Secvenţe

De acum cam un an şi jumătate:

- Te rog să încerci să stai liniştit două minute. Nu durează mai mult, îi zice o Mamiţuni zob de oboseală unui Muţunau la fel sau mai mult turtit de aceeaşi stare, cu ocazia mergerii nu-ştiu-unde pentru un nu-ştiu-ce aparent-extrem-de-important-la-vremea-aia. (da’ nu şi suficient de important pentru a rămâne-n memorie...)

Evident, Muţunaul nu reuşeşte.

Oare cine, mai târziu, în aceeaşi seară, pe la aproape 10 noaptea, la finalul unui atelier de 3 sau 4 ore, îşi înfigea, de plictiseală obosită, capătul unei barete de rucsac între elemenţii unui calorifer?

Bareta, din aia cu capăt întors, fix ca să n-o poţi scoate din nişte treburi.
Caloriferul, de aluminiu, cu elemenţi subţiri şi extrem de apropiaţi.
Atelierul era de meditaţie. Budistă. Îhî.

(bareta s-a scos discret, după nişte minute de scurmat intens cu pila de unghii. spiritul de calfă eternă se descurcă mai mereu. meditaţia... oh... s-a... transformat un pic... cât să scot bareta şi să mă-ntorc apoi, ipocrit-zen, la postura cu ochii închişi)




De cu mult mai mulţi ani în urmă:

Trecută binişor de copilărie (cel puţin după buletin) eram căzută-n cap după ceva dintr-un desen animat, pe care nu apucam niciodată să-l văd cât să pricep cine face ce şi de ce. Era clar cine e personajul negativ şi cine nu, da’ cam atât.

Îmi suna ademenitor în cap melodia de generic, ca şi când ar fi fost capodopera tututor timpurilor nostalgice. Nu ţineam minte nimic altceva decât better than a dream şi nu’ş ce cu nu’ş ce piatră a viselor.

Şi l-am găsit pe youtube.



Mă uitam la desenele astea fix cu mutrele de la minutele 1:23 & 1:37 din filmul de mai jos:


... şi pe vremuri, şi cu ocazia revederii.

Doar că din motive extrem de diferite.

Al doilea set de priviri uimite îi era, de fapt, adresat primului. Ce m-o fi fascinat atâta? Desenul e drăguţ (mă rog, gusturile...) dar de aici şi pân’ la delirul nostalgic de care-mi amintesc... e cale foarte lungă. Oi fi fost într-o perioadă intens onirică.
(ironic e, desigur, că povestea mi-e cumva în ton cu scenariul celui de-al doilea filmuleţ...)

Mda. Asta ca să-mi amintesc, la fiecare ocazie când nu mi-or plăcea gusturile Muţunaului şi n-oi fi de acord cu alegerile lui, că nici mie nu mi-au mai plăcut, retrospectiv, ale mele. De care însă nu m-aş fi dezis atunci cu niciun chip.



De azi:

La grădi, Muţunau îi explică profesoarei de franceză:
- Mama mea nu ştie franceză. Mama mea nu ştie prea multe...