Despărţiri

Prima dată ne-am despărţit, desigur, medicalo-prostesc (inutil, pentru noi!) imediat după naştere (un start nu tocmai grozav, din punctul meu de vedere).

Pe urmă, când şi când, câteva ore, în perioada de şantier -de zugrăvit & rearanjat prin casă (care, la noi, din varii motive, printre care şi un număr semnificativ de nehotărâri şi întârzieri, s-a petrecut post-naştere).


Pe urmă... să fi avut el vreo 7-8 luni, când eu am plecat de-acasă pentru două zile, înarmată cu pompa manuală de muls. Am folosit-o seara şi dimineaţa, privind mai mult în gol. Deşi avea sens (menţinerea lactaţiei), manevra părea complet absurdă.
 La întoarcere, mi s-a părut schimbat, şi parcă şi lui i-a luat o vreme să mă recunoască (asta cât eram jos, în faţa blocului; sus, acasă, deja redeveniserăm cei mai apropiaţi!)


Pe urmă ne-am despărţit câte o săptămână-două când, din lipsă de bonă (prima o zbughise în Italia) a trebuit să-l las la bunici.
În unul din weekend-urile de separare am plecat la mare, la ziua unui prieten. Am petrecut toată noaptea, iar dimineaţa, la răsărit de soare, vag trezită din beri & tequile, făceam schimb de impresii puericulturnice c-un alt invitat, şi-ăla fugit de-acasă, tatăl unei fetiţe cu vreo lună-două mai mici decât Muţunau. Căci lumea e mică şi preocupările i-s înguste.

Au mai urmat, cred, vreo câteva ocazii de despărţiri când-şi-când-ice.
Pe urmă a venit grădiniţa. La care Muţunau a reacţionat cât se poate de normal şi de lin (n-a plâns niciodată. le-o mai fi făcut el mofturi şi mutre educatoarelor, dar nici vorbă de crize. mai degrabă s-a crizat, pasiv-agresivo-enervant, nenecesar şi stresant, onor Bunica, pe care mi-a fost imposibil s-o lămuresc că nu-i furase nimeni butelia şi că ea, singură, oricât de capabilă, nu putea oferi pluralitate de persoane).

Nu e mămos, după cum nici eu nu sunt fanul statului etern nas în nas. Cred că fiecare din noi are dreptul la propriile experienţe.


Acum suntem iar despărţiţi, pe motive de vacanţă grădiniţească, oboseli mamiţuneşti, dorinţe buniceşti, călduri bucureştene şi altele.
Muţunau e vag mucoso-tuşitor (de la o răceală care nu mai trece odată...), altfel, cu toate grijile mele de tip cele-patru-sute-de-mii-de-reclame-învăţate-pe-dinafară-din-cauza-televizorului-lăsat-aiurea-deschis (eu şi aparatu' ăla nu mai suntem de mult buni preteni), e pe mâini bune şi se simte cât se poate de bine la Bunica.

Dar mă simt ciudat fără el.
Şi stau pe gânduri cu privire la separările viitoare.