Imagini fără cameră

Vară. Cald. Dimineaţa devreme. Pe strada 11 Iunie, o casă mică, lipită de oarece viluţă un pic mai-naltă. Pe acoperişul cărămiziu, încins, dormea tacticoasă o mâţă imaculat de albă.


Tot cu pisici, dar de anotimp rece: Nissan Terrano, oprit în parcare. Şoferul rămâne la volan. De nicăieri, apare o mâţă cvadricoloră (alb, negru, gri, portocaliu), care se duce în dreptul roţii din dreapta faţă, se ridică pe labele din spate şi stă aşa preţ de mai multe minute, inspectând bucşele ca un mic dar experimentat mecanic auto. (nu, nu s-a cocoţat la căldură; asta mă aşteptam să facă. la un moment dat, a plecat - pur şi simplu!)


Toamnă, în Tineretului. Un căţel al nimănui priveşte atent, minute-n şir, fiecare din frunzele care cad, la un colţ de alee.


Din casă, de săptămâna trecută: Muţunau, lăsat în pătuc, bate cu degetele în cărticică şi-şi mormăie lui însuşi (profund absorbit!) explicaţii chiţăito-ininteligibile, înainte de a da atent pagina.


Mai veche, de despărţire:
- Spune-i pa lui mami!
Mami pleca, e drept, foarte departe. Până jos, la cumpărături.
Pe moment, Muţunau, portocaliu la botişor, încă în scaunul de masă (post-ospăţ cu piure de ceva cu morcovi), execută comanda şi se gândeşte că n-ar fi rău să adauge, artistic, bezele, împreună cu privirea seducătoare aferentă.
Toate lirice, bune şi frumoase, până-n clipa-n care degetele dumisale, în drum spre buze, întâlnesc dunguţa de morcovi rămaşi în jurul gurii, şi pe mine mă umflă râsul la vederea strâmbăturii surprinse, de dezgust, cu care-şi contempla rapid retrasa palmă. „cu deşeurile astea ce e?”


Eu (se poate nuntă fără slută?) în ianuarie anul ăsta, ţopăind de încântare la momentul descoperirii primului dinte muţunautic.