Calul, vaca şi interpretările

Posibile abordări (din complet alte perspective) ale fierbintelui subiect de presă:


- În Anglia consumul cărnii de cal e complet de neconceput. Mi-e greu să spun dacă e perceput ca fiind apropiat de canibalism (ca şi cum ţi-ai mânca partenerul de golf / cricket / polo) sau nu (ca şi cum ai mânca doar crosa....), dar e de neconceput.

Şi, iaca, avem, uitându-ne la fiinţe volumetric comparabile, pe de o parte, animalul-prieten, şi, pe de alta, animalul-delicatesă.

Respectiv perspectiva atribuirii de valori / roluri / simboluri / interpretări. Imaginea ştampilei cognitive.

Importanţa etichetelor sociale şi-a stereotipiilor. Radiografia unui mecanism.




- Ştii ce mănânci? Dincolo de verificările (presupuse) şi garanţiile sanitar veterinare (tot presupuse, după cum bine s-a putut vedea...), ştii ce mănânci?

În sensul degustării experte de vinuri - unde afli, eventual, şi spre ce punct cardinal era îndreptată panta pe care au crescut strugurii din care-i vinul ăla...

În sensul prospeţimii. Când a fost congelat peştele ăla şi cam la cât timp după pescuire?

În sensul procesării. Ce altceva mai conţine? (Eu sunt un cititor avid. Inclusiv de etichete. A fost o mare supriză pentru proprietara unei anumite pungi de turtă-dulce să afle că produsul (considerat de post) conţinea... gelatină... de porc!!! Porc, nu post. Post zicea ea că ţine. )

În sensul autenticităţii. Ce dr Doamne iartă-mă ai făcut în spatele aducerii produsului la vânzare? Înaintea expunerii lui? Câte modificări genetice / accelerări de creştere / coaceri grăbite / refrigerări / modificări de etichete?

(în acest moment mă încearcă un chef nebun să plantez în balcon, ca Pinocchio, un copac care dea direct compot de ananas)



Deci, ce mănânci?

Mă tem că, de prea multe ori, răspunsul e „lăcomia altora”.