Timp pentru copii. Anti campanie

Să calculăm. Calculim. Calculatăm. Căci n-am ieşit complet din vria anti.

Cazul 1
Copil care stă acasă cu bonă/bunic/etc, părinte chior de somn care se clatină de oboseală pe drumul spre servici.
În dreptul părintelui scriem:
- ore de muncă: 8, plus pauza de prânz, 9.
- ore de pedalat pe drum: să zicem numai 1 jumate. 45 minute la dus, 45 la întors.
- timp de „pregătit” pentru părinte (duş, echipat, scris pe faţă cu dermatograful / lama de ras) 30 min.
- timp de „dat ziua jos” - 15 min.
- poate mai şi doarme: 8 ore.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi ies, pân’ acum, ca rezultat al adunării, vreo 19 ore 15 min. Tocate exclusiv departe de copil - sau, cel puţin, nu dedicate lui.
Până la 24 mai sunt aproape 5, în care trebuie să mai bagi şi gătit, mâncat, făcut curat prin casă. Nu, nu te uiţi liniştit la televizor. Bagă-ţi minţile-n cap.
Aspiratorul este un aparat electrocasnic cel puţin la fel de interesant - chit că nu prinde Eurosport.
Nu, nu mergi la sală.

Acum, să privim mai atent la ceas(uri).
Dacă programul tău de lucru începe la 9 iar călătoria până la locul de muncă ia 45 min, reiese că ieşi din casă pe la 8 - 8.15. Echipat şi pomădat. În timp record, deghizarea în adult responsabil şi autonom îţi ia 15-30 min. (te invidiez. mie-mi trebe minim o oră, timp în care sunt extrem de ocupată să strâng tot ce demolez din greşeală.)
Să zicem că, nesănătos fiind, nu mănânci dimineaţa. Deci faci ochi pe la 7.30 -7.45.
Ghici ce face, între 7.30 - 8.15, copilul acasă şezător.
Doarme.
(asta-n cazul fericit în care nu desfăşoară manifestaţii de protest la adresa ta, fin’că pleci).

Zrrruum, trece ziua.
Cele 9 ore de muncă + deplasarea te aduc înapoi acasă la 18.45.
Ca să-ţi iasă şi orele (cele 8) de somn, va trebui să sforăi (instantaneu) de pe la 23.30 - 23.45.
Uau, ai timp de copil, ai aproape 5 ore!!! Mirobolant.

Până la ce oră ţii copilul treaz?
Mmm?
Îl culci la 22.00, şi cele multe ore se fac 3 şi-un sfert.
Îl culci la 21.00, că e mic, rămân 2. Şi un sfert. (ceea ce-ţi poate da timp de sport, acasă. poate fi disciplina olimpică a strânsului jucăriilor, alergarea pe aparatele din dotare sau pedalatul pe net)

Cazul 2:
Merge la grădi.
Mai adunăm timpul de trezit, urlat, echipat, transportat, preluat.
Hai că, pe drum, zicem că petrecem timp împreună. Se pune.
Îl dai la opţionale? Ups, ţi-a scăzut durata timpului stat cu copilul...

Cazul 3:
Când e copilul mai mare şi le are şi el pe ale lui - lecţii, prieteni, sport, chestii.
Alt timp „pierdut”.

Despre ce Doamne-iartă-mă vorbim când dăm ochii peste cap la citirea sondajului Gallup??? Despre pus ipocrit botul???
Că mie-mi scapă.
Oi fi greşit la calcule?

În plus:
Câţi putem pleca la 17.00 - 17.30 de la birou?
Câţi petrecem mai puţin de 1 oră pe zi în trafic?
Cât timp ne ia mersul la cumpărături? De câte ori pe săptămână?
Cât dormim / gătim / ...?
Unde mai încape „porţia” de inserţie socială a părintelui? Timpul pentru lucrurile pe care ar vrea să le facă şi pentru el?

De unde aş putea obţine un aparat de dilatat ziua?

(de ce oi fi tot urlând eu că părinţii de copii mici ar trebui să poată avea opţiunea adevărată de a lucra 6 ore sau 4 ore? protejată corespunzător prin lege)

Îhî.
Şi-acu’ vine grav, pompos şi fals responsabil, nimeni altcineva decât romtilifon, cu o campanie, cică socială, care, cu mari aere, dă în capul părinţilor care petrec (zice Gallup) prea puţin timp cu copiii lor. 1 oră pe zi.
Înainte să-i întreb dacă nu cumva recomandă să-mi sun copilul (evident, în reţeaua lor) ca să bifez c-am petrecut „timp calitativ” cu el, aş vrea să ştiu cine şi câte ore de muncă a prestat în spatele campaniei ăsteia. Câte chestii s-au cerut din scurt, cât timp personal al angajaţilor implicaţi s-a halit aiurea (că, nu-i aşa, ne grăbim) şi câţi copii au fost puşi să ierte încă o întârziere.
Aş vrea să mi se poată răspunde, cu mâna pe inimă, „nici una”. „nici o oră peste 17.00”. „nici un copil”.


Să ne-nţelegem.
Trebuie să fii lângă copilul tău.
Este motivul pentru care am ales, în final, un venit mai mic, în favoarea timpului în afara serviciului.
Dar eu nu am rate de plătit. Nici un leu. Sunt îngrozitor de zgârcioabă, aşa că nu mi-e greu să strâng, în ce mă priveşte, cureaua. Am noroc cu o bonă pe care nu o plătesc generos. (de fapt, o exploatez cu nesimţire).
Cât vor dura condiţiile astea?
Câţi sunt ca mine? (câţi îşi permit? câţi au de ales?)

Nu e relevant nici cine a compus campania, nici pentru cine.
Premiza & pretenţiile mi se par inadmisibile.
Cred că e complet greşit, ca să nu zic de-a dreptul sinistru, să baţi monedă pe sentimentul de culpabilitate al părinţilor care nu-şi permit să procedeze ca mine.
Care răspund sincer că alocă doar o oră pe zi - din moment ce tocmai am calculat că nu văd de unde ai putea scoate, în cele mai bune condiţii, mai mult de 2. Hai, maxim 3.
Cel puţin în Bucureşti.

Da, un copil are doi părinţi. Dacă programele de lucru diferă şi lucrezi la sincronizare, să zicem că poţi număra mai multe ore alocate direct şi nemijlocit copilului.
Dar de-aici şi până la a te lovi intens cu cărămida-n piept că uite ce nedreptate socială repari tu, mare companie sensibiloasă... e cale lungă.

M-aş fi bucurat să văd banii ăia (tocaţi cu campania) valorificaţi în alt fel.
Un centru de activităţi, o sală sportivă, un site constructiv de informare.
Modele sau consilere de proiecte de afaceri pentru părinţii care ar vrea să lucreze de acasă.
Un proiect de lege pentru programe de lucru flexibile - şi protecţie socială pentru părinţii care le solicită, şi facilităţi fiscale pentru companiile care le acordă. Că (angajând oameni în plus) mai şi taie din şomaj, nu de alta.
Nu o campanie esenţialmente corporatistă.

Noroc că nu sunt client al minunatei companii tilifonice.
Aş fi pierdut din timpul meu de stat cu copilul, în timp ce le reziliam contractul.