- Mama!
- Da.
- Ştii care era sfânta treime hindusă?
- Nu.
(pe bune că nu ştiam că te poţi referi la o sfântă treime hindusă)
- Shiva... Vishnu ... şi... stai c-am uitat... Brahma!
- Aha!
- ... şi ei au creat lumea... Vishnu, care e protectorul, a luat o ...
(pauză de gândire. o fi luat vreuna, de fapt, şi Vishnu... )
- Nu, nu nu. Brahma a luat o floare de lotus... ba nu, a crescut într-o floare de lotus care a ieşit din buricul lui Vishnu ... şi apoi a desfăcut petalele... şi a
făcut lumea şi chestii...
Leşinată de râs, mă apuc de imortalizat furibund momentul...între timp, Muţunau începe să citească, de pe ecran, ce scriu, şi intervine, (uşor prematur):
- N-a luat o floare de lotus, mă! A luat o petală dintr-o floare de lotus!
- Auzi, da’ de zeiţe aţi vorbit ceva?
- Nu.
Sexist, hinduismul ăsta.
- Cine e zeiţa distrugerii?
- Nu ştiu.
- De Kali ai auzit?
- Nu.
- Uite-o.
(de fapt, nu mă prea mir că nu le-a fost prezentată, nu e fix cea mai paşnică
şi delicată apariţie...)
***
- Mama!
- Da.
- Vezi că pentru ora viitoare de religie ne trebuie statuia budismului, să
mi-o dai s-o duc la şcoală!
- Hă? (cu tăvăleli pe jos de râs, pe fundal).
- A zis că-ţi dă mail, să dai statuia.
Se afișează postările cu eticheta Statui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Statui. Afișați toate postările
duminică, 1 martie 2015
duminică, 3 noiembrie 2013
Muţunau cel vorbăreţ, Mamiţuni cea năucă şi compozitorul preistoric
- Un tesoro fabuloso! răcneşte oarecum fonfăit Muţunau, din
bucătărie.
Un perete mai încolo, relativ incomplet trezită din somn, n-aud prea bine şi-n primul moment nu reuşesc să reconstitui replica.
- Poftim?
- Un tesoro fabuloso! reia musiu.
Încă lovită cu leuca, întreb:
- La ce te referi?
- Asta e în spaniolă, mă lămureşte, amabil, Muţunau. Eu nu ştiu spaniolă. Deci nu ştiu ce zic.
***
Amplitudinea loviturii de leucă (fenomen aparent cronicizat în ultima vreme, că tot nu opreşte nimeni Pământul ca să mă scobor eu, deşi am tot solicitat asta) se poate deduce din următorul exemplu: ne deplasăm întru petrecere helouinică de sâmbătă către una bucată casă primitoare (nu a noastră. a noastră nu e primitoare. a noastră e de revistă. la rubrica „aşa nu”).
La plecarea de acasă, îmi spun că e mai bine să mă încalţ cu pantofii albaştri (vag îmblăniţi) pentru c-ar putea fi cam cald pentru ghete. Execut plecarea simultan cu administrarea a şaptesute două'j'două de mii de comenzi către Muţunau (care funcţionează pe prinţipul fie mă aştepţi cât am eu chef, fie nu fac nimic decât când dai milităria jos din pod).
Pe drum, mă uit lung la reclama unui supermarket care anunţă (cel puţin la prima mea privire) „preţuri de dinozaur”.
De fapt, de discounter...
La uşa oamenilor (a blocului lor, tehnic vorbind), mă prind că habar n-am care e numărul de la interfon. Îl uitasem.
- Da’ tu chiar că eşti senină, zice Muţunau, încă nedesprins de surzenia temporară care-l mai încearcă la pachet cu răcelile mucos-tuşitoare.
La plecarea de la petrecere, pe hol, nu-mi găsesc susnumiţii pantofi albaştri îmblăniţi şi mă holbez îndelung-bovin la perechea mea de ghete negre.
N-am nici cea mai mică amintire a faptului că le-aş fi încălţat.
De-aici pân’ la somnambulism zic că nu mai e mult...
***
Ne îndopăm de zor cu prăjiturele de la Fadel.
- Phuuu, pufneşte Muţunau în maşină, eu prima dată n-am auzit că pe cel de la Fadel îl cheamă Khaled, şi-am crezut că-l cheamă Valet!
***
Ne plimbăm prin parcul Operei şi Muţunau, deşi susţine că lui nu-i plac statuile, e de acord să ne apropiem de statuia din faţa Operei.
- Poţi vedea ce scrie, aici, în faţă?
- G, e, o, r, g, e, e, n, e, s, c, u.
- Deci?
- Gheorghenescu!
- George Enescu. E g-e, ge, nu g-h-e.
- Aha. Era om preistoric?
(probabil în urma vreunui episod didactic grădiniţesc, are o obsesie cu oamenii preistorici)
- Nu. Uite, are cravată şi pantofi. Te pot asigura că oamenii preistorici n-aveau nici cravate, nici pantofi.
***
Probabil voi reveni cu poze. Când găsesc cablul. Durata procesului e greu de estimat.
Un perete mai încolo, relativ incomplet trezită din somn, n-aud prea bine şi-n primul moment nu reuşesc să reconstitui replica.
- Poftim?
- Un tesoro fabuloso! reia musiu.
Încă lovită cu leuca, întreb:
- La ce te referi?
- Asta e în spaniolă, mă lămureşte, amabil, Muţunau. Eu nu ştiu spaniolă. Deci nu ştiu ce zic.
***
Amplitudinea loviturii de leucă (fenomen aparent cronicizat în ultima vreme, că tot nu opreşte nimeni Pământul ca să mă scobor eu, deşi am tot solicitat asta) se poate deduce din următorul exemplu: ne deplasăm întru petrecere helouinică de sâmbătă către una bucată casă primitoare (nu a noastră. a noastră nu e primitoare. a noastră e de revistă. la rubrica „aşa nu”).
La plecarea de acasă, îmi spun că e mai bine să mă încalţ cu pantofii albaştri (vag îmblăniţi) pentru c-ar putea fi cam cald pentru ghete. Execut plecarea simultan cu administrarea a şaptesute două'j'două de mii de comenzi către Muţunau (care funcţionează pe prinţipul fie mă aştepţi cât am eu chef, fie nu fac nimic decât când dai milităria jos din pod).
Pe drum, mă uit lung la reclama unui supermarket care anunţă (cel puţin la prima mea privire) „preţuri de dinozaur”.
De fapt, de discounter...
La uşa oamenilor (a blocului lor, tehnic vorbind), mă prind că habar n-am care e numărul de la interfon. Îl uitasem.
- Da’ tu chiar că eşti senină, zice Muţunau, încă nedesprins de surzenia temporară care-l mai încearcă la pachet cu răcelile mucos-tuşitoare.
La plecarea de la petrecere, pe hol, nu-mi găsesc susnumiţii pantofi albaştri îmblăniţi şi mă holbez îndelung-bovin la perechea mea de ghete negre.
N-am nici cea mai mică amintire a faptului că le-aş fi încălţat.
De-aici pân’ la somnambulism zic că nu mai e mult...
***
Ne îndopăm de zor cu prăjiturele de la Fadel.
- Phuuu, pufneşte Muţunau în maşină, eu prima dată n-am auzit că pe cel de la Fadel îl cheamă Khaled, şi-am crezut că-l cheamă Valet!
***
Ne plimbăm prin parcul Operei şi Muţunau, deşi susţine că lui nu-i plac statuile, e de acord să ne apropiem de statuia din faţa Operei.
- Poţi vedea ce scrie, aici, în faţă?
- G, e, o, r, g, e, e, n, e, s, c, u.
- Deci?
- Gheorghenescu!
- George Enescu. E g-e, ge, nu g-h-e.
- Aha. Era om preistoric?
(probabil în urma vreunui episod didactic grădiniţesc, are o obsesie cu oamenii preistorici)
- Nu. Uite, are cravată şi pantofi. Te pot asigura că oamenii preistorici n-aveau nici cravate, nici pantofi.
***
Probabil voi reveni cu poze. Când găsesc cablul. Durata procesului e greu de estimat.
luni, 22 august 2011
Viziune cu statui
Ce-ar fi dacă, în loc de inutilele & prost croitele borduri, primăriile s-ar apuca de instalat statui?
Mai ales pe lângă maternităţi?
Mai ales statui de-astea?
Banca fără sfârşit, din Toronto.
(sursa)
Landmarks of breastfeeding, statuie de Daniel Edwards, pornind de la modelul... Angelina Jolie!
A?
Ce-ar fi dacă...?
Mai ales pe lângă maternităţi?
Mai ales statui de-astea?
(sursa)
(sursa)
(sursa)
Landmarks of breastfeeding, statuie de Daniel Edwards, pornind de la modelul... Angelina Jolie!
(sursa)
Mai precis, de la nişte poze făcute de Brad Pitt nevesti-sii, pe când ea alăpta.
A?
Ce-ar fi dacă...?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
