...căci
taman ce-am (aproape...) terminat de stivuit, măsurat, realocat, împărţit,
spălat, pus deoparte, pus în saci de vidat, spart un sac într-un cui
neaşteptat, blestemat intens (că sacul ăla nu mai poate fi remediat...), şamd,
cam doi metri cubi de bulendre muţunautice.
Sunt
în încurcătură.
Întâi,
Muţunau pare a fi crescut, între 3 şi 4 ani, mult mai puţin decât între 2 şi 3
ani.
Mamă
denaturată fiind, nu l-am mai măsurat / cântărit de mii de ani. cam de când a
fost evident că intră la locul de joacă de la Ikea! Deci n-am repere precise -
diferenţa e dată de numărul de bulendre cvasi-nepurtate în ultimul an pe motiv
de creştere subită - zero, versus juma’ de metru cub cu un an înainte.
Ceea
ce mă face să nu ştiu ce să cumpăr de-acu’nainte (cum cumpăr aproape numai la
reduceri... cam totul era luat în avans).
Pe
urmă, eu nu’ş pentru cine fac fabricile de confecţii hainele de copii - pentru
elefănţei? Sau folosesc modele pentru foci / morse / lei de mare? Sau populaţia
standard a devenit (fast-foodic...) mlădie ca un sac de grâu şi junele-mi e
brusc aruncat în extrema minoritară?
Hai,
cu Next mă obişnuisem, la ăia hainele sunt potrivite ca mărime cam un an după
ce indică eticheta (ceea ce se potrivea de minune cu profilu-mi harpagonic de
cumpărător la solduri) - dar măcar stau bine, proporţionate, pe posesor, nu ca
pătura pe gardu’ primăriei.
Faptul
că Muţunau e subţirel nu e de natură s-ajute subiectul - bietul copil, cu
profil de velier (din cauza bluzei...) navighează deseori cu pantalonii-n mână
- cu toate strâmtările-n talie posibile. Vom trece la curea, că altă şansă
n-avem.
Disproporţia
evidentă dintre nădragi şi bluze e alt şlagăr la ordinea zilei. Cu ăsta, măcar,
m-am obişnuit din bebeluşie, şi nu mai cumpăr piese-mperecheate (costumaşe) - dar la pijamale tot mă
izbesc de subiect. Bluză mică, pantaloni de-aici până-n sufragerie. Sau invers,
mâneci ca pentru urangutani. Mă rog.
Deşi
nemulţumitului i se ia darul cu totul (dacă nu cumva îl dă el, în
prealabil...), adaug la încurcături şi cele câteva geci de iarnă cu care m-am
trezit moştenire anul ăsta.
Unu’,
când doamne iartă-mă le poartă (că eu sper că de mai mult de trei să n-avem
nevoie (una la purtat, una la uscat şi una de rezervă, tip murdărit subit
alta), şi iarna să nu dureze un semestru...)?
Doi,
la ce ne mai trebe, în oraş, haine groase-groase, Polul-Nord groase, când
ţopăim, de fapt, din maşină-n maşină, iar în RATB are grijă
şoferimea-cea-friguroasă să fie oricum cinzeci de grade Celsius...? (n-o să
înţeleg niciodată cui foloseşte atâta risipă - frig de mori vara, cald de mori
iarna? vreunui plan „secret” de exterminare? unui ONG însărcinat iernatic cu
promovarea saunelor finlandeze? unei grupări oculte legate de mafia
farmaceutică mondială? asta ar fi, bu-hu-huuuuu, plauzibil, că doar de la
diferenţele de temperatură pavezi frumos calea răcelilor.... când ar fi
arhi-suficientă o variaţie de maxim 10 grade...)
Partea
bună e că încă suntem (măcar cu un picior...) în filmul nepretenţios intitulat
„mă îmbrac cu orice, că nu m-am prins că poa’ să-mi pese”.
Bine,
un tricou cu Spiderman (unde Spiderman ar fi fost purtătorul.... căci tricoul avea un desen cu torsoul eroului) tocmai n-a trecut testul, pentru că uăăă-hăă-hăă, nu-l vreau, nu-l port,
că ăsta n-are cap! Farmecul ideii de-a-l impersona personal pe
Spierman îl eludează, deocamdată, pe Muţunau, mai preocupat să observe aparenta
decapitare a eroului favorit, decât facila oportunitate a imposturii.
(nu,
nu am scăpat de gheara lungă a merchandising-ului;
dar am parat cu regula că
noi cumpărăm numai de la reduceri; ce, ne dau banii afară din casă?
- Muţunau a chibzuit un pic şi-apoi a zis că nu,
nu ne dă nimic afară din casă; şi-uite-aşa s-a făcut că n-are mască
de Spiderman. Aş putea să mă-ncord pentru una din carton, că eu în casă nu torn
plastic; sau, hm, poate pentru o mască textilă... )
Suntem
în filmul ăla, dar nu va mai dura mult.
Bulendrele
rămase mici au fost grupate-n două categorii - de păstrat, respectiv imediat
înstrăinabile.
De
păstrat sunt ori cele care mi-s prea dragi, ori cele care, hm, din anume motive
(mai ales de pete...) nu pot fi chiar aşa senin înstrăinate.
Acu’,
Dumnezeu să mă ierte, da’ la copchil
preşcoler n-am nici cea mai mică tresărire când îl văd defilând cu
haine pătate. (ceva-mi spune că nici la şcoler, c-acolo ai de luptat cu pixuri,
cerneluri, acuarele, cretă...)
Nu
de alta, dar asta face zilnic. Nu trece zi de la Dumnezeu în care Muţunau să
nu-şi înscrie meniul pe haine. Pentru că el nu stă la masă. El conferenţiază
(pe varii teme). Cred că mai ales în stil heavy-metal.
Deci
nu voi avea nicio custrare
de muget în a echipa un eventual alt copil din familie cu haine
împestriţate. Dar nici una. (chiar, de unde vine obsesia asta a impecabilului
non-stop, cu orice preţ?)
9 comentarii:
şi eu rămân interzisă in faţa "blubliţelor" (aka bluziţe) cu lungimea trunchiului de 1 an, lăţimea mea şi mâneci cam pt clasa aVa. Uneori încerc să-mi imaginez copilul intrabil in aşa ceva şi mă apucă râsul de spaimă.
Ai încercat să pui petec rece de cameră de bicicletă pe sacul spart?
ai incercat bretele pt pantalonasi? la noi functioneaza :)
apropos de ultima remarca: acu' vreo 2 luni, cand m-am dus la prietena mea, ne-am intalnit in parculetul de langa bloc, ea, bebelu' de 5 luni si fetita de vreo 4,5 ani. bietu' copil (fetita, ca bebelu se zambarea la mine) se plictisea in spume ca maica-sa vorbea cu mine (teoretic, ca practic vorbea cu maica-sa la telefon; chestie care oricum o face de 3 ori pe zi; cu mine odata pe luna; chiar m-am imbufnat nitel), parculetu' era chel de copii (si cand a aparut o fetita, cica "nu te joci cu x, e obraznica si nu mai stiu cum"), n-avea nicio minge sau altceva.
asa ca-si tarsaia picioare prin praf si flutura o crengura culeasa de pe jos. prietena a inceput s-o bodogane ca asa si pe dincolo, ca ajunge deja murdara la locul de joaca, sa ridica praf si etc pe aceeasi tema. am incercat sa-i amintesc sa exista masini de spalat si detine una si ca bietu' copil n-are cu ce sa se joace.
si era imbracata in alb. dupa mine, care nu detin copil in batatura, era imbracata ca de o vizita in interior. alb, vara pt un copil de 4 ani scos la joaca mi se pare masochism parintesc.
nus' ce-i in capul unora: "nu face aia, nu ailalta, nu atinge aia, nu atinge ailalta ca te murdaresti" si dupa-aia se vaieta ca nu face copilu' suficienta miscare si nu-si consuma energia.
ps. dati-mi doua peste ochi cand voi avea proprii copii si cine stie ce voi emite. :)
ady.
pps. acelasi copil mentionat mai sus: la 4,5 ani poarta rochite, bluzite, incaltari cu eticheta de 7-8-9 ani. asa ca ii duc cadou carticele. cu care am un succes maxim. :)
Monis,
nu's ce sa zic de blubliţele alea hibrid... o fi vreo specie noua de croitori pe lume!
Am incercat tot felul de petece & benzi scotch. Fara succes.
Anonim (10:34),
din pacate, nu se-mpaca prea bine cu bretelele...
Anonim - Ady,
eu nu port alb - dar junele, da. Adica mai are niste tricouri albe...
Pentru ele exista fie detergent (Sano, de pilda), fie markere textile - ca sa facem, nu de alta, operele si mai spectaculoase!
Pentru tricouri
un tricou alb nu-i o problema, dar o tinuta complet alba si sa ai pretentia sa ramana curata......
ady.
ps. eu port alb. e musai la serviciu. e atat de musai, ca daca m-as marita maine, mi-as dori ca rochia de mireasa sa fie rosie. :(
ady
Ady,
desigur ca (se) pot picta cu marker si pantalonii!
De ce rosu? Ia un verde praz ;D
stai linistita, toti au episoade d-astea in care se lungesc brusc, si altele in care pare ca n-au crescut prea mult.
cand era pumpkina mica-mica, mi se parea ca toate hainutele de bebelusi sunt facute pentru copii-macaroane :)) ea era foarte grasuna.
acum am impresia ca toate hainutele pentru copii de 7 ani sunt facute pe masurile puilor de elefanti :) pumpkina mea arata ca o macaroana si-i aluneca pantalonii in vine chiar daca-i strang din elastice.
Blo,
da, cu siguranta, ai parte si de stagnari, si de pusee de crestere.
Deci zici ca ne putem inscrie in clubul mamelor de macaroane?
Ca junelui tre' sa-i pun in buzunar niste pietre in zilele cand bate vantul...
Trimiteți un comentariu