Sunt cel mai vajnic motan!

(sau, dac-ar fi să mă iau strict după abilităţile curente de pronunţie cu nas fornăit, cel bai bajşnic botan)

Da. Asta înseamnă c-am dezgropat, în sfârşit, maşina!
N-a durat decât 2 ore. După ce, la început, în foarte scurt timp de la debutul ostilităţilor, eram pe punctul de-a abandona (cu tot extazul manifestat la descoperirea lopeţii Linneman* în portbagaj - Le Mocophan, dăruitoriule, trăiţi-ar, mulţumiri din nou (ca de obicei, c-au devenit tradiţionale, le emit sistematic, an de an), şi pe această cale), m-am trezit continuând cu un entuziasm a cărui sursă a rămas neidentificată (păcat, c-aş dori să pot repeta elanu’, din când în când...).
M-am auto-păcălit că hai, înc-o lopată, hai, măcar până dezgrop roata din spate... (ceea ce ... în metri cubi... a fost mult mai mult decât binevoisem eu să estimez iniţial!), hai, fitness, hai, oxigenare, hai, c-oricum tre’ făcută, etc.
A mers.

Daaa'.... de ce aşa mare tam-tam?
Pen’ că pe strada mea, oriunde ai parca, plugul te va-ngropa. Pam-pam.
Indiferent cât ninge, eu am de dat deoparte de cinci ori mai multă zăpadă decât cade de sus.
Cum chestia asta mă ia prin suprindere an de an, rezultă că-s bună de primar.

Revenind la subiect, iaca:
Tehnic vorbind, se procedează aşa: se înlătură iniţial (ca să prinzi curaj şi să te poţi da apoi mare şmecher) stratul de zăpadă moale, pufoasă, proaspăt ninsă. Cu cea mai mare (lată) lopată din dotare, ca să dureze cât mai puţin.
Între timp, dacă se-ntâmplă să treacă vreun plug, te uiţi cât mai urât la el. (nu că şoferul chiar te-ar vedea...)
P-ormă se-nhaţă Linnemanu’. Se scoate (din) husa de piele. Se contemplă rugina aşternută. Se-nşurubează & deşurubează corespunzător inelu', până la fixarea în poziţia dorită (am preferat săpăliga). Se dă gospodăreşte şi cu ură în aisbergu’/ zăpada-beton adus(ă) de plugu’ primăriei. De mai multe ori. Atenţie la roţi. Dacă le nimereşti cu Linnemanu’... vulcanizare scrie pe tine.
Paranteză: cum ar fi să mă duc eu în vizită la primărie şi să le las plocon pe fiecare birou un „cubuleţ” de-ăsta de gheaţă, de/cu care mă tot umplu ei? (pen’ că, nu-i aşa, de ce să culegem noi zăpada, e destul c-o-ndepărtăm de pe carosabil)
Re-revenind: se înlătură, manual sau cu lopata mare, bucăţile de gheaţă. Şi tot aşa, vreme de câte ore e nevoie...

Mărturisesc că spre final mă cam plictisisem, drept care începusem s-arunc artistic zăpada, peste cap (nota bene: înspre spaţiul verde. că dac-o dai în stradă, o vei primi în foarte scurt timp la loc) şi să prestez plie-uri când m-aplecam dup-o nouă încărcătură (de, de-acu’ aveam loc...)

În timp ce eu, îmbujorată ca-n alte circumstanţe (mai favorabile), săpăligeam de zor, un drăgălaş (că altfel nu pot să-i spun...) a oprit lângă mine, bucuros de loc de parcare gata săpat.
Ha, am rânjit eu machiavelnic, văzând că stă şi-aşteaptă, fără să-ntrebe nimic. Dacă plec, dacă poate fi de-ajutor... (ceea ce nu intenţiona, evident). I-am dat gospodăreşte-nainte. N-a trecut mult şi omu’ s-a sesizat că nu prea mă grăbesc.
- Cam când plecaţi?
- Hm... am luat eu un aer naivo-preocupat. Cred că ... luni la prânz. Da. Cam atunci.
Evident c-am rânjit din nou. Grinch, ce mai.
- Acum doar o curăţ. Îmi pare rău.
Aiurea. Nu-mi părea. Da-ncercam să evit situaţia-n care el s-ar fi burzuluit la mine (ca şi cum chiar ar fi avut ce-mi reproşa) iar eu ar fi trebuit să mă apăr belicos cu lopata.

Aştept să văd cam cât muncesc din nou mâine. Că plugu’ trece...

Uite cum am ratat ditamai oportunitatea de îmbogăţire, să câştig bani din deszăpezirile particulare!


*Linneman: sub numele ăsta o ştiu (am primit-o!) eu. A mea n-are coadă de-asta şmecheră, ar fi fost şi mai uşor manevrabilă. Da’i foarte bună şi-aşa!




Mai e cunoscută şi sub pitoreasca denumire de lopată mică de infanterie.


Foarte matern post, este? (Muţunau o să fie ori extrem de autonom, ori copleşit complet de abilităţile materne. Înclin spre prima variantă!)
La un moment dar, o să adaug şi unu’n care am să explic cum se schimbă rapid roata în caz de pană. Rămâneţi pe recepţie! :)