Muţunau înjură, înmulţeşte şi se însoară

Nu neapărat în această ordine şi nu neapărat integral din proprie iniţiativă.
(aceasta este relatarea prezentă a unor evenimente ceva mai vechi... de vreo luna-două, aşa...
sau trei?
eh. detalii)


În vizită (de parc) la prietenul-siamez preferat (intitulat geamănul lui Muţunau de către ilustra sa mamă). Alergături, strigăte, căzături, cocoţări pe garduri (dintr-un variu motiv, anume antrenamentul de profil, Muţunau suferă mai puţine leziuni când se caţără versus când aleargă) şi şutări de mingi.

- Stop! solicit eu, în imediata apropiere a unei maşini & iminenta manifestare a unui şut.

Desigur, comanda trece neobservată. Mingea porneşte apoteotic spre roata maşinii. Muţunau se crispează catastrofic, semn că ţinta fusese cu totul alta.
- Căcat! Pizda mă-sii!
(cel puţin asta par să aud eu)

- Gata, acasă.

Bocete.

Scurtă conferinţă de presă, care aminteşte suduitorului înlăcrimat Magna Carta a mersului în vizite - fără vocabular de toaletă, fără scuipături - anterior anunţată, recapitulată, subliniată şi răs-subliniată. (numai nu l-am pus s-o scrie de 145 de ori)
La prima încălcare, plonjăm în maşină şi plecăm, că doar aşa am stabilit.

 - Daaaa’ nu maaaai faaaaac...
- Da’ ai făcut deja.

Evident, nazistu’ regulilor (adică eu) are câştig de cauză. După un sfert de oră de tranziţie şi tras sistematic de toate gardurile / mâinile / potenţialele obstacole-n calea nemiloasei întoarceri acasă.

Acu’, tehnic vorbind, înjurăturile nu fuseseră incluse-n lista de aşa nu - căci nu-mi trecuse prin cap că ar fi cazul.
Eroare remediată.
(A ţinut, oricum, să-mi explice ulterior că de fapt el spusese căcatu’ pizda mă-sii... Ah, mai mare flit pretins educativ decât corecturile din motive gramaticale nici că există.)



***

Întâlnire individuală de final de grădiniţă (să tot fi fost mijloc / final de iunie...)

- Păi, zice educatoarea, cu fişele frumos structurate-n faţă (pe capitole de observat pentru feedback, nu aşa....), Muţunau face x, y, z (chestii de vocabular, limbaj şi îndemânare) şi nu face a, b, c (chestii de politeţe şi relaţionare - pe care nu le face decât când şi dacă vrea ceva anume de la tine, altfel, n-avem).

Dezbatem punctual 1-2 situaţii concrete, pe urmă ne-ntoarcem la fişe.
- Aşaa... matematică...
- Da, zic eu, benoclându-mă intens peste foile ei.
- Muţunau plus matematică, zice, cât se poate de serioasă, educatoarea...
- Egal love! zicem amândouă într-un glas.

Eu, hlizindu-mă, ea, serioasă.

- Nu, pe bune, zice, în vreme ce-mi bagă sub nas oarece foi cu două rânduri de scris. Îi place, aşa că i-am dat să facă înmulţiri, şi face, aveţi aici exemple de înmulţiri de numere mari, fără trecere peste ordin.

Mă holbez, neîncrezătoare, la şirul de calcule de tipul

2341 x
MSZU
     2
4682

Primele 2 rânduri de cifre sunt scrise ferm, ultimul e clar pictat de Muţunau, de cele mai multe ori uşor ezitant, dar fără semne de corecturi.

- Da, şi copiii îl admiră, că ştie să facă înmulţiri!
- A, deci de aia mă teroriza pe mine în maşină pe teme de cât fac 5 x 40?
- Probabil.
- Credeam că doar extinde, de la 5x4 = 20 la 5 x 40 = 200.
- Nu.
- Păi el nu ştie să adune.
- Nu e nevoie.


***

Întâlnire de hol, la grădiniţă, cu mama unei colege a lui Muţunau.

Cum, necum, doamna mă pune la curent că fie-sa a prezentat acas' candidatura lui Muţunau la postul de ginere al lu' tac'su (tac'sul fetei) şi că a fost printre singurele (sau singura) acceptată, din motive pe care (dacă mi-or fi fost cumva spuse) nu mi le amintesc nicicum.

Regret că nu mai reţin exact replicile - era savuroasă relatarea - dar am prins esenţialul, şi anume că eram cuscre.

Epopeea, desigur, continuă - cu tot tacâmul, de la pupături pe obraz (tânăra în chestiune fiind pupăcioasă de felul ei, c-am tot văzut-o salutând aşa de nişte anişori încoace destul de mult popor grădiniţesc...) până la salturi de tip placat rubgyst la vederea Muţunaului. (în definitiv, şi el mă tratează la fel când mă duc să-l iau).

Evident, Muţunau nu reacţionează în primele 2-3 secunde - ceea ce poate fi înregistrat drept acceptare - apoi, ferm, o împinge pe "nevastă” cu ambele mâini. "Nevasta” perseverează în varii feliuri - de la cerut ajutor până la ghiontit cu indignare când Muţunau nu face ce vrea ea.
Înţeleg că se şi scuipă intens - ea cere ceva, el nu reacţionează, ea protestează sau îl împinge, el o scuipă, ea, după caz, fie plânge, fie îl scuipă şi ea.


Post-plecare de la grădi, în debutul vacanţei de o lună, într-o seară (a treia sau a patra...), din senin, Muţunau declamă:
- Ce bine că, acum că nu mai merg la grădi, nu mă mai freacă I. la cap că mă iubeşte!

Eu, fiară insensibilă, izbucnesc în râs.
Muţunau, post procesare proprie, reconsideră:
- Cel puţin o vreme...