadă de memorie selectivă. „desigur, au mai fost câteva accidente” mai mult ca sigur se referă la cel puţin 30% din situaţiile care-ar fi necesitat toaletă / chiloţei absorbanţi. or fi, nu zic nu, copii care se educă mai repede. Muţunau nu e printre ei. dacă a existat f'odată vreun moment/interval în care puteam influenţa diferit lucrurile, vorba lui Austin Powers, trenu’ ăsta a ridicat ancora).
Mi-ar fi plăcut să-ncerc varianta cu scutece refolosibile, da’ n-am reuşit niciodată să-nţeleg ce anume să cumpăr şi de ce. Mai ales, de ce produsul X şi nu produsul Y. Opţiunea rămâne deschisă.


Mersul la culcare este (aşa cum a fost, de fapt, tot timpul) loterie.
Muţunau face parte din categoria copiilor care nu ştiu să se adoarmă. Cărora le e greu să facă tranziţia de la starea de trezie la somn. Dacă mai punem la socoteală şi monumentala dumisale sete de acţiune (moştenită de la cine? se întreabă ingenuu Mamiţuni, care în continuare pretinde perfecţionist că tre’ să facă totul într-o singură zi, care mereu e azi), începe să se contureze balamucul seral de-fiecare-zi.
Într-o vreme, mergea figura cu muzica. A ţinut nişte luni bune, aproape un an, timp în care am rulat la infinit nişte CD-uri. El ajunsese să-nchine steagu’ de la primele acorduri, eu, s-o rup de fugă.
Pe urmă, au avut succes poveştile. Mai lungi, mai scurte, mai multe, mai puţine, clasice sau inventate pe loc. Da’ combinaţia asta a avut viaţă şi mai scurtă.

Acum, adoarme colhoznic numa’ când îi e clar că doarme absolut toată lumea. Varianta în care fie şi numai un adult mai e treaz pe-acolo se lasă cu evadări din pat, alergături şi buşeli. În ordinea asta. Mai devreme de a treia sesiune de plânsori & vânătăi nu se culcă niciodată.

Desigur, copilul e energic.
Poate c-ar trebui obosit puţin. În mod creativ, captivant, eventual instructiv şi musai nepericulos, desigur.
Perfect de acord. Doar că pentru asta ar trebui să-mi iau ca bonă un decatlonist. Că poate ăla rezista ritmului impus de junele cel atomic.

Sau poate c-ar trebui să-mi bag minţile-n cap şi să mă culc mai devreme. (Că va rămâne casa vraişte, e altă discuţie.)

Sau să-mi montez în casă:
- un trapez
- o trambulină
- un perete de escaladă
- un tobogan gigantic
- o serie de spaliere, tunele de căţărare, frânghii, inele şi cai cu mânere
etc.

Saaaau... aş putea să mai aştept ceva timp, până mai creşte.
Aud că pe la vreo 8-9 ani, acolo, îşi fac deja planurile proprii, le duc la îndeplinire singuri şi nu-şi doresc decât să nu le mai stai atât în cale.

Dacă-i duminică, avem di tăti

Ieri seară Muţunau a făcut prima lui baie în cadă. (iu-huuuu!!!)
Da, l-am mai spălat până acum. (e drept, cu precădere la marile sărbători...)
Instanţa maternelă l-ar fi pus direct în cadă din fragedă bebeluşie, dar instanţa bunicească, panicardă de meserie (cu centură neagră-ntr-ale văleu-ului) s-a opus (aiuristic) cu străşnicie. Acest rezbel a fost considerat inutil de adresat (erau deschise multe alte fronturi, la fel de aberante), aşa încât abia ieri s-a produs minunea.

Azi, pauză (am zis-o pe aia cu marile sărbători..). Pauză din motive de mega-uber-ultra-terra vânătaie pe şold, datorată contactului brutal dintre ’mnealui şi-o masă. Mică, joasă. De sufragerie. Aflată dintotdeauna acolo. Daaar... invizibilă când matale te fugăreşti de zor cu oarece urmăritori adolescenţi şi, ca de obicei, nu te uiţi pe unde calci.
Din pricina trosnetului apocaliptic (izbeala a antrenat blide şi bliduţe, tot tacâmul), am crezut că şi-a rupt piciorul. De unde. Hematom cât casa, ce e drept. Lung, colorat... ca la carte. Urlete câteva minute. Lacrimi de crocodil. Spectatori isterici. Comprese cu cartofi & verze zdrobite. O oră mai târziu, Dârzone insista că el nu se trage cu liftul, el urcă pe scări. L-am domolit după 3 etaje de escaladă.

Deci (uuuf!) nu şi-a rupt nimic!


Tot azi (post-răceala, ne-a pocnit vioiciunea şi s-a rupt conducta cu dume. Şi/sau are un puseu de dezvoltare, că prea le scoate, de-o vreme...):

Mamiţuni îşi pune o mască veneţiană. Masca, dotată veneţieneşte cu oarece sclipiciuri (ornamente aurite), flutură, de obicei, pe undeva prin bibliotecă (şade atârnată de panglici, undeva, la vedere, pe lângă lampioane. da, avem o bibliotecă... eclectică!)
- Ce am pe faţă?
- O lampă!

La geam, contemplând fromoseţea de vreme de-afară, Mamiţuni se găseşte să continue o discuţie didactică despre plin şi gol, folosindu-se de o sticlă de lapte aproape beută şi de una goală. Discuţia ajunge la conţinutu’ sticlei.
- Aşaa. Şi înăuntrul sticlei ăsteia este...
- ...
- Lap...
- Lapoviţă!


Mamiţuni se dezechipează de pijamale. Muţunau, în trecere, comentează:
- Mami, eşti în şosetele goale!

Mamiţuni se echipează cu hainele de zi. Muţunau, ca mielul după oaie. Urmează o lecţie despre haine. Muţunau identifică bluza, ciorapii, pantalonii. Ajungem la şosete.
- Astea ce sunt?
- Cu'cubeu!
(cam are dreptate)

Avem parte de nu-uri, din belşug, dar şi de da-uri. Care de care mai ... interesant inserate în discuţie!
(oare există, pe la 2 ani juma', şi o etapă / epo a da-urilor? dacă da, cât durează? să ştiu, să profităm! sau s-a şmecherit şi, de lene, mimeaza aprobul? Freud ce-ar zice despre asta?)

- Mă căsăto’esc!
- Serios? Cu cine?
- Cu maaaami!
- Auzi, suntem cumva în plin complex Oedipian?
- Da!


- Auzi, când ajungem la Ana-Maria, spui; „La mulţi ani, Ana-Maria! Mulţumesc pentru invitaţie!”. Înţeles, musiu?
- Da.
- Păi, spune, repetă, s-aud!
- Da!


E timpul să lăsăm muzica să intre-n viaţa noastră:
- Mami, du-te afa’ă să cumpe’i ’apă!
(harpă. asta de-aici, de la minutul 3:34, cu ducesa-cea-suspect-de-languroasă-pentru-un-desen-animat)


Cum Mamiţuni e obsedată, de ceva (cam multe) săptămâni, de concertul pentru vioară al lui Ceaikovsky (post-vizionare Le Concert, desigur), ajungem la HD-ul cu Joshua Bell (simpatic, cu tot aerul de divă-n spasme. interpretarea lui e una din cele care mi-au plăcut cel mai mult).





Cum conexiunea mobilă ne merge ca porcu’, avem timp să studiem o mulţiiime de detalii care altminteri ar trece, mai mult ca sigur, neobservate.
- Uite, vezi, foile acelea, de pe suporturile negre, sunt par-ti-turi!
- Da! Şi cineva t’ebuie să le dă’âme!


Bunica ne terorizează iar cu clasicii(-cei-uşor-siniştri).
Iată o mostră:
Coşbuc:

Ieri pe drum un om sărac

Întreba pe la vecini:

Poartă-se copiii bine?

Dacă nu, îi iau în sac!

A venit şi la noi, sus,

Mama însă blând i-a spus

Puiul meu e bun şi tace

Nu ţi-l dau, şi du-te-n pace!

Du-te, du-te!

Şi s-a dus.

Muţunau:
- Nu ţi-l dau, puiul meu e invizibil! Şi tace! Nu ţi-l dau! Şi-atunci, s-a dus...
(de unde a auzit de noţiunea de invizibil... mister!)

Tocmai aveam o discuţie metempsihotică (sau doar psihotică) cu privire la adevărata naţionalitate a lui Muţunau...
O fi grec? (ţeainic..!!)
Ungur? (sunt foaaa’te înaltă! uite doi steagu’i!)
... când omuleţul, vag preocupat de alte teme, declamă:
- Unele oameni fac caca în chiloooţi... Nu la toaletă.. da’ alţi oameni fac la toaletă!



Din beţe de frigărui, reciclate de pe la alţii (şi nu din mucegaiuri şi noroi, că pe-asta am stabilit c-o discutăm mai încolo!) şi din resturi de hârtie de cadouri & oarece benzi adezive interesant colorate, Mamiţuni face două steaguri.
Muţunau le ia în primire. După un timp...
- Steagul (da, articulează!) ăsta s-a-ndoit! T’ie' să faci altul, mai bun!

Cu ochii la computer:
- Ţeainicu’ alb! Pune ţeainicu’ alb! E încă’cat!
- Îmi pare rău, nu mai e încărcat, l-am închis, că l-am pus pe Joshua!
- Nuu! L-am pus pe iutub!


Muţunau, fiinţă onestă, profund anti-discriminare, nu se culcă dacă în casă mai e cineva treaz. Aşa încât serile ducem tratative exhilarant de elaborate, poate, poate...

Chiar acum (lungind postarea...), Muţunau sare în pat. Patul ma’ie, desigur.
- Du-te la culcare în patul tău!
- Nu, continuă să ţopăie Muţunau. Do’m în patul ma’ie!
(aiurea, mereu se duce în pătuţ, unde se poate foi în voie, fără riscuri - de unde şi continuarea)
- Păi, bine, culcă-te în patul mare. Te înveleşti?
- Da (continuând să sară). Cu pătu’ica de la Nana Manu!
- Păi, înveleşte-te!
- Mă înveleşte Bunica!
- Da’ tu ce [cusur] ai?
- Am ceva în buzuna’!

Şi gata! Destul pe ziua de azi!

Ce mai face Muţunau

... căci plănuiam de mult să mai recapitulez ce-a acumulat.

Într-o zi, zbiară la masă, după ce în ziua precedentă nu mâncase, de cald, mai nimic:
- Ma' pune mămă'igă!


În altă zi, se duce şi se aşează din proprie iniţiativă pe oliţă, cu un scop bine definit.
Pe urmă, mi se laudă la telefon:
- A' făcut pipi 'a o'iţă!
După care, mi se raportează ulterior, juma' de oră mai târziu, murează covorul. Şi toate hainele din dotare...


La bancă, unde o însoţeşte pe bunică-sa, şade inexplicabil de cuminte pe un scaun. După un timp, e auzit emiţând:
- Eeeee... icţţ... iiii... teeeee!!!
(tot personalul sucursalei, cu tot cu agentul de pază, leşină de admiraţie; când îşi revin, încep s-o boscorodească pe Bunică de ce chinuie copilul să înveţe chestii, când el e aşa de mic)

Explicaţia ştiinţifică este următoarea: unul din jocurile de nisip pe care le are este cel cu litere de la Imaginarium (Forma Alfabeto). Cum funcţia actuală a literelor e să fie azvârlite în toate direcţiile, Mamiţuni a instituit şi partea cu culesul şi pusul la loc. Chestie care e mai interesantă dacă literele au şi nume şi pe care Bunica a îmbrăţişat-o cu entuziasm, instantaneu.
Litera preferată a lui Muţunau (adică 'a mai mare) este duduve. Care 'eamănă cu mmmmm.
În rest, mai ştie vreo 6-7 - cele care au, după părerea lui, cele mai interesante/uşor de reţinut forme.
La bancă, inscripţia contemplată era cea de deasupra uşii - exit...


Zbiară cu tremolouri, la telefon:
- viiine mmmmaaaammmaaa!!!


Şi nu-i tace gura nicio secundă. De unde, nu mai departe de acu' 4 luni, era mut ca un peşte.

Noroc cu prezenţa lui.

Pipi, lapte şi lemn

Descrierea universului nostru olfactiv.

Perseverăm în operaţiunea de dezvăţare de pamperşi. Singurul rezultat de până acum este că junele pare să observe că se întâmplă ceva. Poate... şi că e el sursa...? Greu de zis.
Bălţi peste bălţi, în care tropăim cu nesaţ.
Oricât de repede s-ar şterge pe jos, un vag iz persistă - cel puţin pentru bârnăul mamiţunesc, de câine anti-drog. Producţia e mare.


Biberonul se aruncă sistematic pe jos, indiferent cât s-a beut din el.
Covorul cel frumos, de lână, cu flori portocalii, este murat de picături de lapte, subit transfigurate înmiresmat de căldură. Perdeaua nu e nici ea departe.


În rest, mami bubuina.
Adică bormaşina. Adică se compun rafturi de bibliotecă.
Ce e aşa de greu? a răspuns Mamiţuni unor perechi de ochi holbaţi pe tema feminin-dulgheristică - oarecum inedită.
Măsori, faci desfăşurata, te duci, comanzi pal, iei şuruburi şi adezivi, măsori iar, dai găuri, verifici, fixezi, lipeşti, înşurubezi. Uiţi de PFL, dar cine să le mai numere...
Lemnul miroase frumos.

Muţunaul cel compătimitor

După masă.
Muţunau dă buzna în baie, trântind uşa de perete.
Mamiţuni, într-o ţinută în care n-ai vrea să te prindă nicio calamitate naturală, sare-n sus. S-a zis cu pauza!
Muţunau se apropie şi bate autoritar, cu un deget, în colacul de WC, lângă piciorul mumă-sii.
- Gata pipi!
Ochişorii mamiţuneşti se telescopează niţel, numai bine cât să se asorteze cu gura-nu-se-ştie-când-căscată a mare uimire.


(pauză de o zi. antract)


Dimineaţă.
Pe păcălitelea, Muţunaul cel somnoros (şi, prin urmare, oarecum docil) este proptit (zadarnic) pe oliţă.
După un timp, bate, de data asta autoritaro-somnoros, în colacul de WC.
- Gata pipi!
Mamiţuni se conformează şi-l ridică. Micul posterior astfel devoalat poartă intensele urme roşii ale presiunii posesorului.

Ochii lui Mamiţuni se rotunjesc din nou, de data asta din motive de picat fisa.
Nebănuite sunt căile... şi motivele...

Ia să ne uităm noi, pe viitor, mai atent!

Anunţă?

Răcnete în miez de noapte:
- Iaaaaaaaaaaaa!!!
Ochi cârpiţi, replică somnoroasă.
- Ce ai?
- Caaa-caaa piiiipeee...
Răspuns la obiect. Avea.

Să fim noi oare-n stare s-ajungem la stăpânirea oliţei via limbaj?

Lamentabilul eşec al Operaţiunii Oliţa

Pe scurt, tu-l pui, el nu face.

Nu la oliţă. Ci în pampers, de cele mai multe ori în primele 5 minute de la reîmbrăcare. La oliţă e mult mai interesant să ne cocoţăm în ea (cu ambele picioare) imediat ce ne-am plictisit de trântit şi răs-trântit capacul.
(aş băga mâna-n foc că şi asta e, de fapt, o formă de continenţă)

Sigur nu e prea devreme. (Are bifate reperele esenţiale care-l atestă drept apt-combatant...)
Trebuie să regândim strategia.
Da’ oare cum?
Hm....

Notă ulterioară: cenzură!! nudismul online se va face la iniţiativa posesorului nudului :)

Lucrurile noastre favorite

În ordinea cronologică a utilizării (intense!):

1. Le coffret des puéricultrices
Este un set de 3 CD-uri audio + 1 DVD, realizat în Franţa, în colaborare cu Association Nationale de puéricultrices et des etudiantes.
Primul CD, galben, dă semnalul de culcare pentru Muţunau. Dintotdeauna!
Merçi bien, franţujilor!



2. The Ocean Wonders Soothe & Glow Seahorse (Fisher Price)
Căutat în mod eroic în circa 3 ţări. Găsit (într-un târziu! că-l delistase Fisher Price. mulţumim căutătorilor!). Îl iubim foarte mult. A fost dragoste la prima vedere. Cu toate că, nedistingând între apăsările tehnic-voite şi ghionturile accidentale, se apucă de cântat fix când ţi-e lumea mai dragă (şi mai voit-silenţioasă...).




3. Carusel cântăreţ cu animăluţe: Peek-a-boo musical mobile (Fisher Price, colecţia Rainforest)
Are telecomandă, cântă 3 piese de muzică clasică + una cu zgomote din natură şi luminează.
Mulţumirile fierbinţi pentru achiziţionatul, căratul & livratul tuturor Fisher Price-urilor merg la mama de prinţesă Muhi.


4. 3 in 1 bear playgym (K's Kids)
Nicio milisecundă folosit ca loc de joacă, a devenit de mult netransmisibil generaţiilor viitoare datorită uzurii intense înregistrate pe post de salteluţă/păturică.


5. Leagăn & nu numai: Smart Stages 3 in 1 rocker swing (Fisher Price)
Scump, maică, scump (şi dincolo chiar era mai ieftin! luat din D, mulţumiiim, Herr Moni, a fost cam la juma' din preţul de pe piaţa românească), da' a meritat fiecare bănuţ. Au fost momente când numai el, cu legănatul şi muzica lui (tembelizantă, zice Mamiţuni, după ore de ascultare...) oprea urletele. Transformabil fiind, îi prevedem o durată de viaţă de peste 3 ani. Uraaa!


6. Play Nest Peter Rabbit (Galt)
De milioane!!! Muţunau l-a inhabitat zilnic, de pe la 5 luni până când i-a rămas mic (n-a mai încăput în roată pe la vreo 10 luni). Cu precizarea preventivă că nu strică să-nveţi din timp copilul cum să evadeze din cuib, prin aşezare de-a latul pe animăluţe. Se evită astfel (o parte din) aterizările-n cap.


7. Playgro Backseat Organizer.
Ăstuia (deja sudat de scaunul de maşină) îi prezicem minim 5 ani de folosinţă (sperăm că va şi ţine atât!)



8. Dinozauru' cu bile - I am the Boss, K's Kids
Nu e clar cui îi place mai mult, lui Mamiţuni (care-a dosit cu grijă a doua pungă de bile venită cu animalu' şi-l mai foloseşte pe dino drept pungă de depozitare pentru alte chestii), sau lui Muţunau, care foşneste tot ce e de foşnit la jucărie (şi are ceva treabă!), se oglindeşte, roade "urechile" dihaniei, şi-i stâlceşte-n dinţi bilele?
Dino ar merge de pe la 4-6 luni până când utilizatorul s-o sătura de el. Judecând după reacţia Micului Urecheat (la 4 ani jumate), dino o să mai ţină muuult şi bine la public! Drept care plănuim să-l ocultăm periodic, prin trimitere în cutie, la băile dinozaurilor cu bile.
Mulţu', nănaşă hăi!



9. Scaun de masă: Rehausseur de chaise Babytop (Thermobaby)
Foarte uşor de transportat, de spălat, de montat & demontat (se pliază), multifuncţional, haios, stabil... de ce nu l-am găsit pe el primul??? (Bine că totuşi l-am găsit!)




10. Deuter Kid Comfort II
Dacă eşti outdooro-extremo-tembel, ca Mamiţuni, n-ai sling da' insişti să-ţi cari odorul pe toate coclaurile (în loc să-l laşi în casă, cu bunica...), e extrem de util. Atenţie, trebuie făcute pauze de dezmorţire, periodic. Copilul stă comod, (şi cuminte-vociferator, câtă vreme-i "fuge" peisajul) dar, de la nemişcare, tot va-nţepeni.
Merge până la 22 de kile.


11. Cort bebe (Travel cot - Deryan)
Muţunau e complet toropit după cort, indiferent unde e instalat. Problema-i că afară-n curte dăm veşnic peste o listă lungă de interesaţi - majoritatea, patrupezi blănoşi, teritoriali şi invadatori. Astfel, am putut constata (c-a trebuit!) cât de uşor se curăţă onor cortul!

Şi cele 2 de la Imaginarium, oliţa +jucăria de baie, postate, tot la final, şi aici.


Este c-avem o mulţime de minuni /trăsnăi / chestii? (da...? ia uitaţi-vă-n jur!)
Şi-ar mai fi. Dar, (şeherezadic), despre asta, în episodu' viitor!

Professor Muţunau: on potty training