Trecând planat peste faptul că nu m-am prins la timp că şcoala n-a-nceput pe 10,
când m-am trezit eu prima dată şi mai cu noaptea-n cap, ca să evităm
aglomeraţia, ci pe 17, avem (deşi e profund prematur) frisoane şcolăreşti.
În avanpremieră.
- Mami, eu când merg la şcoală?
Nu ştiu de unde-a prins preocuparea şi nici de ce îşi bate capul.
- Peste doi ani.
- Adică mai merg doi ani la grădi şi apoi la şcoală?
- Da.
- Nu. Mai merg un an la grădi şi apoi la şcoală!
Nu uita să-ţi conservi entuziasmul. Poate-mi revine şi mie o porţie, la un
moment dat.
La un alt moment dat, Muţunaul prinde din zbor faptul că la şcoală nu se
doarme. De prânz, adică. Clipă din care-l pocnesc, nu tocmai corect formulate, presupunerile cu privire la
imperativul scurtării zilei mele de muncă:
- ... pentru că eu am nevoie de tine ca să ajung la şcoală,
mami!
... şi stau şi mă-ntreb: numa’ mie mi se pare abrutizanto-aberant sistemul şcolar
actual?
Cu stat ţeapăn şi incomod în bancă.
Fără masă de prânz (cornul şi laptele ăla UHT care numai lapte nu mai e, ci eventual aracet mai puţin vâscos, sunt
nişte trompete sinistre, stil coji-de-cartofi-la-purcel), fără loc de masă de
prânz - că doar e tare greu să faci rost de-o sală pe post de cantină.
Cu reguli neexplicate şi, eventual, ne-explicabile.
Fără somn de prânz.
Cu lecţii cât China.
Fără joacă - joacă la şcoală, ca parte a procesului de învăţare.
Cu ghiozdane grele.
...şamd, ideea de bază fiind proslăvirea sistemului care, de perfect & autosuficient ce e, a
stabilit imperturbabil că un copchil de 6-7 ani n-are de ce să mănânce
corespunzător la prânz / peste zi ori să mai doarmă.
Da, sunt din cei care au mers la şcoală cu cheia de gât. Mă duceam şi mă întorceam singură.
Şcoala era peste stradă, la 5 minute de mers pe jos. Pentru că toată
lumea făcea asta (era tare ciudat, pe atunci, să vezi vreun copil adus de
părinte la şcoală; era semn că-i ceva în neregulăăă....), părea bine.
Şi nu e.
Pur şi simplu nu e.
Nu, nu dezvoltă autonomia la şase ani, e pur şi simplu lipsită de sens. O sumă
de aspecte omise, halite ca atare timp de decenii.
Nu e bine.
După cum nu e bine nici să presupui că părintele are, de undeva, din pământ,
din iarbă verde, resurse pentru supravegherea imediat ulterioară orelor. Bunici
/ vecini îndatoritori sau bani de after-school.
Şi nici să te doară la başcheţi pentru că aşa a fost şi când eram noi
mici, şi, ce, uite, am ieşit bine!
Bine după standarde ipocrite sau înguste la minte sau ambele.
Imagini:
Dimineaţa, un copiluţ de şcoală primară (dar mai curând de clasa a treia,
decât de a-ntâia), mergea singur, pe jos, pe
trotuar, cu un ghiozdan vizibil prea greu în spate, somnoros, bosumflat şi resemnat.
Tot dimineaţa, liceeni fumători, arătări lungane, vag dezarticulate, sfidătoare sau timide, ambele
categorii cu semne de pubertate pe feţe, ţopăind întârziaţi spre liceu.
Seara, la poarta şcolii, doamne profesoare schimbând impresii în drum spre
casă, cu florile puse ca prazul, în sacoşele.
Nu, nu în braţe. În sacoşă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
3 comentarii:
Nu e. Si ce faci? Ce plan ai?
apropos de pauza de masa, cand eram eu scolar (iv-viii) scoala noastra avea "pauza mare". 20 de minute. pentru cei de dimineata era de la 9.50-10.10, pentru cei mari, de dupa-amiaza, de la 14.50-15.30. nu stiu cum, dar acum 20 minute trec repede, atunci era timp si de mancat si de joaca si de toate nubunelile. celelalte pauze erau de 10 minute. am fost aproape socata in liceu sa aflu ca la alte scoli si nici la liceu nu era "pauza mare".
dupa-aia s-a dus naibii totul, iarna cu ore scurtate la 45 de minute cu pauze de 5 si alte parascovenii ca sa plece copii pe lumina (care lumina, nu stiu, la 4 e bezna; am fost la clasa cu profil sportiv- nu intreba :) , 10 ore de sport pe saptamana; terminam la 7 sau la 8 in fiecare zi; pentru nimic in lume n-as fi sacrificat pauza mare sa ajung mai repede acasa). de nu mai stiam cand pot sa-l sun pe tata dupa-amiaza (e prof).
Monis,
intr-o prima faza, ma scarpin flosofic in cap pe subiect. (totul e sa ma opresc inainte de a ajunge la gat!)
Mai intai o sa vorbesc (mult) despre asta, pentru ca traim intr-o tara in care mai bine de juma' din populatie e de parere ca profesorii ar face bine sa-i mai altoiasca si ei pe elevii neascultatori, ca sa-i educe...
... si prea putini profesori au destul singe-n ei cat sa recunoasca direct ca nu fac decat o bruma de instructie in scoala - si aia, pe teme discutabil de potrivite...
Apoi o sa strang bani si-o sa caut o scoala netraditionala - cel mai probabil, privata, de unde si stransul de bani.
Si o sa mai fac si altele, pe langa, din categoria descrisa mai jos:
Mi-a ramas in minte o aplicatie vazuta pe un iphone (nu pe 5; pe 4). S-a jucat Mutunau intens cu sistemul solar "manevrabil" in 3D, care explica si nume de planete, arata si pozitionari, nu mai stiu daca lista si distante. A plecat, dupa 20 de minute, cu mai multa astronomie decat i-ar fi putut da un an intreg de scoala traditionala cu o ora pe saptamana si dictari searbede si penibile menite sa suplineasca absenta unor imagini - hai, nu 3D, macar 2...
Deci niste cai ar fi.
Pentru ca, dupa ce le-am vazut pe alea cu florile-ndesate ca prazul in sacose, am avut revelatia ca eu nu pot cotiza la fondul clasei...
Anonim,
eu am prins pauza mare de 20 de minute.
Da, subscriu, chiar era MARE. Imi pare c-aveam timp de incredibil de multe lucruri!
Singurele exceptii erau cele in care invatam in 2 sau chiar in 3 (!!!) schimburi, caz in care pauzele se scurtau cum zici.
Imi amintesc iernile. Daca mai era si o zi innorata, se lumina afara cam pe la ora a treia...
Trimiteți un comentariu