Decoraţiuni, cidru, întrebări, tunsoare şi definiţia pasiunii copileşti

(mobilă şi durere, cum ar veni)

Cu ocazia lu’ faptu’ c-am (re)devenit oficial (re)obsedată de amenajări interioare (normal ar fi să ne mutăm, că nu prea mai încăpem, numai că pentru asta tre’ să mai ai şi bani), iaca, pentru posteritate şi nu numai, nişte referinţe utile la casa omului:

- Ikea Hackers - înţeleg că oamenii fie se inspiră din cataloagele Ikea, fie cumpără chestii ikea-eşti şi le modifică după gust/plac/nevoi. Unele rezultate sunt absolut admirabile. Altele... na...

- Terapia dă prin apartament, unde se pot găsi alte varii idei de reamenajat bârlogu’.

- Rolodex, blogul decoraţionist al californiencei Anna

- Blogul lui Emery Jo

(constat că, mai nou, blogspot e idiot şi trânteşte extensia .ro oricărui blog pe care-l deschid. asta, sau, brusc, toată lumea şi-a dat seama că e din România, etern suprinzăreaţă şi profund atotcuprinzătoare)


Cidru (de mere) - de ce nu?
De la poza asta mi s-a tras.




Sau varianta al-co-ho-ho-lică:



Sau cea cu caramele. Nu-s prea sigură că vreau să pun chiar toate ingredientele menţionate acolo, că iese o chestie de şapte mii de calorii.

Dar pe cele care promit a fi precum cidrul de la Starbucks (asta & asta) chiar le-aş încerca.


Listă de întrebări încuietoare, aici.
Nu mai ţin minte dacă Muţunau chiar a atacat vreuna. Ale lui, de dată mai recentă, sunt mai degrabă din categoria „ghici ce vreau să te întreb de fapt, indiferent că te prinzi sau nu că mie nu-mi ajunge timpul petrecut cu tine şi-s extrem de nervos pe subiect”.

Da’ m-am trezit eu întrebându-mă zilele trecute „bre, da’ delfinii cum dorm?”.
Că, nu de alta, la ei respiratu’ se petrece puţin diferit faţă de cel uman - de vreme ce noi nu tre’ să ieşim la suprafaţa apei pentru asta.
Dorm cam stresant (după criteriile mele...), dacă e să mă iau după răspunsurile astea. (cu video cu tot, aici; să ştiţi să nu mai treziţi delfinu’ din somn data viitoare, da?)
Sau bine-miersî, dacă mă uit aici. Cu această ocazie am aflat (de la tante Wikipedia) că delfinii se şi mănâncă... sub formă de sashimi... ceea ce mi-a trezit oarece sentimente profund neplăcute la adresa întregului lanţ uman implicat în subiect.

Că tot vorbim de somn, aici se găseşte şi poza unui cangur în-plin-proces-de.
(ca o maximă ironie, postarea asta e scrisă într-un puseu insomniac. nu de cangur)


Faza cu tunsoarea se împarte în două - una, mă tot gândesc & răzgândesc periodic să mă tund scurt. Foarte scurt. Mai-scurt-decât-Muţunau scurt.
Acu’ pleata-mi prezintă avantajul de a putea fi rapid colectată-ntr-o coadă fără prea mari pretenţii, dar m-am cam săturat de lungimi (şi, între noi fie vorba, şi de fire căzute).
Problemu’ este că, odată scurtat, periu-mi va sta fix model claie. Mini-claie, eventual mini-claie după tsunami, mă rog, dar tot aia e. (eu-s modelul de vis neîmplinit din fimu’ „ce bine i-ar sta cu păr lung”)

Estimp, pleata lui Muţunau a atins, cred, recordul anului (post-tunsoare maşinuţească) şi cre’ că are samsonica lungime de 4.5 cm. Doar că... numa’ ieri a venit întins, cerând ferm: „vreau să mă tunzi, mami!”

Încă n-am căzut de acord. Eu aş mai fi aşteptat.
Iar viteza răzgândirilor lui Muţun au este atât de mare, că mi-e să nu mă grăbesc a-ndeplini o cerere deja uitată...


Aşaaaa... şi definiţia pasiunii copileşti.

Copileşti versus părinteşti, desigur.

Copilească e, spre deosebire de piticii proprii spre care trebuie să-l (s-o) tot împingi sistematic, pasiunea aia răbufnitoare şi (eventual) eternel prezantă, pisălog-intruziv expusă, pe care n-o pricepi mai deloc, pentru care-ţi iei, dupe caz şi imaginaţie, notiţe, din timp, ori ca să dai informaţii, ori ca să nu fii complet pe dinafară când mai debutează, fulgurant-buimăcitor, vreo discuţie.

Şi, da, poate să-nceapă şi de la patru ani. Şi e irelevant cât de verbalizat e copchilul în chestiune. (dacă stăpâneşte bine limbajul, va fi cu atât mai terorist).