Se afișează postările cu eticheta Limbi străine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Limbi străine. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 decembrie 2014

D'ale Muţunaului


Muţunau se întoarce din parc cu botişorul umflat şi anunţă c-a alunecat pe noroi şi că s-a lovit rău la buză (care e, acum, de circa 3 ori mai mare...)
- Auzi, da’ te-ai împiedicat şi-ai căzut brusc cu gura de asfalt, sau ai patinat şi ai sfârşit prin a ateriza raşchetat şi pe bot?
- Am căzut direct înainte..
- Da’ matale de ce nu pui mâinile în faţă, ca să-ţi protejezi mutra? Cumva pentru că n-ai mănuşi?

Muţunau refuză să poarte mănuşi. Cel puţin până în clipa-n care i se fac deştele indigo de la frig. Motiv pentru care suspectam că nu-şi scoate mâinile la înaintare, ca, în absenţa micii protecţii oferite de textila pufoasă, să nu le zdrelească şi pe alea.
 
- Dar eu nu ştiu viitorul! zice Muţunau.
Mamiţuni se tăvăleşte de râs.

- Nu ştiu viitorul! Dar ar trebui să-l ştiu!



La o întâlnire vag multinaţională, Muţunau este (fără succes) înghiontit să zică şi el „kalispera” unor cetăţeni veniţi din însorita Grecie.
Ulterior, junele primeşte şi explicaţia:

- „Kalispera" înseamnă „bună seara” în greacă, şi ei sunt greci.
- Sunt greci?
- Da.
- Şi au luptat sub zidurile Troiei?

Nu cred, da’ o să mă duc să-i întreb...

miercuri, 6 noiembrie 2013

Cârcoteli mamiţuneşti


Pauza de 2 săptămâni dintre răcelile lui Muţunau (cu durata de 4-6 săptămâni) pare a se apropia de sfârşit. Din nou se-aud zgomote de muci...

Dau ochii peste cap numai când mă gândesc la avalanşa de mofturi şi mutre aferente mucilor, tusei, aspiraţiilor de nas, aerosolilor, precauţiilor de şapte mii de feluri în materie de îmbrăcat (există o balanţă extrem de sensibilă - dacă are prea puţine haine pe el, îngheaţă; dacă-s prea multe, transpiră... doar că nu pare să existe niciun set de haine care să acopere corespunzător toate stările zilei, de la frigul matinal până la căldura de la grădi, răcoarea de afară & co...)

Bonus, pe lângă, de obicei prind şi eu din zbor varii molime.

Nu, n-am nimerit încă remediul homeopat potrivit. Nu pe termen mai lung... Şi nu doresc să mă mut la madam doctoreasa cu pricina, deşi e foarte simpatică. La cât am ajuns s-o sun, cam ăsta ar fi următorul pas.

Da, vom trece la haine din lână merinos. Nu mi-e clar încă dacă nu cumva cu tot cu oaie.


***

Muţunau e un cetăţean consecvent.
De cam 4 ani încoace o rupe de fugă de fiecare dată când ieşim pe uşa blocului în alt scop decât cel de a merge la grădi. Singura diferenţă e că de cam 1 an se opreşte la marginea trotuarului.
Încă mai am reflexe de rugbyst (alergat & placat „mingea”). Nici atacurile de cord nu mi-au trecut complet.

Vestea bună e că nu-mi mai trebe şampon pentru volum - mi se ridică oricum periu-n cap...
Vestea proastă e că, dacă mai durează mult, voi fi greu de distins de membrii trupei Boney-M. (ăia din 70...)

Când mergem la grădi, evident, îşi târâie melceşte picioarele, la mare artă. De data asta, dau în istericale, şi când îi şuier să meargă mai repede, zici că vorbesc reptomita. Care, evident, îi e străină. Deci nu reacţionează. Deci nu merge mai repede.

La fel, de vreo 3 ani încoace nu s-ar da dus la culcare nici cu buldozerul (dotat cu rachete sol-sol).
Da’ oare ce chestii interesante face Mamiţuni între timp, fără mine?
Nu cumva să pierd eu ceva....

În zilele (rare) în care mai cade lat sau mai doarme la prânz aş fi, ipotetic, în stare să dau petreceri tematice fulger pentru 500 persoane. Ipotetic, că practic mi-s mult prea lovită cu leuca, hârleţul şi alte câteva arme de vânătoare şi altceva decât să umblu chiaună prin casă contemplându-mi propriul nas nu prea-mi iese...

Desigur, dimineţile aferente sunt emblematice - zici că-ncepe al treilea război mondial....


***


Cam acu’ două luni, Muţunau nu prea mai mânca. După ce-am mai pus două anvelope Michelin (de iarnă) pe mine din motive de mâncat cot-la-cot cu el seara (ca şi când n-aş fi avut deja 16 etaje de slăninuţă-n plus), să aibă copilul model, am cedat nervos şi l-am înscris subit la sport. De fapt, la sporturi... Două.
De bine, de rău, ambele-i convin. Tot de bine, de rău, ambele-s folositoare (în termeni de dezvoltare armonioasă) şi-n alte sensuri decât musculatura & apetitul.

Foarte fromoooos.... şi, cam din a doua săptămână, mânca Muţunau de spărgea.

Până la momentul în care a decis că-i mai eficient să-ngurgiteze pe nemestecatelea trei porţii din prânzul de la grădi (carnivor, în ziua aia, că, dacă nimerea la legume, nu cred că vedeam acelaşi film...) şi covorul, perdelele, aşternuturile, patul şi vreo două haine pregătite pentru a doua zi au trebuit date la spălat şi dezodorizat, pen’că, nu-i aşa, nimic nu-i mai spectaculos decât să vezi câteva momente din Exorcistul puse-n scenă la tine-n casă.
(nu, n-a fost cu accente religioase; doar digestive...)

De-atunci, a scăzut progresiv în apetit şi-acu’ ne-am întors de unde plecasem.

Pen’că detest personal povestea cu mănâncă tot!!! (dar tot în ea cad de cel puţin 2-3 ori pe săptămână) am devenit Zâna Mâncărurilor Portabile Care Oferă mic-dejunuri şi pre-cine, în drum spre grădi & respectiv spre casă. Stewardesa-mi lipseşte...

(Muţunau tre’ să capete mâncare fix cu 3 milisecunde înainte de a se gândi el la ea - altfel, pică-n starea de călugăr budist care se hrăneşte cu aer şi koan-uri şi nimic nu mai e bun. N-aş zice c-a depăşit în vreun fel dinamica din vremea alăptării...)

În consecinţă, maşina mea arată ca un restaurant abandonat după revelion - minus mesele, perdelele şi scaunele...

N-aş insista dacă măcar pantalonii potriviţi pentru 3 ani ar sta pe el fără să cadă...


***


Socoteala de-acasă nu se potriveşte niciodată cu nimic.

Apare programul de opţionale la grădi. Cădem de acord pe artă plastică (dorinţa lui) şi germană (imboldul meu). Nu mai vrea la franceză şi nici la un alt opţional. Le aduc în discuţie pe cele noi.

- Musiu, du-te la muzică şi la qigong, o să-ţi prindă bine. Şah te poate-nvăţa A., acasă.
- Nu vreau la muzică, vine primul răspuns.

No, bine, că şi-aşa mi-a căzut părul din nas când am văzut cam cât ar fi fost de plătit per total. Per sesiune/şedinţă/oră nu e mult, dar, când se-adună...

- E GENIAL la şah!!! vine, peste câteva zile, al doilea răspuns.
Oh, da. Tipic.

Evident, la şah merge, la muzică, nu.

- Am hotărât să nu mai merg la germană, vine al treilea răspuns, după 2 lecţii.
- Nicht hinauslehnen, zic eu, că nu-mi venea exact în minte cum se pronunţă clar Ich verstehe nicht.
- Da’ ce-ai zis? Ce înseamnă?
- E-n germană
- Şi ce-nseamnă?
- Ei, te duci tu la germană şi afli.

Noroc cu babbel.com.

Şi-uite-aşa acum Muţunau vorbeşte intens cu telefonul. Deocamdată despre die Zitrone.

duminică, 3 noiembrie 2013

Muţunau cel vorbăreţ, Mamiţuni cea năucă şi compozitorul preistoric

- Un tesoro fabuloso! răcneşte oarecum fonfăit Muţunau, din bucătărie.
Un perete mai încolo, relativ incomplet trezită din somn, n-aud prea bine şi-n primul moment nu reuşesc să reconstitui replica.
- Poftim?
- Un tesoro fabuloso! reia musiu.
Încă lovită cu leuca, întreb:
- La ce te referi?
- Asta e în spaniolă, mă lămureşte, amabil, Muţunau. Eu nu ştiu spaniolă. Deci nu ştiu ce zic.

***
Amplitudinea loviturii de leucă (fenomen aparent cronicizat în ultima vreme, că tot nu opreşte nimeni Pământul ca să mă scobor eu, deşi am tot solicitat asta) se poate deduce din următorul exemplu: ne deplasăm întru petrecere helouinică de sâmbătă către una bucată casă primitoare (nu a noastră. a noastră nu e primitoare. a noastră e de revistă. la rubrica „aşa nu”).

La plecarea de acasă, îmi spun că e mai bine să mă încalţ cu pantofii albaştri (vag îmblăniţi) pentru c-ar putea fi cam cald pentru ghete. Execut plecarea simultan cu administrarea a şaptesute două'j'două de mii de comenzi către Muţunau (care funcţionează pe prinţipul fie mă aştepţi cât am eu chef, fie nu fac nimic decât când dai milităria jos din pod).

Pe drum, mă uit lung la reclama unui supermarket care anunţă (cel puţin la prima mea privire) „preţuri de dinozaur”.

De fapt, de discounter...

 La uşa oamenilor (a blocului lor, tehnic vorbind), mă prind că habar n-am care e numărul de la interfon. Îl uitasem.
- Da’ tu chiar că eşti senină, zice Muţunau, încă nedesprins de surzenia temporară care-l mai încearcă la pachet cu răcelile mucos-tuşitoare.

La plecarea de la petrecere, pe hol, nu-mi găsesc susnumiţii pantofi albaştri îmblăniţi şi mă holbez îndelung-bovin la perechea mea de ghete negre.

N-am nici cea mai mică amintire a faptului că le-aş fi încălţat.
De-aici pân’ la somnambulism zic că nu mai e mult...

***
Ne îndopăm de zor cu prăjiturele de la Fadel.

- Phuuu, pufneşte Muţunau în maşină, eu prima dată n-am auzit că pe cel de la Fadel îl cheamă Khaled, şi-am crezut că-l cheamă Valet!

***
Ne plimbăm prin parcul Operei şi Muţunau, deşi susţine că lui nu-i plac statuile, e de acord să ne apropiem de statuia din faţa Operei.
- Poţi vedea ce scrie, aici, în faţă?
- G, e, o, r, g, e, e, n, e, s, c, u.
- Deci?
- Gheorghenescu!
- George Enescu. E g-e, ge, nu g-h-e.
- Aha. Era om preistoric?
(probabil în urma vreunui episod didactic grădiniţesc, are o obsesie cu oamenii preistorici)
- Nu. Uite, are cravată şi pantofi. Te pot asigura că oamenii preistorici n-aveau nici cravate, nici pantofi.

***
Probabil voi reveni cu poze. Când găsesc cablul. Durata procesului e greu de estimat.

sâmbătă, 8 iunie 2013

Despre ce n-am mai scris (II)

Despre cum am văzut (împreună) Narnia (primul film, cel cu dulapul) şi The Croods.

Primul, acasă, via DVD, al doilea, în varianta 3D, la Cinema Pro, de Ziua Familiei, cu ocazia unui eveniment sponsorizat de The Family Care.

Nu mă mir că Narnia n-a prins grandios la public (aşa cum au prins Harry Potter ori Lord of the rings). N-are „lipiciul” necesar, chit că micii actori (şi reali, şi virtuali - adică şi copiii, şi castorul) sunt mai mult decât adorabili.

Recomand, în schimb, călduros, The Croods. În afară de tuşele umoristice, n-are pretenţii de niciun fel, e de văzut cu toată familia (are mai multe registre de receptare) şi multe dintre momentele din film sunt autentic savuroase.



Pre-film, Family Care & Aqua Carpatica ne-au cadorisit şi cu câte una bucată pungă care mi-a solicitat serios mâna, da’ pentru care am fost extrem de recunoscători. Muţunau pretinde că lui nu--i plac sticlele cu gura largă (asta, desigur, pentru că reclamă un nivel superior de atenţie ca să n-ai tot conţinutul pe haine în timp record...), dar sticla de Aqua Carpatica primită la proiecţie a fost mai mult decât bine venită!

(Dintr-un variu motiv, Muţunau s-a bătut de zor cu ăia doi dinozauri).




Din categoria alte chestii demne de menţionat, avem Max et Mathilde şi Stripy Horse.

Max şi Mathilde sunt două voci cu ajutorul cărora se pot învăţa oarece chestii de limbă franceză.
Există un număr de cărţi (cu CD) cu Max şi Mathilde.




 
Eu am luat 3 dintre ele, de la anticariatul Ex-Libris, cu, cred, 9.99. Sau 4.99.

Cărţile conţin câte un scurt text tematic, cu expresii uzuale pe o temă anume. CD-urile audio „spun” textul, însoţindu-l de traducerea în engleză (că pentru piaţa aia sunt făcute...) şi apoi reluându-l, în aşa fel încât să existe timp de repetiţie.

Max şi Mathilde mai au, pe site, şi o sursă de materiale descărcabile, gratuite.

Şi-nţeleg că mai au şi app.


Cărţile şi CD-urile stau, până una-alta (a se citi: până vin marile călduri) în maşina, căci ne max-et-mathildăim în drum spre grădi - ori alte destinaţii mai mult sau mai puţin pitoreşti.
Ne plac. Recomand!



Cu calu' dungat e o uşor altă poveste.



Mai pitorească.
 

Calu’ dungat e tot de la Ex-Libris (unde cred că, în timp, am construit doi pereţi, via achiziţii lacome) şi tot cu CD. Scopul său în viaţă este să spună o poveste haioasă, via Imelda Staunton (pe numele dumisale complet Imelda Mary Philomena Bernadette Staunton), care face voci într-un mod absolut fabulos.
(la „that sounds chilly”, replica lui Hermann, râd şi acum, deşi am ascultat CD-ul de paişpe milioane de ori)
 
Cu ocazia prezentei postări am aflat cum că onor Calu’ dungat e de fapt o serie, şi c-ar mai fi oarece cărticele.

Are şi site, şi are şi blog.
Şi că, explorându-le, se pot găsi idei pentru o sumedenie de activităţi.


 Pozele nu-mi aparţin. Calul dungat e, deja, un imperiu în sine.

Plănuiesc ca, la un moment dat, să compun oarece cai dungaţi, fie din fleece, fie tricotaţi.



În rest, mă droghez sistematic prin îndopare excesivă cu această concocţie mirobolantă


(un fel de dulce de leche din cocos, de la Ki-Life, Ronatura) iar de dimineaţă pe la 4, pe durata unei semi-treziri accidentale, eram în plin extaz că azi e sâmbătăăăăăăă!!!!

Asta spune tot.

marți, 14 decembrie 2010

Sursa răspunsurilor

Taman când mă-ntrebam mai cu foc cam când o fi o perioadă bună de „aclimatizat” copchilu’ cu o limbă străină (am un stres referitor la deprinderea accentelor proaste şi vreau să caut din vreme ocazii & suport pentru învăţarea pronunţiei corecte, de la bun început!), vine Muţunau de la grădiniţă cu o nouă lozincă:

- Tuincă, tincă lită’taaaaaa....
- Ha?
(eterna uimire...)
- Apă-babă uouu sooo haaaaaaiiii...




Repetă pentru serbarea de la grădiniţă!
Iaca şi varianta urmăribilă/redabilă pe pian: