Mesaj (inutil) către toţi proprietarii, directorii şi angajaţii de instituţii destinate părinţilor şi copiiilor

Toate paragrafele de mai jos încep cu NU (în loc de "dacă X, se întâmplă Y....") pentru că-s la nivel de urgenţă imediată, nu de exerciţiu de educare.

Inutil vine din ceea ce eu percep a fi autosuficienţa cetăţenilor din categoriile anterior menţionate.

Nu oferiţi copiiilor bomboane fără permisiunea anterioară a părintelui. De fapt, dacă stau şi mă gândesc mai bine, nu le oferiţi, în plus / diferit faţă de ceea ce aţi fost angajaţi să livraţi, decât, la nevoie, apă - şi/sau primul ajutor, dacă sunteţi calificaţi s-o faceţi.
Separat de posibilitatea de a lăsa o impresie nepieritoare de neam prost, riscul e să oferiţi un aliment interzis unui copil alergic. Consecinţa cea mai dramatică e decesul, care poate surveni îngrozitor de rapid.
Da, e de datoria părintelui să precizeze alergiile. E datoria faţă de copil, nu faţă de afacerea sau libertatea voastră.
Întrebaţi, tăntălăilor. Mai puneţi o rubrică pe formularu' de înscriere.
Sau descleştaţi-vă dinţoii şi cereţi părerea / permisiunea.


Nu emiteţi păreri cu privire la legătura dintre copil şi părinte, adresându-i-le copilului, în stil "nu e deloc frumos să nu vrei să stai fără mami/tati”.
Nu e nici treaba, nici căderea voastră să comentaţi către copil cât chef are sau n-are să stea fără părinte. Niciodată.
Scuzele de tipul "vai, dar n-am ştiut că azi a fost obosit / vaccinat / rănit” nu fac decât să scrie cu litere de foc "ce idiot sunt, nu vreţi să investiţi ceva în plus în recuperarea mea?"
Mucles. Ori schimbaţi subiectu', dacă-i musai să tot binecuvântaţi universul cu alesele voastre triluri.


Nu uitaţi să anunţati schimbările de program / conţinut / personal, chiar când sunt în bine. (anul trecut am aflat cu totul întâmplător că Muţunau participa, la grădi, la nişte ore de germană; to'a'rşa hăbăucă-directoare n-a binevoit să anunţe...)
Impresia despre voi e tot proastă, că un mail nu ia chiar aşa mult timp. \
Scrieţi-l. De preferinţă inteligibil.
Pe urmă, expediaţi-l.
Sau sunaţi, dacă scrisul e prea epuizant.


Nu mă întrebaţi pe mine, clientu' vostru, persoana care-a comandat online şi care se oboseşte să vină să-şi şi ridice marfa, şi s-o mai şi platească, dar ce-aţi comandat?, cu aerul că-ţi provoc cel mai mare deranj - pentru că, pe de o parte, m-ai pierdut de muşteriu pentru totdeauna, pe de alta, ţi-ai câştigat o sursă perseverentă şi vocală de anti-reclamă. Ca să nu mai zic că rişti puternic o poşetă-n cap.
Mă-ntrebi cum mă cheamă şi pe urmă meri şi scurmi în calculator, nu te uiţi la mine aşteptând dictare, şi dacă tot mergi după şef, asigură-te că măcar ăla ştie să se poarte.


A, şi, doamnă/domnule patronel, când îţi dau mesaje detaliate cu privire la ce nu mi-a convenit la tine-n prăvălie, spune măcar mulţumesc, chiar dacă nu te-oi pricepe să şi repari relaţia.
Nu de alta, te-aş fi putut lăsa să mori pro(a)st(ă) - pardon, neinformat(ă) cu privire la felul şi măsura în care îţi distrug angajaţii afacerea.