De ce ne-a devenit simpatică Poliţia Română

(ştiam eu că mai rămăsese ceva de povestit din weekend!)


În creierii nopţii, control de rutină. Un poliţai extrem de vioi (cu, aparent, baterii noi, sau ceva de genul...), se apropie de maşină şi zice tare şi clar:
- Bună seara, sunt agentul cutărică, efectuăm un control de rutină, actele, vă rog frumos!

Şofereasa Mamiţuni, cu un deget la buze, îl admonestează discret, prin geamul prompt deschis:
- Şşşttt! Imediat, un pic mai încet, vă rog!

Poliţaiul bâţâie adolescentino-energic câteva secunde (timp în care Mamiţuni cotrobăie furibund după acte), apoi îl zăreşte pe Muţunau dormind pe bancheta din spate.

Mamiţuni se întoarce cu plastifiatele acte personale-n dinţi, ca să se scuze că mai durează un pic până poate scoate talonul, fix la momentul în care poliţaiul, cuprins de regrete&spaime, ducea mâna la gură, speriat c-ar putea trezi copilul.

- Poftim, dă Mamiţuni să-şi scoată buletinul dintre incisivi.

- Nu, nu, zice omul legii şi ordinii. Vă rog frumos să circulaţi, circulaţi, nu e nevoie!