Dulapul cu cadouri

(sursa)

În dulapul ăsta se găseşte de fiecare dată, cu fiecare ocazie, pentru absolut toată lumea, cadoul potrivit - indiferent de ocazie. Ce zic eu, potrivit. Cel mai potrivit. Din cele de care îţi aminteşti şi pe care le iubeşti toată viaţa.

Nu, nu e şifonierul din Narnia. Dulapul ăsta nu te duce, propriu-zis, nicăieri. Nu are rost să intri-n el. Deşi o legătură tot au... copacii din care-au fost făcute aceste două piese de mobilier provin din aceeaşi străveche pădure deasă, azi demult dispărută.
Din scândurile rămase s-au mai făcut şi alte obiecte. Unele mai cunoscute, altele, cu daruri încă nedescoperite...
Priviţi atent în jur, unele din ele s-ar putea găsi chiar la voi acasă...

Dulapul cu cadouri este, evident, un obiect cu proprietăţi ciudate. Cu caracteristici surprinzătoare. Nu-l poţi deschide dacă-n noaptea precedentă n-ai avut vise-n culorii foarte vii. Mă rog, îl deschizi, dar o să-l vezi neaşteptat de gol. Sau o să ţi se pară obişnuit. Dulapul e priceput, îşi schimbă forma şi culoarea, se deghizează!

Ar putea arăta chiar aşa:

(sursa)

Deşi aspectul e unul din cele mai puţin importante lucruri.

Cine priveşte în dulapul fermecat vede de fiecare dată altceva. Îşi aminteşte de câte altcineva, şi pur şi simplu îi sar în ochi alte cele.
Din el poţi lua, mereu, câte lucruri îţi trebuie. Dar nu mai multe decât poţi duce odată.
Dulapul nu e mare. Culmea, nu ocupă mult loc. Da’ când îl deschizi... ce-i înăuntru pare că nu se mai termină!
În el este, obligatoriu, de fiecare dată, ceva albastru.

Cu toţii ne-ntâlnim, din când în când, cu dulapul ăsta, într-o formă sau alta. Nu doar o dată. De mai multe ori. Câteodată, chiar de mai multe ori pe an!
Păi, ia gândiţi-vă: nu aveţi nici un lucru drag? N-aţi dat niciodată nimănui cel mai iubit cadou? Ceva păstrat cu drag, după ori prin care să-şi amintească bine de voi chiar după ani de zile?
Na, vedeţi?

Poate că e unul din dulapurile copilăriei, mirosind a trecut şi-a levănţică. Ori, mai prozaic, a naftalină. Ori a proaspăt. Ori a alb. Ori a odaie interzisă.
Poate că are o cheie mare şi grea, cu înflorituri şi canafi.
Sau o uşă şubredă şi scârţâitoare.
Poate că-n el se cuibăreşte pe-ascuns pisica. (Deşi asta se-ntâmplă rar, şi presupune, absolut de fiecare dată, ca mâţa să fie fermecată. Altfel, dulapul n-ar primi-o.)

Aţi vrea să-l aveţi?
(Dăăăă... mănânci, calule, ovăz?)
(Lacomilor. Vă văd, pe fiecare, că daţi cu sârg din cap. Am un ochean magic împrumutat din dulap! De-ăla, care are şi caleidoscop!)

Păi, l-aţi căutat bine prin casă, mai întâi?
Poate că e în debara, pe raftul unde-au fost strategic dosite cadourile pentru Crăciun. Ori undeva în dressing. Ori chiar într-unul din dulapurile normale.
(deşi lui cel mai mult îi place să şadă-n pod)
Poate că-l cereţi Moşului şi vi-l aduce.
Poate că, peste an, ascultaţi de lucrurile care vă cheamă, le luaţi cu voi şi le puneţi bine deoparte. Şi peste ele se construieşte, cumva, implicit, dulapul.

Da’ gândiţi-vă bine.
Există două chestii pe care nu le veţi găsi niciodată în dulap, oricât de mult ar sta el la voi.
Dulapul nu conţine ambalaje de cadouri - care, se ştie, fac jumătate dintr-un dar. Nu are nici hârtie colorată şi foşnitoare, nici pungi cu animăluţe şi desene, nici panglici lungi şi nici fundiţe. Nu poate-aduce nici nerăbdarea, nici bucuria descoperirii darului.

Şi, oricât de viu şi isteţ ar fi el, dulapul nu conţine dragoste. Nu o poate păstra şi nici da mai departe.

Oricât de săraci, obosiţi, grăbiţi ori trişti am fi, avem de dat mai multe decât toate dulapurile din lume.

Crăciun Fericit!