Cinefil(i)

Pe ultima sută de (mili)metri de vacanţă (aceste cuvinte ne doare), intensitatea holbărilor în ecran a crescut exponenţial.
(nu şi discernământul aferent, dar ce atâta pretenţii...).


Aşadar, văzut-am:

Evadare de pe Pământ


Primele 20 de minute conţin, după mine, toate clişeele posibile la care te-ai putea aştepta din partea unui film american - şi încă vreo câteva în plus.

Muiţunau s-a declarat mulţumit de proiecţie, chiar şi in absenţa traducerii (nu era o versiune dublată şi eu n-am dovedit chiar tot deloc simultaneriatul...)



The Lego movie:



O, daaa, a zis Muţunau.

E chiar reuşit, merită văzut.



Maleficient


\
Bine-bine, Angelina, coarne, aripi, chestii. Da' filmul unde e?
(Mamiţuni, post-vizionare)



Pompeii (nic' nu ştii, Jon Snow, da' la ce pătrăţele prezinţi, ce mai contează)



Aici, interesul muţunautic a fost mare.
Faţă de vulcan, desigur.
(gladiatori? antichitate? Roma? imperiu?  neah...)

Motiv pentru care am scos de la naftalină (youtube-ască şi nu numai) documentarele BBC şi NG (şi nu numai...)
De la un moment dat încolo m-am pierdut în explicaţii care de care mai piroclastice şi, când nu m-au mai ţinut cunoştinţele şi memoria, am dat-o-n Wikipedia.



The fault in our stars - visul amatorilor (cinefili) de bocit intens.



Văzut, desigur, fără Muţunau. Am vaga senzaţie că oricum n-ar fi stat să-l urmărească...




Din categoria "sifoane vag simpatice", avem Winter's tale (pe care cineva a insistat intens să-l facă. şi l-a făcut. beleaua e că fără să se hotărască dinainte  (şi să şi comunice asta, prin intermediul filmului!) dacă-l vrea fantasy, realist, spiritualo-aspiraţional, sau altcumva. nu, titlul nu e destul pentru asta)



Russell Crowe merită însă toţi banii.
A, şi calul.



Love punch este al doilea sifon, oarecum mai palatabil.


Am văzut în el o doză semnificativă de auto-ironie, ceea ce-l mai scoate din belea...


Am încercat şi Ted, dar am cedat nervos în mai puţin de 20 de minute.




Aşa c-am trecut la artileria grea - Philomena



În timpul căruia m-am gândit la lista luuuuungă de abuzuri instituţional(izat)e comise, de-a lungul timpului, pe tot mapamondu'. (m-am oprit relativ repede, că mi s-a făcut rău) 

Cele de genul ăstora descrise-n film par şi mai intense cu cât e clar că erau şi perpetuate, peste zeci de ani, pur crud & perfect inutil.
Dar, cum e greu să retractezi, să-ţi ceri scuze şi să repari (pe scurt, să treci peste faptul că tre' să te faci bou, singur), s-o ţinem langa, că principii, că valori, că stai să vezi.


Evident, filmul a stârnit controverse, căci nu puţine glasuri & tastaturi s-au ridicat în contra Philomenei (nesimţita! doar a semnat contractul) şi-n apărarea ilustrei instituţii cu ifose supreme. Bleah.

În concluzie, film bun. Foarte bun.



... şi August:  Osage county.



Făcut (gurile rele zic că prost) după o piesă de teatru. Şi mai visceral decât primul.
Mie  (cu tot visceralul, sau poate tocmai de-aia) mi-a plăcut.

Şi, da, Meryl Streep ar putea să-l joace, de Oscar, şi pe Scooby Doo.