Meditaţiuni pe teme vestimentare (I)

...căci taman ce-am (aproape...) terminat de stivuit, măsurat, realocat, împărţit, spălat, pus deoparte, pus în saci de vidat, spart un sac într-un cui neaşteptat, blestemat intens (că sacul ăla nu mai poate fi remediat...), şamd, cam doi metri cubi de bulendre muţunautice.

Sunt în încurcătură.

Întâi, Muţunau pare a fi crescut, între 3 şi 4 ani, mult mai puţin decât între 2 şi 3 ani.

Mamă denaturată fiind, nu l-am mai măsurat / cântărit de mii de ani. cam de când a fost evident că intră la locul de joacă de la Ikea! Deci n-am repere precise - diferenţa e dată de numărul de bulendre cvasi-nepurtate în ultimul an pe motiv de creştere subită - zero, versus juma’ de metru cub cu un an înainte.

Ceea ce mă face să nu ştiu ce să cumpăr de-acu’nainte (cum cumpăr aproape numai la reduceri... cam totul era luat în avans).
 

Pe urmă, eu nu’ş pentru cine fac fabricile de confecţii hainele de copii - pentru elefănţei? Sau folosesc modele pentru foci / morse / lei de mare? Sau populaţia standard a devenit (fast-foodic...) mlădie ca un sac de grâu şi junele-mi e brusc aruncat în extrema minoritară?

Hai, cu Next mă obişnuisem, la ăia hainele sunt potrivite ca mărime cam un an după ce indică eticheta (ceea ce se potrivea de minune cu profilu-mi harpagonic de cumpărător la solduri) - dar măcar stau bine, proporţionate, pe posesor, nu ca pătura pe gardu’ primăriei.

Faptul că Muţunau e subţirel nu e de natură s-ajute subiectul - bietul copil, cu profil de velier (din cauza bluzei...) navighează deseori cu pantalonii-n mână - cu toate strâmtările-n talie posibile. Vom trece la curea, că altă şansă n-avem.

Disproporţia evidentă dintre nădragi şi bluze e alt şlagăr la ordinea zilei. Cu ăsta, măcar, m-am obişnuit din bebeluşie, şi nu mai cumpăr piese-mperecheate (costumaşe) - dar la pijamale tot mă izbesc de subiect. Bluză mică, pantaloni de-aici până-n sufragerie. Sau invers, mâneci ca pentru urangutani. Mă rog.

Deşi nemulţumitului i se ia darul cu totul (dacă nu cumva îl dă el, în prealabil...), adaug la încurcături şi cele câteva geci de iarnă cu care m-am trezit moştenire anul ăsta.

Unu’, când doamne iartă-mă le poartă (că eu sper că de mai mult de trei să n-avem nevoie (una la purtat, una la uscat şi una de rezervă, tip murdărit subit alta), şi iarna să nu dureze un semestru...)?

Doi, la ce ne mai trebe, în oraş, haine groase-groase, Polul-Nord groase, când ţopăim, de fapt, din maşină-n maşină, iar în RATB are grijă şoferimea-cea-friguroasă să fie oricum cinzeci de grade Celsius...? (n-o să înţeleg niciodată cui foloseşte atâta risipă - frig de mori vara, cald de mori iarna? vreunui plan „secret” de exterminare? unui ONG însărcinat iernatic cu promovarea saunelor finlandeze? unei grupări oculte legate de mafia farmaceutică mondială? asta ar fi, bu-hu-huuuuu, plauzibil, că doar de la diferenţele de temperatură pavezi frumos calea răcelilor.... când ar fi arhi-suficientă o variaţie de maxim 10 grade...)

Partea bună e că încă suntem (măcar cu un picior...) în filmul nepretenţios intitulat „mă îmbrac cu orice, că nu m-am prins că poa’ să-mi pese”.

Bine, un tricou cu Spiderman (unde Spiderman ar fi fost purtătorul.... căci tricoul avea un desen cu torsoul eroului) tocmai n-a trecut testul, pentru că uăăă-hăă-hăă, nu-l vreau, nu-l port, că ăsta n-are cap! Farmecul ideii de-a-l impersona personal pe Spierman îl eludează, deocamdată, pe Muţunau, mai preocupat să observe aparenta decapitare a eroului favorit, decât facila oportunitate a imposturii.

(nu, nu am scăpat de gheara lungă a merchandising-ului; dar am parat cu regula că noi cumpărăm numai de la reduceri; ce, ne dau banii afară din casă? - Muţunau a chibzuit un pic şi-apoi a zis că nu, nu ne dă nimic afară din casă; şi-uite-aşa s-a făcut că n-are mască de Spiderman. Aş putea să mă-ncord pentru una din carton, că eu în casă nu torn plastic; sau, hm, poate pentru o mască textilă... )

Suntem în filmul ăla, dar nu va mai dura mult.

Bulendrele rămase mici au fost grupate-n două categorii - de păstrat, respectiv imediat înstrăinabile.

De păstrat sunt ori cele care mi-s prea dragi, ori cele care, hm, din anume motive (mai ales de pete...) nu pot fi chiar aşa senin înstrăinate.

Acu’, Dumnezeu să mă ierte, da’ la copchil preşcoler n-am nici cea mai mică tresărire când îl văd defilând cu haine pătate. (ceva-mi spune că nici la şcoler, c-acolo ai de luptat cu pixuri, cerneluri, acuarele, cretă...)

Nu de alta, dar asta face zilnic. Nu trece zi de la Dumnezeu în care Muţunau să nu-şi înscrie meniul pe haine. Pentru că el nu stă la masă. El conferenţiază (pe varii teme). Cred că mai ales în stil heavy-metal.

Deci nu voi avea nicio custrare de muget în a echipa un eventual alt copil din familie cu haine împestriţate. Dar nici una. (chiar, de unde vine obsesia asta a impecabilului non-stop, cu orice preţ?)