Recapitulare, cu mofturi şi cărţi

Am trecut de la perioada de somn-puţin-dar-bine-dozat la cea de somn-mai-mult-dar, ohohooooo...-încă-nu-destul, ceea ce mă lasă cu oarece ochişori matinali de tip mi-am-uitat-acasă-masca-de-sudură. Iar.

Muţunau pare să binevoiască a închina un pic mai devreme steagul, serile, după ce se crizase intens vreo lună că el nu mai vrea să doarmă; că el nu mai vrea să doarmă la grădi. cel puţin nu în dormitorul ăla, pentru că vrea în cel vechi. că lui nu-i place să doarmă. cum adică mie îmi place? şamd ad nauseam.

Adică nu mai stă zombiloi (că treaz nu se putea numi....) până la ore aberante, dar e cu cel puţin 2 ceasuri sub cât cred eu c-ar trebui să doarmă, în total, pe zi.

Sau poate că e cu două ore sub cât cred c-ar trebui să dorm eu în total pe zi.


Tot susnumitul Muţunau a trecut într-o nouă etapă de sofisticare verbală. Şi nu numai.

Înainte de masă:
- Hai să te speli pe mâini!
- Nu, că mie îmi place să mănânc microbi.


Pe stradă, mai pe seară, cu soarele în spate:
- Uite, acum umbra mea e relativ lungă!


La cumpărături:
- Mami, hai să luăm X. (nu mai ştiu ce era...)
- Nu, că nu-mi place. Nu cumpăr ce ştiu că nu e bun.
- Da’ nu e nevoie să-ţi placă ţie. Mănânc numai eu!



În maşină, după o oarece trecere în revistă a tuturor membrilor ştiuţi ai familiei, vii au ba:
- Mami, oamenilor le place să moară?
- Ha?
- Ţie îţi place să mori?

Da, cum să nu, zilnic. Să nu uit să trec în buletin, cu pixu’, încă un prenume. Phoenix.

Cujet cu privire la o altă alternativă de răspuns, de preferinţă mai puţin tembel.
- Ăăă... nu ştiu. Nu-mi amintesc să fi murit recent. Deci n-am idee.
- Deci nu-ţi place?
- Nu cred că pot aprecia. Nu-mi pot da seama.

Atâta-mi mai lipsea, să port thanato-conversaţii la micul dejun.
Nu că n-ar fi vârsta.

Că tot veni vorba de vârstă, declar oficial că-s hoaşcă: aştept intens sfârşiturile de săptămână pentru cele câteva ore de somn în plus şi mă mir de câtă energie păream a avea acum câţiva ani. Uf, maică, 'poi pe vremea mea... oare unde-or fi ciorapii de-i cârpii deunăzi... da' ochelarii... da'... oare ce mai căutam...?



Asta nu înseamnă chiar că-s complet lată; iaca, am găsit destulă energie cât să citesc - şi să citez spre recomandare - titlurile a două cărticele:

Creionul tâmplarului, de Manuel Rivas

Însemnări dintr-un bordel turcesc, de Philip Ó Ceallaigh.

Deşi cartea nu e exact de pus pe lista de lecturi pentru şcoala de maici, titlul e înşelător. Nuvelele irlandezului bucureştean sunt despre altceva.

Ambele merită lectura.