Sportive

Muţunau m-a anunţat, acu' vreo două săptămâni, că intenţionează să participe şi el la Olimpiadă.
În calitate de fotbalist. (cred că nu chiar anul ăsta... parcă zicea ceva de Tokio...)

'Mnealui consideră de la sine înţeles că din toamnă va fi înscris la fotbal. Mie mi se ridică periul pe ceafă când mă gândesc:

1. la drumurile pe care le-aş mai avea de făcut în plus, prin acest oraş minunat, ca să-l plimb pe musiu la fotbal...
2. la impresia mea mai mult decât proastă despre practicanţii acestui sport. (da, (şi) din media vine... mai am până să cred c-am dat peste vreun fotbalist inteligent... iar de suporteri mai bine nu mai zic nimic.)


Nu-mi plac manierele antrenorilor figuranto-danubiano-pontici, cu ifose de spartani amatori şi mari campioni nepremiaţi încă.

Nu cred că spiritul competitiv e o virtute. Dimpotrivă: sunt sigură că-i o prostie, şi-ncă una dramatic gonflată dincolo de orice proporţii rezonabile (în viaţa reală accentul cade, sau ar fi bine să cadă, pe colaborare, nu pe "dă să-ţi iau faţa, fraiere"; restul sunt pretexte, categoria "da' ce era să facem şi noi...").
Dacă nu poţi fără comparaţii, n-ai imaginaţie. (Inspiraţia e altă poveste).
(în caz că te buşesc protestele la lectură, dragă cetitoriule, adu-ţi aminte cât de mişto era când te-ntreba şi câinele portarului "tu cât ai luat la teză? da' Gigel? pfai..." mai ales când Gigel luase mai mult...da. am mai dat exemplul ăsta. şi intenţionez să-l repet pân' la receptarea sensului, la destinaţie...)

Nu-mi place accentul pe "nu e bine", cu ochi daţi peste cap când îndrăzneşti să indici că nu prea-nţelegi cum ar fi bine...
(aşa, ca idee, "nu e bine" nu imprimă nicio direcţie şi nicio acţiune. doar exteriorizează pretenţiile de arbitru, aerele de superioritate şi lipsa de răbdare / pricepere....)

Variantele de "motivare"  via intimidare, insulte ori violenţă de orice fel mă stârnesc teribil să răspund în aceeaşi limbă, folosindu-mă, fie şi doar demonstrativ, de-o tigaie de fontă.

(sursa foto)

Şi la majoritatea antrenorilor locali cam asta am văzut.

De ce-ar trebui să-mi dau copilul pe mâna cuiva ne-echilibrat emoţional (ca să nu zic neterminat...)? Şi să mai şi cotizez pentru asta?
A, ca să ajungă să câştige medalii întru satisfacţia Eroului Necunoscut Tip Putoare de Canapea?

Istoria cu sporturile practicate de Muţunau e următoarea:

- Pe la ilustra vârstă de 4 ani, Muţunau a fost dus la patinoar.

(sursa foto)

După o primă lună, am stabilit că mai venim. Nu de alta, dar junele părea să nu fie prea preocupat de propriul său echilibru şi intra din senin cu căpăţâna-n diverse "obstacole" cum ar fi uşa, dulapul, peretele...
Cu toate protestele dumisale (apărute doi ani mai tarziu), am perseverat. De ce? Pen' că onor antrenorimea se purta încurajator şi relativ civilizat. Da, se văd încă, pe la colţuri, tendinţele vehemente, da' oamenii şi le ponderează remarcabil.
(a propos, acum pare-a fi un moment bun de achiziţionat patine, cu precizarea că nu are sens să-nfiletezi copilul în patine de piele decât când e măcar la intermediari, dacă nu la avansaţi)



- Am încercat, la un moment dat, înot, unu-la-unu.

(sursa foto)

Antrenorul avea oarece probleme de disciplină (în sensul că întârzia sau nu venea....) şi, la un moment dat, am cedat nervos şi-am renunţat la ultimele două şedinţe din abonament, plătite, mare greşeală (că deja ar fi trebuit s-o văd venind...) în avans.


- De la 5 ani jumătate, musiu prestează escaladă.

La asta nu renunţăm decât dacă pleacă instructorul pe Marte.
Într-o vreme, Muţunau îl înnebunise de cap pe bietul om (nu mai asculta de nicio culoare, nicio indicaţie, nimic). Onor instructorul s-a prezentat cu dificilul studiu de caz la îndrumătorul de lucrare de dizertaţie şi, încet-încet, a scos-o la capăt.
Am căzut de acord (spre regretul instructorului, care-ar fi vrut şi el să aibă un premiant la activ) că mă cam doare la başcheţi de concursuri, şi că vreau să-i placă escalada copchilului, nu să devină motiv de plâns şi stres. (instructorul are însă libertatea să-l convingă pe Muţunau să participe din proprie iniţiativă, n-am interzis asta)


Cu patinajul o s-o-ncheiem, că şi-a atins scopul.
Junele nu mai intră atât de des cu capu'n gard, uneori se uită pe unde merge şi de stat pe picioarele proprii, cu patine cu tot, stă.
Nu se dă în vânt nici după antrenamente, nici după ideea de patinaj artistic, şi nu cred că lăsându-l să renunţe lipsesc patinajul de vreo stea...

Era un pic altă treabă dacă existau posibilităţi de antrenament pentru patinaj viteză - aici cred c-ar fi existat interes semnificativ din partea sportivului - şi de hochei nu mă ţine nervul (nici când mă gândesc la izbituri, nici când mă gândesc la costul echipamentului).

Beneficiul suplimentar scontat e că la iarnă vom avea  weekendurile libere pentru schi.... (cursurile de patinaj au fost şi vor fi în weekend).

Cu escalada sper să nu.

Nu cred că scap fără fotbal (cel puţin o vreme va dori să meargă). Nu-mi rămâne decât să caut antrenori normali la cap, preocupaţi de plăcerea jocului, nu de milităreală prostească.

Trag speranţe pe partea de înot şi mai am nişte vise de yoga şi aikido (care nu au cum se materializa simultan, că ziua are doar 24 de ore).

Nautice & năuce

Ziceam ici ce extaz mi-a provocat mersul la bazin cu Muţunau.
Mie.
Că lui i-a provocat tona de spaime. Pen’ c-am alunecat pe scară, şi m-am cam scufundat sub ochii lui (în parte şi pentru că-l ridicasem; în parte pentru că mi se şi cocoţase el pe cap!), povestea l-a zguduit considerabil. Din ianuarie şi până acum, cu tot mersul (sporadic) la piţcină, ’mnealui nu se dădea dus de lângă marginea bazinului. Nu-nu-nu!!!


Ei, iaca, după mersul la mare (unde-am prins cele mai zgubilitice valuri, de nu puteam intra cu el în apă...), ceva s-a schimbat. Sau poate-i doar faptul că Muţunau a mai crescut.
Pen’ că luni, în aceeaşi piţcină, musiu (dotat, desigur, cu colac, şi poate şi ajutat de faptul că relativa neaglomerare a locului - în afară de noi, acolo mai erau o mână de oameni...) s-a apucat de străbătut bazinul în lung şi-n lat!
Îi lua, e drept, secole. (deci am rămas cu cupa şi medaliile olimpice nedecernate...)
Da’ nu asta e ideea - ci cea de tranziţie subită şi aparent fructuoasă la o stare de bine, recunoscută ca atare - de la una de (aparent) maximă anxietate.
Cel mai fain era să-l văd cât de bine pare să se simtă - şi cât de el însuşi redevenise în apă.


Booon.
Dupe toate astea, de miercuri Muţunau merge la înot în mod organizat. Dimineaţa. Cu colac, ochelari, cască, instructor şi tot tacâmul.
Din ce raportează el, nu prea stă însă-n apă - o zbugheşte cu prima ocazie, pentru că e rece.
(nu ştiu cât de rece e; s-ar putea să aibă dreptate...)
Înţeleg c-a ieşit şi azi, dar c-a binevoit să reintre. De vreo câteva ori...

Booon.

Criză majoră de nervi azi dimineaţă, că de ce să se îmbrace el cu ăsta:

(nu-l avem fix pe cel din imagine, avem un alt model, alb cu bleu, tot de la Imaginarium, dar n-am găsit altă poză...)

când îl vrea pe ăsta, mare, cu totul...

(iar, nu-l avem fix pe cel din imagine, dar e lămuritoare...)

(şi aici mă gândesc că-i datorez un sincer cap în nas cuiva din familie care, la un moment dat, i-a explicat atât de impresionanto-memorabilo-convingător lui Muţ că nu e frumos să stai fără bluză încât impresionatul mai că voia să stea cu două cojoace pe el la plajă...)


în care, dacă-i mai pui o geacă pe deasupra, arată, desigur, ca un urs cu coastele fracturate.



Booon.
Criza matinală rezolvată prin acordarea revendicărilor teroriste (dacă e aşa important să fii echipat, bine, fie!), se trece la plonjatul în trafic şi, apoi, la mers la piscină, respectiv birou.

Seara, pauză echipament. (nu tu prosop, cască, ochelari, papucei ori costum...)
Iaca, n-avem.
Aflu vineri dacă nu cumva vor trebui cumpărate din nou.


Eh, pân’ atunci, în disperare de cauză, am pus ochii pe alt costum întreg:

(tot de la Decathlon, momentan indisponibil)


şi am mers la cumpărături (dar nu la Decathlon, din motive de timp), de unde ne-am întors şi cu slip cu Spiderman (noua pasiune, via colegi de grădiniţă, pen’ că de văzut nu ştiu să fi văzut nicăieri vreo parte din film ori din desene...), şi cu tricou cu Spiderman! (15 lei, de la GerMag, acceptabil), spre extazul nemăsurat al neatentului curator de proprii echipamente.



Pe astea (noi) voi afla luni dacă le mai avem!

Sub semnul celor 4 „s”

Bliiiiuffff, am revenit!
După o săptămână pliiiină. M-am uitat luuuung în agenda-planificator/jurnal de evenimente. Separat de loacele pe unde am mai fost (escaladă, Magnolia spa, vizite copileşti, aniversare bunicească (şi-a serbat recent bi-centenarul) înot, înot, înot), săptămâna trecută a fost, pentru mine, sub semnul celor 4 „s”: somn, sport, servici, şi respectiv sitit. Citit, adică!

O să revin trişor-retroactiv cu detalii.


Programul pe săptămâna asta cuprinde (din păcate) mai puţin somn (că am de făcut varii minuni pentru servici), sport (sper...), servici (mai mult!), sitit (cineva să mă oprească din comandat cărţi! c-am ajuns spaima librăriei!), programare la masaj (sper) şi la dentist, vizită la o altă grădiniţă (da, orice minune ţine trei zile... ăsta e alt subiect asupra căruia poate-ar trebui să revin) iar înot, poate patinaj şi, eventual, un curs la sfârşit de săptămână (trebuie să mă hotărăsc dacă merg).



În rest, par a se fi eternizat variile dezastre organizatorico-logistice, de la refuzurile lui Muţunau de a se băga în pat dacă-a-mai-rămas-altcineva-treaz până la cronometrările traseelor de tot felu’, dar mai ales a celor de-manifestaţie-străbătătoare.

(Notă pentru manifestanţi: bre voi ăştia. dacă tot insistaţi, adunaţi-vă în papucii mei mai cu cap: ori pichetaţi cu rându’, în număr constant, instituţiile X, Y şi Z, care-nţeleg că vă-nervează intens, ori vă strângeţi cât mai mulţi la oră fixă, de la H la H+1 sau H+2, şi pe urmă mereţi, toţi, brusc-subit, la casele voastre. asta ar da o impresie de ordine, de organizare, de forţă. nu trii chetre date-n vitrine şi două scaune cu rotile plimbate pe stradă. ce se vede acum, oricât de amplificat de vreo tembeliziune sau alta, e un haules-baules vag patetic - fie şi numai având în vedere proporţia dintre manifestanţi şi populaţia oraşului. cam mică. ori x panouri cu lozinci / construcţii mai mult sau mai puţin inspirate.
şi asta e valabil indiferent de subiectul manifestaţiei.)

A fost bine săptămâna trecută. Sper s-o parcurgem cu bine şi pe asta.

Zâna delfino-endorfină

Da, da, eu. (zgomot surd de bătaie cu cărămida-n chept)
Căci, deşi nimeni nu mai credea (juma’ de univers făcea pffff! dând din mână a pagubă, de fiecare dată când eu dădeam să spun pisci...nă!), am fost la bazin.

Am plutit din prima clipă de aparentă imponderabilitate nautică. N-am înotat, am acvaplanat non-stop.

Sau aproape..

Că data viitoare mă uit mai bine să văz când se termină brusc treptele, ca să nu mă mai trezesc băgată cu capu-n apă de un Muţunau vag timorat de alunecarea-mi cam bruscă & dornic de susţinere sporită fix la momentu' mai puţin oportun.

Sau mă bag la un antrenament intensiv de salvamar, că eu ştiu să mă ţin numa’ pe mine cu nasu’ deasupra apei, şi nu-s deloc competentă în a susţine, când bâldâbâcâi, şi-un copil, şi-un colac buclucaş de spumă.

Deşi poseda colac, s-a speriat; mi-au trebuit juma’ de oră şi-un număr record de tumbe, demn de Cirque du Soleil, secţia morse-orci-balene-ucigaşe, să-l conving să intre la loc.
După aia, s-a ocupat pe cont propriu de înghiţit apă, dat fiind că el tre’ să vorbească non-stop şi n-are activată opţiunea „închide gura!”.

Sunt gata să pornesc o nouă religie, bazată pe traiul eternizat în piscină. Cu, hai, dormitul pe marginea ei. (că tot veni vorba, după piscină & masă, Muţunau a căzut lat. puteai tăia lemne pe el. cu drujba. )

Sau... aş putea să mă mut în Bolivia. Au ăia acolo o piscină mai mare, în aer liber şi la oarece înălţime, locuibilă.
Sau, pur şi simplu, să mai merg la vreun bazin.

Îmi ţin pumnii să nu se lase cu dureri de urechi. Omu' a avut cască (o caşchetă de la Decathlon), dar, odată ajunşi acasă, de fiecare dată când cască a somn, duce mâinile la urechi. Nu-l doare, dar semnul nu-i prea bun...
(cu toată scufundăciunea de debut, eu n-am nimic, sunt din tablă zincată)

„Da’ nu par să se înece”

Adevăratele semne ale înecului (nu cele văzute prin filme), aici. Se bazează şi pe materialul de aici - pagina 14 (16, dacă socotim şi coperta).

Până apuc să traduc (ceea ce, pe moment, din motive de lipsă timp, e uşor science-fiction), pun măcar link.