Nu cine ştie ce, e drept. Mi-a placut mult Bastarda Istanbulului, aşa că, zilele trecute, când am dat, într-o librărie, peste Lapte negru, mi-am încălcat embargo-ul anticheltuitor şi-am comis, via elefant.ro, achiziţia.
Cartea e (dacă e să mă iau după prefaţă) despre perioada-n care a trecut, după naşterea primului ei copil, printr-o destul de severă depresie postnatală.
Citind-o, zic că e (şi) despre altceva - despre lungile ei îndoieli cu privire la căsătorie (spulberate, aparent, de întâlnirea cu Eyup, de care s-a îndrăgostit la prima vedere şi care i-a devenit apoi soţ) şi maternitate (frumos pigmentate de multele povestiri despre vieţile altor femei scriitoare).
E, în bună măsură, o carte despre maternitate, despre a fi scriitoare, respectiv scriitoare-mamă, despre vocile interioare (Elif pare a avea 6), despre alegerile din viaţa unei femei, dar şi o mini-enciclopedie culturală feminină.
Cartea e sinceră şi, în ciuda abordării poetic-fantastice, dură. În special cu ea însăşi.
De citit.
În afară de Lapte negru, desigur că mi-au scăpărat lăboanţele şi la achiziţionat, şi la cetit şi celelalte cărţi ale ei. N-am terminat Sfântul nebuniilor incipiente (cât am citit mi se pare frumos şi trist), dar am data gata Cele patruzeci de legi ale iubirii.
E superbă.
Cred c-a fost bine c-am citit cărţile în ordinea asta - pentru că, ştiind că una din vocile interioare din Lapte Negru, membră a Corului Vocilor Discordante, e Doamna Derviş, dimensiunea sufită a autoarei, mi s-a părut că eram deja introdusă în atmosferă.
Cele patruzeci de legi ale iubirii e despre sufism (şi despre iubire), mai precis despre epoca în care au trăit Rumi şi Shams din Tabrīz- ca şi despre întâlnirea lor.
Şi, în acelaşi timp, despre o serie de alte lucruri.
Un interviu cu Elif, aici.
Un site cu poemele lui Rumi, aici.
Şi un citat din carte (pe care, că tot veni vorba de maternitate şi de scriitoarea-mamă, Elif a scris-o după naşterea celui de-al doilea copil):
- Dar ce înseamnă soarta?
- Nu pot să-ţi spun ce e soarta. Tot ce pot să-ţi spun e ce nu este. În fapt, e o lege care priveşte întrebarea asta. Soarta nu înseamnă că viaţa ta a fost hotărâtă clar dinainte. De aceea, să laşi totul în seama sorţii şi să nu-ţi aduci cu sârguinţă prinosul la muzica lumii e semn de neştiinţă deplină.
Muzica lumii e atotpătrunzătoare şi e alcătuită din patruzeci de trepte deosebite.
Soarta e treapta pe care îţi cânţi melodia. Nu poţi să schimbi lăuta, însă cât de bine cânţi ţine numai de tine.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu