Problemul şpinos: mâncărea

Acum 2 luni:

- Pasteeee! Uraaaaa! 

(orice fel de paste. de orez, de porumb, integrale, eventual din sârmă ghimpată, nu conta. mergeau cu sos, cu urdă, cu piure de roşii, cu peşte, cu orice. simplu, rapid, bun) 

Acum 2 săptămâni:

- Paste???? Bleahhhh. 

Mai ieri:
- Bine, fac o concesie şi mănânc tot.
(concesia, desigur, era făcută propriului stomac ghiorţăitor, rămas şomer după prea multe ore de nemâncare. neprezentată deloc, însă, ca atare.)

 

Susnumita soartă, care fuse crudă astă dată, este pe larg împărtăşită de mai toate favoritele anterioare (a se citi pariuri sigure, identificate după oarece bătăi de cap similare) - mozzarella (o, nu! nu mozzarella! ce de-a gustări rapide s-ar putea compune cu ea), supă de roşii, salate... chestii înalt aprobabile pentru înalta instanţă mamiţunească. 

Notă: principiile alimentaţiei copileşti, cel puţin conform reperelor actuale, sunt cele de mai sus: simplu (nu răs-gătit), rapid (de azi pe azi, dat fiind că, se ştie, orice mâncare expiră iremediabil in secunda-n care Muţunau s-a ridicat de la masă), bun (hrănitor, adică, nu bun la gust; asta fiind, de altfel, tema celor mai mari dispute pornite de Muţunau şi veşnic-schimbătoarele sale preferinţe)

Desigur, la grădi nu comentează decât 2 zile din 5. Dar se scoate acasă.

Pe scurt, cum găteşti, zi de zi, feluri ne-monotone, rapide, calculate exact pe dimensiunea apetitului muţunautic (deseori încurajat dictatorial, în ultima vreme... pe fondul vizibilităţii crescute a coastelor, care, în obosiţii ochi mamiţuneşti, mai au un pic şi devin vizibile şi de sub palton), din ingrediente ieftine şi uşor de găsit?

Nu ştiu.
(cam multe criterii imperative, oricum)

Am avut nişte tentative de a planifica mesele, uitându-mă frumos în frigider şi multele cămări, depozite şi debarale, sub detestabilul slogan „asta avem, asta mâncăm”. (susţinut, ce e drept, de faptul că, la cumpărături, selecţia e mai curând atent făcută).

Variantele de planificatoare găsite pe net ori nu s-au potrivit cu preferinţele, ori presupuneau ingrediente de negăsit, ori cumpărături zilnice, ori ore-n şir de gătit (n-am).
Mai caut.
(şi ore, şi planificatoare)

Nu mă încânta şi nu mă încântă nici acum (deşi ar fi comodă) varianta din copilăria-mi proprie, în care comiteai o oală de supă/ciorbă care se mânca... şi ea, când se mânca.. eventual după o răsfierbere preventivă. Oricum, cu Muţunau ar fi impracticabilă.

Venirea verii (a se citi a zmeurii, pepenilor, murelor, etc) a eclipsat însă povestea cu planificarea, pe care, cel devreme, o putem relua din toamnă.

Povestea decurge în felul următor:
- se înhaţă Muţunaul de o haripă şi se face inventarul ingredientelor
- în aceeaşi formulă, se aleg felurile de mâncare aprobate pentru fiecare zi din săptămâna următoare
(cam pe miercuri-joi, planificarea, invariabil, sucombă. dar perseverenţa, nu-i aşa, e cheia succesului)

Mai lipsesc panoul pe care să punem la vedere alegerile (sub formă de desene + text, desigur), şi, ultima etapă de măiestrie, ca Muţunau însuşi să se apuce de gătit conform planului.

Să zicem că panoul are oarece şanse de realizare...